7.
În mod providențial pentru seria „Pălăvrăgeala palavragiilor”, ieri a fost tradus pe Marginalia articolul „Ce exprimă muzica?” (din The Imaginative Conservative).
Ce exprimă muzica?
Un astfel de articol, lecturat cu responsabilitate, e ambrozie a zeilor faţă de pălăvrăgeala lui Barbosu, Croitoru, Croitor, Pope şi alţii.
Pentru palavragii muzica poate fi explicată (în 3 sau 4 puncte, cu puseuri de ironie și autoreferință), pentru autorul articolului „muzica este cea mai misterioasă dintre arte, esența ei fiind cel mai greu de distins”.
Pentru palavragii muzica are de a face cu sunete ȘI MESAJ (pentru urechile celor din ghetoul pocăiesc), autorul îl prezintă pe Boethius ca referință, muzica fiind, în sens larg, transcendent, „armonia care se află în spatele tuturor lucrurilor”.
Aoleu, ce gafă fac pocăiţii atunci cînd folosesc muzica în sens utilitarist, de fapt la fel cum folosesc și Scriptura.
O treime din Scriptură e literatură poetică, dar ce știe țăranul ce e șofranul…
Cel mai aproape de Teologie e Poezia.
Marius Cruceru, bunăoară, a ratat întîlnirea cu Poezia. Pentru el metafora e importantă, nu Poezia, poeticul, poeticitatea.
Pentru palavragii IDEILE muzicale nu contează. Simfoniile lui Beethoven, Clavenicul bine temperat al lui Bach, muzica de balet a lui Ceaikovski sau tunetele lui Wagner nu sînt băgate în seamă de pocăiți. Pocăiții nu sînt oameni. Ei sînt niște șoricei de ghetou care se delectează cu cîntecele, rugaciunițe și predicuțe.
Minoratul subculturii ghetoului pocăiesc de fapt vine în contradicție cu opera măreață a lui Dumnezeu pe această planetă.
Elementele intrinseci ale muzicii: „ritm, melodie, armonie, textură și contrapunct”.
Contrapunct? La pocăiți? Haida de!
8.
Scriam în 2003:
A asculta muzică este ca o călătorie într-o ţară străină. Îţi trebuie paşaport, pe care îl obţii greu, aduni bani ca să ajungi acolo, eşti pregătit să descoperi lucruri noi, eşti curios, deschis la atitudini diferite de cele din ţara ta, încerci să beneficiezi la maxim de timpul petrecut acolo şi… te întorci acasă. Cu amintiri frumoase, generoase, pline de încărcătură emoţională şi inteligentă. Muzica nu înseamnă doar plăcere pentru urechi, înseamnă plăcere pentru spirit.
Muzica nu există. Ea începe din tăcere şi se sfîrşeşte în tăcere, e ca un trandafir care îţi oferă pentru o scurtă perioadă frumuseţea înfloririi şi parfumul plăcut, dar ceea ce rămîne şi după ofilirea lui este dat de felul cum ai asistat la viaţa lui. Şi asta se adresează nu numai privirii, ci mai ales spiritului, cel cu care ne amintim un apus superb, unic prin intensitatea cu care l-am privit şi ni-l aducem aminte. În acest sens, muzica nu face parte din societatea de consum. Tinerii nici nu vor să stea prea mult în tăcere, sînt obişnuiţi să asculte tot timpul “muzică”. Muzică? Sau zgomot, dependenţă sonoră, poluare sonoră? Oamenii apelează tot mai mult la televizor, telenovele, talk-show-uri, dar rar privesc înlăuntrul lor, în tăcerea lor, pentru a-şi aminti acele momente unice pe care le oferă muzica, dar nu numai ea. Poate pentru că sînt prea săraci în asemenea momente.
Muzica îmbogăţeşte. Ea atinge părţi din lăuntrul nostru pe care noi nu credeam că le avem sau că pot fi mişcate într-un astfel de moment autentic, unic. Cine îşi închipuie că toate fructele se coc o dată cu cireşele, nu ştie nimic despre struguri. (Paracelsus)
confesional@ – estivală (iunie – august 2003)
RoEvanghelica 