Baptistul carismatic. Cazul Iosif Țon (2010-2011)

ATENȚIONARE

Acest material este doar pentru lecturat. Nu sînt de acord să fie preluată nici o parte din acest material. Acest material de peste 50 de pagini este prima variantă a manuscrisului (din august 2011). Așadar, pentru o eventuală publicare, necesită corectare, revizuire, completare.

 

Dedicație

Lui Vasile Tomoiagă,

tovarășul meu de trudă pe Internet,

în numele Adevărului pe care îl slujim

CUPRINS

Tolba cu intenții

  1. Cine este Iosif Țon?
  1. Baptistul carismatic
  1. Cine sunt carismaticii?
  2. Cine sunt Străjerii?
  3. Poziționarea lui Iosif Țon față de baptiști, penticostali, carismatici și străjeri

 

III. Topografie țoniană: Oradea, București, Portland

  1. Iosif Țon față cu reacțiunile
  1. Paul Negruț
  2. Marius Cruceru
  3. Doru Hnatiuc
  4. Daniel Chiu
  5. Paul Dan
  6. Mateaș Zidarul
  7. Daniel Brânzei
  1. Strategii fatale: Internet, mon amour
  1. Decanul: Tehnica asocierii denigratoare
  2. Eseistul: Tehnica distragerii atenției
  3. Colocviul: Tehnica simulacrului
  4. Consiliul: Tehnica abuzului
  5. RBA: Tehnica aranjamentului regional
  6. Alte comunicate
  1. Limbaje ale evanghelismului românesc
  1. Limbajul resentimentar
  2. Limbajul dezinformator
  3. Limbajul ambiguu

VII. Acuzații, declarații, speranțe

  1. Acuzații, acuzații, acuzații
  1. Pelagianismul
  2. Misticismul
  3. Triteismul
  4. Noncesaționismul
  5. Penticostalismul
  6. Carismatismul
  7. Neocarismatismul
  8. Mișcarea Străjerilor
  9. Comunicatul Consiliului Uniunii Baptiste
  1. Declarații, declarații, declarații
  1. Speranțe, speranțe, speranțe
  1. Dionis Bodiu
  2. Teofil Stanciu
  3. Emanuel Conțac

Punct și de la capăt

ANEXE

Cronologie

Index

Glosar

Bloguri

Articole

Tolba cu intenții

Am scris această carte având mai multe intenții.

În primul rând, o astfel de carte e necesară pentru a oferi informații despre această perioadă tensionată atât celor din mediul confesional evanghelic, cât și celor din societatea românească care doresc să afle cîte ceva despre cel mai celebru evanghelic român din țară și din străinătate.

Cazul Iosif Țon e, de departe, cel mai interesant, colorat, savuros caz în ultimii 40 de ani la evanghelicii români. Și nu mai puțin CEL MAI IMPORTANT CAZ. De acest caz sînt legate multe nume sonore și multe evenimente și proiecte ale evanghelicilor români de dinainte și de după ’89.

Nu am nici o îndoială asupra faptului că un astfel de caz ar trebui să facă parte din studiul istoriei evanghelicilor din România la instituții confesionale academice precum Universitatea Emanuel din Oradea, Institutul Teologic Baptist din București, Institutul Teologic Penticostal din București.

Această carte se focalizează doar asupra unui an din viața lui Iosif Țon: vara anului 2010 – vara anului 2011.

În al doilea rând, această carte a fost scrisă cu intenția declarată de a fi concepută mai ales cu ajutorul informațiilor de pe Internet, care constituie un aspect semnificativ al vieții cotidiene în secolul 21, de care evanghelicii sunt nevoiți să țină cont.

De asemenea, Cazul Iosif Țon este un evident exemplu al faptului că, pentru evanghelicii români, Internetul a devenit un eșichier pe care se desfășoară importante mișcări de politică confesională.

În al treilea rând, am încercat să concep volumul într-un mod simplu, într-un limbaj relativ accesibil, pentru a putea fi citită în 3-4 ore și pentru a putea fi tradusă relativ ușor în limba engleză.

Evanghelicii din România nu prea oferă informații despre viața lor confesională, informații care ar fi de interes pentru evanghelicii din SUA, unde există numeroase reviste și instituții religioase care ar dori să știe mai multe despre evanghelicii din România, care, ca număr, constituie al treilea grup evanghelic din Europa.

Nu în ultimul rând, acest proiect este, pentru mine, un Facebook al speranțelor. În acest volum, printre rânduri, răsar chipuri ale speranțelor mele și ale altora:

speranța că odată cu apariția acestui volum – scris, cred, de pe o poziție neutră față de Iosif Țon, dacă nu și față de alte persoane, instituții și evenimente –, vom îndrăzni mai mult să abordăm în viitor și alte subiecte, mai mult sau mai puțoin incomode, din mediul confesional evanghelic românesc, astfel de proiecte având nevoie însă de informații care nu se obțin chiar ușor;

speranța că va crește numărul celor motivați să dedice timp și resurse unor demersuri similare care să crească gradul de informare și să submineze activitatea opiniomanilor pe Internet și a cîrcotașilor dezinformatori din curtea bisericilor evanghelice;

speranța că, într-o lume în care evanghelicii se bucură acum de libertatea de exprimare, a grăi adevărul și a nu-l muta cu neglijență dintr-un loc într-altul va deveni o componentă principală a vieții private și publice a evanghelicilor români.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Alin Cristea, 44 de ani, Oradea

16 august 2011

  1. Cine este Iosif Țon?

Omul anului 2010 la evanghelicii din România!

Așa a rezultat dintr-un sondaj pe blogul România Evanghelică, din perioada 28 decembrie 2010 – 1 martie 2011. Din cele peste 600 de voturi, Iosif Țon a obținut 230, surclasîndu-i pe doi pastori penticostali de notorietate: Vasilică Croitor (126 de voturi) din Medgidia, autorul cărții Răscumpărarea memoriei – evenimentul anului 2010 la evanghelicii români –, și Vladimir Pustan (83 de voturi) din Beiuș, neobositul lider al Cireșarilor.

Fie și numai din acest motiv, Cazul Iosif Țon reprezintă subiectul zilei, al anului, subiect care ar trebui dezbătut măcar în mediul confesional evanghelic. Din nefericire, pe Internet abundă reacțiile resentimentare, dezinformările partinice, replicile răutăcioase, formulele paranoice.

Din fericire, același Internet oferă suficiente informații pentru alcătuirea unui dosar despre Cazul Iosif Țon cu informații care pot fi verificate și pentru articularea unei perspective echilibrate asupra acestui caz.

În cele din urmă, nu cine este Iosif Țon este chestiunea cea mai importantă care rezultă din studierea acestui dosar, ci: cine sunt evanghelicii români?

În ultimul an, în mod intenționat sau nu, Iosif Țon a devenit o oglindă pentru evanghelicii români. Iar ceea ce reflectă această oglindă nu este pe placul lor. Au încercat să spargă oglinda, dar pînă și cioburile și-au păstrat capacitatea de a reflecta doar ceea ce stă în fața oglinzii.

“Cine este Iosif Țon?” este o întrebare incomodă, o interogație care pune în lumină criza instituțională a confesiunilor neo-protestante din România și a coreligionarilor lor din diaspora. “Cine este Iosif Țon?” nu este o chestiune care poate fi tratată separat de întrebarea “Cine sunt evanghelicii români?”.

A ridica, în 2011, întrebarea “Cine este Iosif Țon?” înseamnă, de fapt, a-i provoca pe evanghelicii români să-și redefinească identitatea, una nu omogenă, se înțelege, dar o identitate pentru care, în anul morții lui John Stott, eticheta “evanghelică” contează.

Iosif Țon este John Stott al românilor. Prin cărțile pe care le-a scris, prin marile proiecte pe care le-a inițiat în România evanghelică – Radio Vocea Evangheliei, Universitatea Emanuel, Alianța Evanghelică din România, politica editorială a Societății Misionare Române, dar mai ales prin statura sa publică, Iosif Țon simbolizează evanghelicul român.

O perspectivă istorică, sociologică, culturală, confesională asupra a ceea ce a însemnat Iosif Țon pentru evanghelicii români din țară și din diaspora care desconsideră astfel de parametri semnificativi, preferînd polemica ideologică dinlăuntrul ghetoului evanghelic, este anacronică, incompletă, partinică, consumistă.

Acum câțiva ani îl numeam pe Iosif Țon ultimul mare mit al baptiștilor români. După evenimentele din ultimul an, se poate lesne vedea că Iosif Țon este, de fapt, ultimul mare mit al evanghelicilor români. La moartea sa îi vor fi aduse omagii cum numai Richard Wurmbrand – pastor luteran, dar apropiat al confesiunilor evanghelice – a mai primit. Ceea ce va confirma ceea ce scria Dănuț Mănăstireanu despre Iosif Țon: “cel mai important lider evanghelic din România, după Richard Wurmbrand”.

Același Dănuț Mănăstireanu – unul dintre cei mai buni cunoscători ai spațiului evanghelic românesc –, considera, dar nu numai el, că “Iosif Țon este un bun învățător, dar nu este teolog”.

În anul care constituie perioada de observație a acestei lucrări, a contat foarte mult faptul că Iosif Țon nu este teolog.

Pe de o parte, talentul pedagogic i-a asigurat simpatia maselor de enoriași care pricepeau destule din discursul public, lung și consistent, al celebrului predicator orădean. Pe de altă parte, modul – expeditiv și superfluu – în care Iosif Țon a încercat să facă clarificări teologice a dezamăgit.

Numeroasele atacuri publice la care a fost supus în ultimul an i-au adus, în cele din urmă, până și simpatia celor care nu îl agreau cu tot dinadinsul. Dar gafele de comunicare și refuzul dialogului teologic și al conversației cu liderii confesionali i-au făcut până și pe cei considerați apropiații săi să-l privească cu scepticism.

Însă, cum spuneam, în cele din urmă Iosif Țon nu e decât o oglină. Nu teologia lui Iosif Țon e punctul terminus al polemicilor din acest an, ci teologia evanghelicilor din România. În acest an s-au ridicat, mai mult ca niciodată, întrebări de genul: Care este teologia evanghelicilor din România? Care sînt teologii evanghelici din România – unde sînt cărțile și articolele lor? Cum rezistă Mărturisile de credință la o evaluare consistentă? Dar Statutele Uniunilor de biserici?

Așadar, Iosif Țon este, pentru evanghelicii români, buturuga mare în care se oprește carul mic.

Cazul Iosif Țon a arătat, dacă mai era nevoie, cît de nepregătiți sunt evanghelicii pentru dezbateri publice. Iosif Țon e obișnuit cu reflectoarele publice, știe cum să se prezinte ca un produs vandabil. Iosif Țon e umblat prin lume. Alții nu prea. Mediocritate, provincializare, localism, hiperbolizări inutile, mult zgomot pentru nimic – cam astea sunt dimensiunile mediului evanghelic. Cazul Iosif Țon a arătat cît de piticanii sunt piticaniile. Asta doare, nu-i așa? Asta produce resentimente, nu-i așa?

Dar, în același timp, a arătat și limitele pe care nu (și) le poate depăși nici măcar buturuga mare.

În cultura română, Iosif Țon va rămîne “preot evanghelist” (Dicționarul panoramic al personalităților din România. Sec. XX, 2006, 5.000 de nume). În subcultura evanghelică, Iosif Țon va rămîne, prin predicile lui, prin cărțile lui, dar și prin povestirile despre el din memoria colectivă, un lider al evanghelicilor, controvesat, dar simpatizat. Cei care l-au iubit îl vor iubi în continuare, cei care nu l-au putut suferi îl vor respinge și mai mult.

Oricine, în următorii 10 sau 100 de ani, va vrea să știe cîte ceva despre evanghelicii români, va trebui să petreacă pagini bune citind despre Iosif Țon. Lipsa monografiilor despre Iosif Țon și despre alți evanghelici de notorietate nu este decât un semn de dezinteres al evanghelicilor români pentru propriile personalități și valori.

  1. Baptistul carismatic

Ziua de 22 noiembrie 2010 va rămîne în istoria evanghelicilor din România data cînd, în limbajul evanghelicilor din România, a apărut eticheta “baptist carismatic”. Într-un articol publicat pe site-ul Mișcării Străjerilor, Iosif Țon scria:

O serie de evenimente din familia noastră, legate de fiica noastră, au dus la o nevoie de redefinire a ceea ce sunt eu și am ajuns să mă definesc ca ”baptist carismatic.” O mare parte a baptiștilor din afara Europei și a Americii de Nord sunt baptiști carismatici. Când o parte dintre bisericile baptiste din Anglia s-au trezit la o viață nouă, aceasta s-a făcut prin aderarea la mișcarea carismatică. Chiar și în sânul baptiștilor de sud (Southern Baptist Convention) au apărut biserici carismatice, deși reacția împotriva lor este foarte puternică. În Alianța Mondială Baptistă, o mare parte dintre ei sunt baptiști carismatici și de aceea ultimul Congres al acestei alianțe a fost dedicat rolului Duhului Sfânt în bisericile baptiste, recunoscându-se aspectul carismatic al lucrării Duhului Sfânt.”

Articolul consistent ne obligă să pornim o analiză relativ dificilă, uneori epuizantă, necesară pentru identificarea unor vectori ai perioadei de un an în cadrul căreia discutăm Cazul Iosif Țon.

  1. Cine sunt carismaticii?

Monitorizez de aproape un an Cazul Iosif Țon și am așteptat să apară articole pe Internet scrise de evanghelici români care să precizeze cine sunt carismaticii și care sunt caracteristicile lor în comparație cu penticostalii.

Nu au apărut.

Pe blogul România Evanghelică am afișat 10 citate din cartea “Fenomenul carismatic”, de Peter Masters & John C. Whitcomb (Editura Făclia, Oradea, 2010), 5 citate din cartea “Carismaticii. O perspectică doctrinară”, de John MacArthur Jr. (apărută în 1988 la Editura Asociației Baptiste Române din Statele Unite și Canada), cîteva articole scurte cu informații din diferite locuri sub titlul “Diferența dintre penticostali și carismatici” și, în cele din urmă, am lansat un blog – Dicționar Teologic –, unde am scris un articol intitulat “Penticostalii și carismaticii”.

Penticostalismul, apărut la începutul secolului XX, mișcarea carismatică (neopenticostalii), în anii ’60, și Al treilea val (neocarismaticii), în anii ’80, sînt cele trei fenomene (valuri) din secolul XX din mediul evanghelic care au făcut din ramura protestant-evanghelică de sorginte penticostală a treia forță a creștinismului mondial, a cărei apariție o anunța încă din 1955 Henry Van Dusen în Life Magazine.

Așadar, atunci cînd vorbim despre penticostali sau despre carismatici, trebuie să avem în vedere trei valuri, nu doar două ramuri – penticostali și carismatici –, cum se obișnuiește de către evanghelicii români.

Carismaticii, cu originea în mișcarea de reînnoire spirituală din anii ’60-’70, caută să practice toate darurile Duhului Sfînt menționate în Noul Testament, dar printre ei există diverse opinii cu privire la botezul cu Duhul Sfînt și vorbirea în limbi ca semn al botezului.

Neocarismaticii pun accent pe semne și minuni, dar nu se identifică nici cu penticostalii, nici cu carismaticii. Ei resping ideea unei experiențe emoționale extraordinare a botezului cu Duhul Sfânt ulterioară convertirii și văd în vorbirea în limbi numai unul dintre multele daruri ale Duhului.

Dacă crede cineva că e dificil de reținut cele trei denumiri – penticostali, carismatici, neocarismatici (Al treilea val) –, atunci ar trebui să citească altele de felul acesta în “Tradiția mișcării penticostale: mișcările carismatice din secolul XX”, de Vinson Synan, Valeriu Andreiescu (Editura Betania, Oradea, 2004): Quasi-penticostalii, Penticostalii indigeni negri, Catolicii carismatici, Cripto-carismaticii.

Jonathan Hill, în “Istoria gândirii creștine” (Editura Casa Cărții, Oradea, 2007), subliniază natura nedominațională a mișcării carismatice. Și John MacArthur amintește de faptul că mișcarea carismatică depășește granițele confesionale. La rîndul său, Wayne Grudem, în “Teologie sistematică” (Editura Făclia și Editura Universității Emanuel, Oradea, 2004), menționează faptul că nu există în Statele Unite o denominațiune carismatică reprezentativă, carismaticii ferindu-se să-și formeze propria lor denominațiune, dar se vor considera o forță de reînnoire în cadrul bisericilor protestante și romano-catolice existente.

Avînd în vedere aceastp caracteristică nedominațională a mișcării carismatice, expresia “biserici carismatice” din paragraful citat al lui Iosif Țon este neinspirată.

La fel de neinspirată este și formula lui Paul Negruț, de pe blogul lui, din 20 noiembrie 2010: Iosif Ţon îmbrăţişează învăţătura şi practicile carismatice şi, prin urmare,  nu mai este un credincios baptist.”

Îmbrățișarea unor învățături și practici carismatice nu înseamnă neapărat renunțarea la denominațiunea în care se află creștinul respectiv sau trecerea de la o confesiune la alta.

Dar eticheta “carismatic” adaugată identității confesionale are o semnificație asupra căreia merită să zăbovim. Trăim vremuri în care, așa cum aminteam cu altă ocazie, lîngă apartenența confesională oamenii simt nevoia să adauge un termen care să distingă de nuanțele confesionale. Probabil pastorul Paul Negruț din Oradea s-ar declara baptist conservator, iar pastorul Cristian Ionescu din Chigao penticostal conservator sau penticostal clasic.

Din acest punct de vedere, este de salutat noua formulă care a apărut, odată cu noua orientare teologică a lui Iosif Țon: “baptist carismatic”.

O astfel de formulă ar putea fi adoptată de nu puțini baptiști care ar fi de acord cu următoarele precizări ale lui Mark Dever, în cartea “Nouă semne ale unei biserici sănătoase” (Editura Făclia, Oradea, 2010), recomandată cu căldură de nume sonore precum D.A. Carson, Al Mohler, John Piper, Paige Patterson, Timothy George, John MacArthur.

“Trebuie să observăm natura carismatică a conducerii bisericii. Prin “carismatic” nu mă refer la o anumită experiență supranaturală, cum ar fi vorbirea în limbi. Cuvântul grecesc charisma (pluralul, charismata) înseamnă doar un dar al harului – darul harului lui Dumnezeu. În Biblie este clar că Duhul lui Dumnezeu oferă Bisericii Sale daruri pentru ca acesta să fie edificată și să crească în credință. Chiar și mântuirea noastră este un dar al harului, o charisma.” (p. 283)

“Imaginați-vă două congregații, una formată dintr-o mulțime de oameni care vorbesc în limbi și cealaltă de câțiva tineri care participă la înmormântarea unui om mai bătrân pe care îl cunoșteau ca membru din biserică. A doua biserică mi se pare a fi mai “carismativă”, în sensul biblic al cuvântului. A doua biserică mi se pare că arată cum consideră că ar trebui să arate biserica nou-testamentală – o comunitate în care oamenii au învățat să se iubească și să aibă grijă unul de celălalt. […]

 

Natura carismatică a bisericii înseamnă Duhul Sfânt al lui Dumnezeu care lucrează în noi pentru ca, astfel, să ne iubim și să avem grijă unii de alții. Pentru unii este un dar al harului (charisma) ca unii să se ridice și să conducă închinarea. Pentru alții este darul de a merge și a citi Scripturile celor care se află în spitale. Este un dar al harului să înveți limba greacă. Este un dar să îți suni pastorul și să îi spui că te rogi pentru el. Aceste lucruri, conform Noului Testament, sunt daruri carismatice. Pavel nu a dorit niciodată să ofere o listă completă de charismata prin cele șaptesprezece daruri spirituale pe car ele-a enumerat. Ori de câte ori biserica lucrează prin puterea Duhului Sfânt pentru zidirea ei, acolo sunt prezente și darurile spirituale. Orice interpretare pe care o avem cu privire la conducerea bisericească, așa cum este văzută în Biblie, trebuie privită în acest context.

 

În cadrul unei biserici, conducerea se exercită într-un context al congregației răscumpărate, care este echipată în mod special de Dumnezeu. Aceasta este natura carismatică a conducerii biblice a bisericii” (p. 287-288)

Dar Iosif Țon folosește cuvîntul “carismatic” cu o semnificație mult mai amplă decît o face Mark Dever.

O serie de evenimente din familia noastră, legate de fiica noastră” înseamnă: vindecarea fiicei noastre din Portland cu ajutorul lui Nelu Demeter (din Băile Felix), după 3 ore de consiliere la telefon, după cum menționează Iosif Țon într-un alt articol intitulat “Foștilor mei studenți și tineri teologi care se simt șocați, tulburați și chiar ”trădați” de schimbările din teologia mea”, afișat în 10 decembrie 2010 pe site-ul Mișcării Străjerilor.

Pe site-ul Mișcării Străjerilor este afișată, în românește și în limba engleză, mărturia fiicei lui Iosif Țon, Dorothy Ghițea, care precizează și data: 14 septembrie (2010).

  1. Cine sunt Străjerii?

În același articol din 22 noiembrie 2010, intitulat “De ce sunt carismatic?”, Iosif Țon scria despre Mișcarea Străjerilor:

”Eu doresc cu tot sufletul o nouă trezire spirituală în România și consider că această mișcare poate fi instrumentul sau vehicolul acestei treziri. Conducătorii ei m-au chemat între ei ca să aduc în mișcare învățătura Domnului Isus. Rolul meu, deci, va fi și acela de a ajuta la fundamentarea teologică a acestei mișcări.”

Așa cum am așteptat articole pe Internet despre carismatici, așa am așteptat articole despre Străjeri.

Singurul material despre care pot spune spune că merită citit este ”Mișcarea Străjerilor” (probabil eseu la Masterat Teologie baptistă pastorală), scris de Daniel Cojiță, unul dintre pastorii Bisericii Baptiste Maranata din Arad.

Eseul încearcă să identifice identitatea teologică şi structurală a Mişcării Străjerilor, folosind două cărți: “Străjerii: cei ce sunt pregătiţi şi pregătesc calea pentru venirea lui Mesia”, de Tom Hess (World Vision România, Bucureșt, 2004) şi “Rugăciunea Străjerului: Cum să stai de strajă şi să-ţi protejezi familia, casa şi comunitatea” (Alfa şi Omega, Timișoara, 2008)

Iată precizarea lui Daniel Cojiță:

Cărţile mai sus amintite sunt folosite ca manuale pentru învăţătura şi practica străjerilor din România. Prima  a fost tradusă în limba română în anul 2004 sub coordonarea directă a lui Nelu Peia, care mi-a înmânat-o în 2007. Ce de-a doua carte are o largă circulaţie în cadrul acestei mişcări iar conţinutul ei este aidoma primei cărţi.”

Eseul este neconvingător în ceea ce privește legătura dintre Mișcarea Străjerilor din străinătate și Mișcarea Străjerilor din România.

Dar eseul conține o chestiune foarte interesantă, pe care Daniel Cojiță o lansează odată cu interogația cu care începe partea a doua a eseului: Sunt Străjerii carismatici?

Deoarece este o nouă orientare în spectrul religios din ţara noastră, cei mai mulţi teologi   s-au grăbit să-i asocieze pe străjeri cu mişcarea carismatică.”

Daniel Cojiță nu menționează care sînt acești “cei mai mulți teologi” din țara noastră.

Ultimul paragraf din eseu susține că “cei mai mulți teologi” din țara noastră s-au înșelat:

Ca orientare religioasă, străjerii pot fi încadraţi mai degrabă în cadrul curentului numit „cel de-al treilea val” caracterizat de interesul asupra: 1) eliberării de demoni; 2) reconstituirii Cortului lui David; 3) renunţarea la graniţele denominaţionale şi 4) „Power-Evangelisation” (accentul deosebit pus pe evanghelizarea prin vindecări, semne şi minuni).”

Așadar, conform concluziilor acestui eseu, Străjerii din România ar fi neocarismatici (Al treilea val).

În 31 decembrie 2010, pe site-ul Bisericii Baptiste Providența din Oradea apărea un articol de 2 pagini, semnat dr. Silviu Tatu, intitulat “Cine sunt Străjerii?”. Slab material, în care autorul face artificii inutile, fără respect pentru cititori, și din care rezultă că Străjerii ar fi un fel de marțieni aterizați de curând în spațiul patriei, de parcă nu ar fi făcut parte din bisericile evanghelice… pînă acum.

Grupul Străjerii s-a implicat în diverse iniţiative naţionale, încercând afilieri, arondări sau conlucrări, deşi nu le recunosc oficial (www.strajeri.ro): Mişcarea naţională de post şi rugăciune (Ioan Peia), Asociaţia Poliţiştilor Creştini din România (Petrică Bohuş), Casa de Rugăciune Permanentă Bazna (Claudius Sămărtinean), Rugul Aprins, Asociaţia Măslinul şi Peniel (Lucian Oniga şi Rick Cunningham) Biserica evreilor mesianici şi Postul de televiziune „Alfa şi Omega”.”

Acesta este singurul paragraf din articol despre Străjerii din România. Restul articolului conține informații despre diverse mișcări din străinătate (International House of Prayer, Christ Embassy, Ellel Ministries, Vineyard, Faith Ministries și altele).

Una din principalele problemele pe care le întâmpină “cei mai mulți teologi” din țara noastră atunci când abordează subiectul Mișcarea Străjerilor este că nu reușesc să stabilească, convingător, legătura dintre Străjerii din România și Străjerii din străinătate.

Silviu Tatu își încheie articolul astfel:

“Cel mai ciudat lucru este că aceste mişcări refuză să îşi definească o Mărturisire de credinţă, motiv pentru care angajarea într-o discuţie cu aceste grupări tinde să devină un dialog al surzilor. Atunci când produc o asemenea mărturisire de credinţă, evită exprimarea punctelor divergente, păstrându-se în vadul mişcării evanghelice.”

Lucrul acesta nu este ciudat, ci incomod!

Deja există 50 de ani de istorie a carismaticilor și 30 de istorie a neocarismaticilor. Se știe de ani buni că mișcarea carismatică nu urmărește inovare instituțională prin organizarea unor noi denominațiuni religioase. Mișcarea carismatică a avut și are loc loc în cadrul unor denominațiuni diverse, urmărind trezirea spirituală.

Dar ar trebui, nu-i așa?, să luăm în seamă și ce spun Străjerii din România despre ei înșiși.

Iată cîteva precizări din Comunicatul Străjerilor din 10 decembrie 2010:

La întâlnirile de post și rugăciune ale străjerilor au participat frați baptiști, creștini după evanghelie, penticostali, tudoriști, de la Oastea Domnului, independenți, evrei mesianici și credincioși carismatici. Mișcarea Străjerilor are caracteristicile unei mișcări spirituale sub conducerea Duhului Sfânt. Ea este o părtășie frățească a celor care cred că pot depăși diferențele pentru o cauză comună și anume trezirea spirituală în națiunea noastră. De fapt sunt aceleași elemente care defineau în anii 90 Alianța Evanghelică din România, domeniul comun de acțiune fiind de această dată postul și rugăciunea pentru trezirea și transformarea poporului Domnului. Noi promovăm lucrarea de evenghelizare prin rugăciune și post. […]

 

Mișcarea Străjerilor este o mișcare de post și rugăciune interconfesională pentru trezire spirituală și transformare în care sărbătorim elemetele comune ale crezurilor noastre și respectăm identitatea fiecăruia. Întreaga echipă de slujire actuală declarăm că fiecare străjer trebuie să contribuie la viața spirituală a bisericii locale din care face parte, cu toată ființa. Noi credem în autoritatea spirituală încredințată de Domnul bisericii locale, dăm socoteală de viața noastră și a familiilor noastre bisericilor din care facem parte și apreciem în același timp valoarea părtășiei și unității confesionale și interconfesionale. […]

 

Trezirea spirituală pe care am experimentat-o în acești 5 ani cât și mesajul teologic încredințat poporului prin Duhul Sfant au elemente de originalitate specifice poporului român dar și elemente comune cu alte treziri spirituale din istoria Bisericii Creștine și în special cu mișcarea de trezire făcută de Domnul Isus prin John Wesley în urmă cu peste 250 de ani. […]

 

Mișcarea de post și rugăciune a Străjerilor din România este o mișcare autentică a Duhului Sfânt în generația noastră, nu își are originea în nici o mișcare a trezirii spirituale dintr-o altă națiune și nu se subordonează nici unei autorități spirituale din afara țării noastre. În spiritul învățăturii biblice – “Cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun!” – străjerii au îndatorirea și libertatea de a cerceta lucrările pe care Domnul Isus le face în întreaga lume în zilele noastre, sărbătorind cu frații și surorile în Cristos de pretutindeni bogăția nespus de felurită a Harului Său.

 

În același timp declarăm că Mișcarea Străjerilor din România este independentă de orice alte mișcări spirituale din America, Africa și celelalte continente.”

Cum se împacă declarațiile publice ale Comunicatului din 10 decembrie 2010 cu afirmațiile lui Iosif Țon din 22 noiembrie 2010 rămîne o chestiune deschisă:

Liderii spirituali ai acestei mişcari şi slujitorii Domnului, Nelu Demeter, Nelu Peia şi Ilie Popa sunt asociaţi şi în colaborare cu Mişcarea de trezire din alte parţi ale lumii (Nigeria, Africa de Sud, Uganda, America Latină, Egipt şi ţările ex – sovietice).”

Modul în care este explicată această relație a Străjerilor din România cu mișcări din străinătate rămîne probabil cheia Cazului Străjerii, dar nu și a Cazului Iosif Țon, mult mai amplu.

Unii au exagerat această relație cu străinătate, după cum vom vedea în alt capitol, iar alții, din rândul Străjerilor, o consideră probabil normală.

  1. Poziționarea lui Iosif Țon față de baptiști, penticostali, carismatici și străjeri

Trebuie să reținem și declarațiile lui Ioan Peia, unul dintre liderii Străjerilor din România, într-o scrisoare apărută pe blogul lui Cristian Ionescu, pastorul Bisericii Penticostale Elim din Chicago, încă din 26 noiembrie 2010:

“Nu suntem o mișcare carismatică.”

“Resping categoric orice doctrină falsă: evanghelia prosperității, învățătura liberală, legalismul, duhul de religiozitate, etc.

 

“Darurile Duhului Sfânt nu au încetat ci se manifestă plenar și astăzi.”

Așadar, unul dintre liderii Străjerilor – mișcare pe care Daniel Cojiță (și Silviu Tatu) o identifică a fi neocarismatică – declară că Mișcarea Străjerilor nu este o mișcarea carismatică, iar Iosif Țon, care se declară baptist carismatic, afirmă că: Rolul meu, deci, va fi și acela de a ajuta la fundamentarea teologică a acestei mișcări.”

Dar, cum au observat deja atîția, nu stă în obiceiul carismaticilor a-și fundamenta teologic mișcarea.

Sau, ca să fim mai concreți, întrebarea care se ridică este următoarea:

Cît din intenția baptistului carismatic Iosif Țon de a fundamenta teologic mișcarea neocarismatică (sic!) a Străjerilor din România se suprapune cu dorința liderilor Străjerilor de a-și fundamenta teologic mișcarea?

Se suprapun intențiile celor două părți sau e vorba, de fapt, de o diversitate de perspective, strategii, manifestări?

Interogația nu e deloc comodă și probabil evenimentele viitoare vor clarifica aspecte ale acestei chestiuni.

Ce putem observa însă la ora actuală este modul în care Iosif Țon s-a poziționat față de diverse grupuri din spectrul confesional evanghelic și să enumerăm reacțiile diverse ale lor, oficiale și neoficiale, față de poziționarea baptistului carismatic din perioada avută în vedere.

  1. Iosif Țon și baptiștii

În mod oficial, poziția lui Iosif Țon – care nu s-a dezis niciodată de convingerile baptiste –, față de baptiști a fost clarificată la Întîlnirea de la Atlanta (21-23 iulie 2011), în urma căreia Teofil Cocian, pastor al Bisericii Baptiste Române din Atlanta și vicepreședinte (coasta de est) al Asociației Bisericilor Baptiste Române din Statele Unite și Canada, a anunțat public că fratele Iosif Țon a subliniat și a afirmat încă o dată că a fost, este și va fi baptist toată viața lui.

A fi baptist, în forma instituțională actuală, implică a fi membru într-o biserică locală, ceea ce Iosif Țon nu este – aceasta este cea mai sensibilă chestiune căreia trebuie să-i facă față Iosif Țon. S-ar putea ca aceasta să fie cheia rezolvării pragmatice a Cazului Iosif Țon – o biserică baptistă să-l înscrie pe Iosif Țon ca membru.

  1. Iosif Țon și penticostalii

În celebrul său articol “De ce sunt carismatic?”, din 22 noiembrie 2010, Iosif Țon amintește două evenimente spectaulare din istoria sa personală:

Ianuarie 1969: M-am așezat în genunchi, cei din grup au pus mâinile peste mine și eu am început să vorbesc în limbi. Pot spune, deci, folosind limbajul penticostal, că am fost botezat cu Duhul Sfânt.”

Septembrie 2010: O serie de evenimente din familia noastră, legate de fiica noastră, au dus la o nevoie de redefinire a ceea ce sunt eu și am ajuns să mă definesc ca ”baptist carismatic”.”

După menționarea primului eveniment, Iosif Țon continuă să ne uimească:

Darurile miraculoase ale Duhului Sfânt n-au încetat odată cu încheierea scrierii Noului Testament. Mie Duhul Sfânt mi-a dat cel puțin două dintre acestea: darul vorbirii în limbi și darul proorociei. Dar în timpul predicilor mele s-au vindecat oameni de anumite boli. Alteori s-au vindecat oameni când m-am rugat pentru ei, fie cu punerea mâinilor mele peste ei, fie doar prin rugăciune. Acestea sunt aspecte ale darului vindecărilor. Și am avut și cel puțin un caz de scoatere a unui duh rău dintr-un om prin rugăciune cu punerea mâinilor și înțeleg că Duhul Sfânt vrea să mă folosească și în domeniul acesta.”

Aceste cuvinte par a fi scrise în primul rând pentru penticostali (dar nu doar pentru ei).

De-a lungul anilor Iosif Țon s-a poziționat mult mai aproape de penticostali decît numeroși alți pastori baptiști, mai mult sau mai puțin rigizi, dar conștienți de riscurile pe care și le asumă printr-o apropiere de penticostali.

În urma dezvăluirilor din toamna anului 2010, Iosif Țon a devenit și mai drag penticostalilor, care l-au invitat să vorbească în bisericile lor – Apele Vii Timișoara (noiembrie 2010), Happy Valley și Elim Phoenix, Arizona (februarie 2011), Elim Chicago (februarie 2011), ca să dau doar câteva exemple.

Desigur, acastă atitudine de simpatie față de Iosif Țon nu a fost una generală, pastorii penticostali din Români diferențiindu-se în ceea ce privește evaluarea persoanei publice Iosif Țon.

  1. Iosif Țon și carismaticii

Trebuie făcută o distincție între penticostalii și carismaticii din România. Teologii penticostali au o datorie nu prea ușoară în privința aceasta. Bisericile penticostale tradiționale încearcă să păstreze o anumită solemnitate a închinării publice, în timp ce tot mai mult, mai ales prin generațiile tinere, pătrund tendințele de închinare mult  mai dezinvolte și zgomotoase decât ceea ce au experimentat penticostalii în România înainte de ’89.

O altă distincție care ar trebui făcută este cea dintre carismatici și neocarismatici – o treabă și mai grea pentru teologii români din spectrul penticostal.

Iosif Țon, om umblat prin lume, nu pare însă incomodat de astfel de îngrădiri denominaționale sau orientări religiose mai mult mai mai puțin progresiste. Iosif Țon pare a se poziționa pozitiv și față de evanghelicii cu manifestări de tip carismatic și neocarismatic. Spre deosebire de poziționarea față de baptiști și penticostali, se pare că poziționarea față de carismatici și neocarismatici îi va crea probleme de ordin teologic celui care în 2010 încă se definea astfel: “Pe mine Dumnezeu m-a făcut dascăl. Pe mine Dumnezeu m-a făcut să înțeleg și, după ce înțeleg, să-i învăț pe alții să înțeleagă.”

Mi-e teamă că Iosif Țon, la cei 77 de ani ai săi, nu mai are timpul și resursele fizice și intelectuale pentru clarificările în ceea ce privește carismaticii și neocarismaticii.

  1. Iosif Țon și Străjerii

Asocierea lui Iosif Țon cu Mișcarea Străjerilor poate părea oarecum ciudată unor observatori neinițiați ai mediului confesional evanghelic din România, dar și evanghelicilor din bisericile a căror instituționalizare exagerată le-a tocit sensibilitatea spirituală.

Pe de altă parte, explicațiile lui Iosif Țon în legătură cu ultimul an din viața sa conțin destule elemente logice și de sensibilitate spirituală care să îi facă pe observatorii inițiați să perceapă într-o bună măsură direcția pe care s-a lansat Iosif Țon.

Fie că îi echivalăm pe Străjeri cu carismaticii, fie că îi încadrăm în rândul neocarismaticilor (ambele variante mi se par neinspirate, deoarece fenomenul românesc al Străjerilor nu a fost aproape deloc studiat, împachetat în formule cu care să se poată urni dezbaterea, iar lipsa informațiilor a contribuit la exagerări grotești din partea detractorilor Mișcării Străjerilor), relația dintre Iosif Țon și Străjeri constituie unul dintre cele mai interesante fenomene din istoria postdecembristă a evanghelicilor români.

În ceea ce privește anul 2010, doar lansarea cărții lui Vasilică Croitor, Răscumpărarea memoriei. Cultul penticostal în comunism, a depășit ca importanță evenimentul asocierii lui Iosif Țon cu Mișcarea Străjerilor.

Prezenta lucrare nu își propune ca studiu Mișcarea Străjerilor, deci nu conține nici măcar o parte consistentă dedicată Străjerilor. Dar își propune să prezinte efectele pe care asocierea lui Iosif Țon cu Străjerii le-a avut în mediul confesional evanghelic românesc din țară și din diaspora.

III. Topografie țoniană: Oradea, București, Portland

 

  1. Iosif Țon și Oradea

Viața lui Iosif Țon este strîns legată de Oradea. În perioada 1977-1981 a fost pastor la Biserica Baptistă Nr. 2 (actualmente Emanuel).

Iată cum este prezentat Iosif Țon în broșura Centenarului Bisericii Emanuel din 13 decembrie 2009 (la care Iosif Țon nu a fost prezent):

“Iosif Țon era un bun predicator, cu un oarecare prestigiu atât în țară cât și în străinătate, continuând cu mult succes lucrarea începută de Liviu Olah în Biserica nr. 2 din Oradea. În timpul său, clădirea bisericii a fost renovată, iar spațiul ocupat de ea dublat ca mărime prin acoperirea curții.

 

Biserica nr. 2 a crescut mult, având 1.688 de membri și aducând o pondere însemnată în deciziile care se luau în cadrul Cultului. Din acest motiv, prestigiul pastorului a crescut și în fața autorităților. Biserica a început să fie vizitată de mulți credincioși din biserici din străinătate și mai ales din S.U.A., care i-au dus numele peste hotare.

 

În anul 1980 însă, pastorul Țon Iosif a plecat în S.U.A., fiind numit director al Societății Misionare Române care fusese înființată de Petru Truța.

 

După plecarea acestuia, pastori ai Bisericii nr. 2 au fos aleși Negruț Paul și Gheorghiță Nicolae. […]

 

În 1990, după revoluție, pastorul Iosif Țon s-a reîntors în țară din Statele Unite. A revenit la Oradea în echipa pastorală a bisericii. A fost implicat în propovăduirea Cuvântului. Dedicarea pentru ridicarea clădirii Societății Misionare de pe strada Cuza Vodă a dat roade. Vocea Evangheliei din Oradea a funcționat ani de zile în cadrul acestei clădiri. Tot acolo s-a aflat pentru o perioadă biblioteca Institului Biblic Emanuel din Oradea.

 

Din anul 1991 până în anul 1994 fratele Țon Iosif a fost rector al Institutului Biblic Emanuel. În această vreme au început lucrările ridicării campusului universitar. În anul 1994 a predat rectoratul fratelui Paul Negruț care obținuse între timp doctoratul în teologie, Iosif Țon devenind prorector al Institutului.

 

În anul 1996 pastorul Țon Iosif s-a retras de la amvonul bisericii, în urma chemării lui Dumnezeu de a ține studii de creștere spirituală în cadrul unor conferințe pastorale în țară și străinătate. A continuat să fie prorector al Institutului Biblic și cadru didactic. În anul 1996, fratele Iosif Țon s-a retras ca prorector al Institutului Biblic, dedicându-se și mai mult conferințelor de creștere spirituală. Pentru încă un an de zile, până în 1997, a continuat să predea cursuri de viață spirituală și teologie pastorală în cadrul Institutului. În anul 1997, prin cererea de transfer la Societatea Română, a încetat implicarea ca dascăl în Institutul Biblic Emanuel din Oradea, dar a continuat lucrarea de evanghelist, de coordonare a Societății Misionare, de pastor-învățător în cadrul conferințelor de viață spirituală și de scriitor, publicând o seamă de cărți. Pentru o scurtă perioadă a păstorit Biserica Baptistă nr. 2 din Brașov, după pensionarea pastorului Mara Cornel. După pensionare sa retras în Statele Unite.

 

În anul 1997 pastorul Gheorghiță Nicolae a ieșit la pensie, după revenirea de la București prin încetarea mandatului ca secretar general al Uniunii Baptiste.”

Prima parte din descrierea de mai sus este de fapt din “Istoria Bisericilor Baptiste din România”, de Ioan Bunaciu (Editura Universității Emanuel și Editura Făclia, Oradea, 2006) – ceea ce broșura Centenarului Bisericii Emanuel nu precizează –, p. 316, articolul despre Biserica Nr. 2 Emanuel fiind conceput din micromonografiile realizate de Florian Leuca, Daniel Lacătoș și Ștefan Lasca.

Se poate lesne observa că anul 1997 este un an important pentru cariera lui Paul Negruț, succesorul lui Iosif Țon la amvonul Bisericii Emanuel în 1981 și în 1994 la rectoratul Universității Emanuel. 1997 este anul cînd Iosif Țon s-a retras și de la Universitatea Emanuel, după ce în 1996 se retrasese de la amvonul Bisericii Emanuel, iar în același an 1997 pastorul Nicoale Gheorghiță a ieșit la pensie.

Mai adaug faptul că 1997-1998 reprezintă cea mai bună perioadă din istoria de 20 de ani a Universității Emanuel.

De atunci a început declinul Universității Emanuel, dar și al Bisericii Emanuel, și instaurarea sistemului emanuelist, controlat de frații Negruț – Paul și Florin (Florian Negruțiu).

Paul Negruț a fost președintele Uniunii Baptiste din România în perioada 1999-2007, în prezent fiind unul dintre vicepreședinții Uniunii Baptiste. În perioada 2002-2006 a fost președintele Alianței Evanghelice din România. Florin Negruț a fost președintele Comunității Baptiste din Oradea în perioada 2003-2011.

Revenind la anul 1996, acesta reprezintă o dată de referință pentru Cazul Iosif Țon (2010-2011), pentru că atitudinea lui Paul Negruț față de Iosif Țon din acest ultim an s-ar prea putea să aibă de a face cu acel moment cînd Iosif Țon s-a retras de la amvonul Bisericii Emanuel și cu aniversarea centenarului din 2009, cînd Iosif Țon nu a fost prezent.

A umblat pe atunci vorba că doi pastori de la Emanuel (dar nu Paul Negruț) ar fi fost la Iosif Țon să-l invite la centenar și, pentru aceasta, să negocieze împăcarea… Aceeași vorbă zice că Iosif Țon ar fi spus că cel care a greșit trebuie să-și ceară iertare…

Nu știu ce e adevărat din vorba care a umblat…

Dar Iosif Țon ar fi trebuit să treacă peste orice ca să fie prezent cu BISERICA Emanuel la sărbătoare. Oamenii l-ar fi îmbrățișat, i-ar fi zîmbit și s-ar fi fotografiat cu eș.

Probabil acela a fost punctul de neîmpăcare definitivă dintre Iosif Țon și Paul Negruț…

Dar, dacă “erezia” care i se impută lui Iosif Țon este dinainte de acel punct, atunci rămîne întrebarea: de ce Paul Negruț l-ar fi invitat?

Să reflectăm mai bine asupra chestiunilor despre care avem informații care se pot verifica.

Numele lui Iosif Țon este legat, așadar, în multe feluri, de Oradea.

Vom vedea cum s-a desfășurat ultimul capitol al relației lui Iosif Țon cu Oradea.

Mai înainte însă să mai reținem două spații de referință pentru viața lui Iosif Țon.

  1. Iosif Țon și București

Relația lui Iosif Țon cu București pare a fi una de distanțare și ignorare reciprocă.

E de ajuns să cităm dintr-un articol al lui Dănuț Mănăstireanu – apărut în SSJ – The Salt Street Journal, prima revistă electronică a evanghelicilor români, Nr. 127, 17 februarie 2002, pentru a vedea de unde provin rădăcinile antipatiei:

“În anul 1973 se întorcea în România, după trei ani de studii teologice la Regent’s Park College în Oxford, pastorul Iosif Țon, care a devenit imediat profesor la Seminarul Baptist din București. La puțină vreme după aceea, Iosif Țon s-a implicat într-o serie de acțiuni publice, menite a atrage atenția autorităților și a străinătății asupra persecuțiilor și restricțiilor la care erau supuse comunitățile religioase din România și în special cele evanghelice. Primul document de protest adresat de Iosif Țon conducerii Cultului baptist și autorităților române a fost semnat ulterior de alți 50 de lideri baptiști. Reacția autorităților a fost brutală, Iosif Țon și apoi alții împreună cu el fiind arestați și anchetați, în mai multe rînduri, uneori în mod violent. O nouă mișcare de protest s-a produs în 1974, cu ocazia arestării și condamnării la doi ani de închisoare a credinciosului Vasile Rascol, pentru distribuția ilegală de Biblii și literatură creștină. Țon a publicat apoi, în 1976, un document teoretic numit „Locul creștinului în socialism”. Acesta nu era propriu-zis un document anticomunist, ci critica lipsa de libertate religioasă din România, sugera că socialismul nu trebuie să fie neapărat ateist și pleda pentru ca autoritățile să ofere creștinilor locul care li se cuvenea în acea societate.

 

În 1975 a sosit momentul prielnic pentru efectuarea unor schimbări în conducerea cultului baptist, care pînă în acel moment dovedise extremă slugărnicie în raporturile cu Departamentul cultelor. Ocazia a fost oferită de demisia președintelui cultului, Nicolae Covaci. Au avut loc imediat alegeri la nivel de comunități și cu această ocazie au fost aleși cîțiva reprezentanți mai radicali, care dădeau credincioșilor speranța că schimbarea este posibilă. Departamentul cultelor însă a refuzat să recunoască pe cei mai mulți dintre radicalii aleși de comunități și congresul a fost amînat, avînd loc abia în 1977. Din nefericire, noua conducere a cultului (Președinte – Cornel Mara; Secretar general – Pavel Bărbătei) aleasă la acest congres extrem de tensionat s-a dovedit a fi încă și mai sensibilă la presiunile crescînde ale autorităților.

 

În aceeași perioadă, Iosif Țon a fost înlăturat din poziția de profesor la seminar, ceea ce a ocazionat protestul deschis al studenților. În octombrie 1976, Țon a declarat o perioadă de post public, în semn de protest pentru înlăturarea din seminar a studenților Ianculovici și Prejban, care conduseseră protestul studențesc. Încetul cu încetul, alți lideri și tineri evanghelici s-au adăugat acestei mișcări pentru drepturi religioase, care a început să pună tot mai serios sub semnul întrebării legitimitatea sistemului comunist.”

În Istoria răspândirii credinței baptiste” (Editura Universității din București, 1997), Ioan Bunaciu îi face lui Iosif Țon un portret oarecum pozitiv – mai ales că urmează după un portret oarecum negativ făcut lui Liviu Olah, care s-a dus în S.U.A. ca pastor al Bisericii Baptiste Române din Detroit, “dar în câteva luni s-a dat peste cap” (!) –, dar menționează despre Iosif Țon:

“Plecarea lui în S.U.A. a fost discutată negativ de foștii lui tovarăși de luptă din România, care în 1981 erau cu toții în America, învinuindu-l de duplicitate (joc dublu cu autoritățile comuniste).”

Aproape 50 de pagini ale cărții sunt dedicate unor 30 de “slujitori mai deosebiți din bisericile baptiste”. Printre ei nu se află însă Iosif Țon, care, în 1997, era deja un simbol al evanghelicilor români. “Scăparea” (din anul 1997, ACEL an important al carierei lui Paul Negruț) e cu atât mai suspectă cu cât Ioan Bunaciu scrie:

“Trebuie să recunoaștem că baptiștii din Oradea, după revoluție, au realizat câteva obiective mari, și cred că o contribuție mare pentru realizarea lor a avut-o Țon Iosif.”

  1. Iosif Țon și Portland

Ultima biserică în care a fost membru Iosif Țon a fost Biserica Baptistă Română din Portland, Oregon.

Timotei Pop relatează, într-o Scurtă Lămurire din 7 august 2010, cum a decurs despărțirea lui Iosif Țon de această biserică, pornind de la o neînţelegere teologică ivită între frţii Iosif Ţon şi Timotei Pop, în urma apariţiei cărţii mele intitulată  Misticism sau Creştinism Autentic, pe care am publicat-o în Romania la Editura Agape.  În urma apariţiei acestei cărţi, fratele Iosif Ţon s-a supărat  şi a scris  trei scrisori în care-şi exprimă nemulţumirea, şi-n care spune tot felul de lucruri despre mine. […]

 

“În ultimii 10 ani eu am lucrat la cartea despre care am  amintit deja, carte pe care am conceput-o ca un fel de compendiu de misticism, în care ideile mistice să fie scoase în relief în contradicţie flagrantă cu  învăţătura Sfintei Scripturi.  De aceea, în cartea mea, pe ici, pe colo, sunt amintite şi combătute ideile fr. IŢ, idei prin care acesta cochetează cu misticismul.  Dar în cartea mea, fr. IŢ niciodată nu este numit „misticul Ţon”, deoarece dînsul încă nu poate fi numit aşa.  Cartea conţine 428 de pagini, şi dintre toate acestea, dacă s-ar însuma toate referinţele critice la adresa ideilor mistice ale fr. IŢ, s-ar obţine 2 pagini. Cu toate acestea, la apariţia cărţii mele, fr. IŢ, s-a supărat foarte tare şi-n repetate rînduri a spus că TOATĂ cartea mea este îndreptată împotriva dînsului, şi este menită a-l distruge !!!  Lucrul acesta este o iluzie şi este cît se poate de neadevărat. […]

 

În prima sa scrisoare de nemulţumire, fr. IŢ a afirmat că dînsul nu mai vrea să fie membru într-o biserică în care este membru şi TP, că nu mai vrea să ia Cina Domnului împreună cu TP, etc.  Eu i-am scris imediat o scrisoare ca reacţie la cele spuse şi i-am spus frumos că asemenea afirmaţii nu sunt compatibile cu statura unui om spiritual, care de la Crăciun încoace, predică aproape în mod exlusiv numai despre bunătate.  De asemenea, i-am spus că în ciuda divergenţelor de opinii teologice, eu îl iubesc, îi doresc ce doresc familiei mele, şi vreau să fiu pe mai departe membru în aceeaşi biserică.”

Iosif Țon adresase pastorului Ioan Brisc și conducerii bisericii o scrisoare în care considera că modul în care diaconul Timotei Pop îl atacă este “incorect și necinstit”, pe coperta de la spate a cărții Timotei Pop identificându-l în următorii termeni:

“De ce ar vrea unii să-l proclame pe Richard Wurmbrand cel mai mare mistic român? De ce ar dori un teolog evanghelic ca Iosif Țon să fie considerat al doilea mare mistic român?”

În scrisoarea sa adresată conducerii bisericii, Iosif Țon se plânge că Timotei Pop îl acuză că îmbrățișează cele mai periculoase și mai distrugătoare concepte din religiile și filosofiile acestei lumi, care sunt diametral opuse literei și spiritului evangheliei lui Cristos”.

Iosif Țon considera că situația creată are trei consecințe:

“1). Eu nu mai pot lua Cina Domnului din mâinile acestui om;

 

2). Eu nu mai pot predica în această Biserică atâta timp cât un conducător spiritual al Bisericii mă consideră un eretic primejdios;

 

3) Conducerea Bisericii, luând cunoștință de această situație, trebuie să judece în ce mod poate fi ea rezolvată.”

În cele din urmă, din vara anului 2011 Iosif Țon a renunțat să mai fie membru în Biserica Baptistă Română din Portland.

  1. Iosif Țon față cu reacțiunile

Cronologic vorbind, Cazul Iosif Țon începe cu această retragere a sa din Biserica din Portland, (care amintește, desigur, de retragerea sa din Biserica Emanuel din Oradea).

Asocierea lui Iosif Țon cu Mișcarea Străjerilor, în toamna anului 2010, a declanșat o serie de reacțiuni, care, prin numărul lor și prin intensitatea lor, constituie probabil un caz unic în istoria evanghelicilor români.

Prima săptămână a luărilor de poziție a fost 14-21 noiembrie 2010:

14 noiembrie 2010

Iosif Țon declară: “Mișcarea Străjerii este o trezire veritabilă.”

 

17 noiembrie 2010

Marius Cruceru începe pe blogul său campania publică de denigrare a lui Iosif Țon cu articolul “Dezamăgire”, numele tău este Iosif Ţon. În mai puțin de o lună, articolul adună peste 600 de comentarii.

19 noiembrie 2010

Iosif Țon scrie articolul “De ce nu sunt cesaționist?”

20 noiembrie 2010

Comunicatul lui Paul Negruț, care lansează ideea că Iosif Țon nu mai este baptist.

21 noiembrie 2010

Lucian Ciupe își dă demisia ca pastor al Bisericii Baptiste Providența, fiind prima victimă a situații create de Cazul Străjerii.

Ideologic, Cazul Iosif Țon se declanșează în 14 noiembrie 2011, odată cu articolul intitulat “S-a aprins focul trezirii spirituale in Romania”, afișat pe site-ul Mișcării Străjerilor, în care Iosif Țon, aflat în căutarea unei treziri spirituale în România, afirmă că a găsit-o: Mișcarea Străjerilor.

Această mișcare exista de ani buni, la prima conferință de post și rugăciune din ianuarie 2006 fiind 70 de participanți. Dar în toamna anului 2010 Străjerii au devenit renumiți, în mediul evanghelic, odată cu asocierea lui Iosif Țon cu ei, cu intenția declarată de a fundamenta teologic mișcarea.

Cel care a inițiat și a întreținut pe Internet campania mizerabilă împotriva lui Iosif Țon a fost Marius Cruceru, decanul Facultății de Teologie la Universitatea Emanuel din Oradea.

  1. Paul Negruț

După ce în Marius Cruceru, cel mai notoriu blogger evanghelic român, a dat, în 14 noiembrie 2011, semnalul campaniei, Paul Negruț a dat pe blogul său, în 17 noiembrie, un comunicat în care afirma: Iosif Ţon îmbrăţişează învăţătura şi practicile carismatice şi, prin urmare, nu mai este un credincios baptist.”

Atunci am lansat următoarele interogații: Domnule pastor rector profesor vicepreședinte Paul Negruț, care sînt… practicile carismatice? Sînteți în stare să le enumerați – 7, 10, 23? Și apoi să vedem CÎTE dintre aceste practici le-a îmbrățișat Iosif Țon?

Nici pînă în ziua de azi, suntem în luna august 2011, nici Paul Negruț nici altcineva nu a prezentat o listă cu practicile carismatice, așadar nici o listă cu cîte practici carismatice a îmbrățișat Iosif Țon.

Dacă Paul Negruț se referă la vorbirea în limbi, darul proorociei, darul vindecărilor, atunci, conform dezvăluirilor lui Iosif Țon, Paul Negruț a avut la Biserica Emanuel un coleg pastor carismatic! Ani buni Biserica Baptistă Emanuel din Oradea a avut un pastor carismatic. Doar că nu s-a mărturisit! Putem concluziona că Iosif Țon, în accepțiunea lui Paul Negruț, nu a fost credincios baptist în anii în care a îmbrățișat practicile carismatice, dar nu le-a manifestat în public? Să fi avut Biserica Baptistă Emanuel un pastor care nu era credincios baptist?

În comunicatul său, Paul Negruț îi cere în mod public lui Iosif Țon să înceteze orice amestec în viaţa bisericilor baptiste din România de a căror credinţă s-a lepădat”.

Paul Negruț minte. Iosif Țon nu s-a lepădat de credința baptistă. Nu există nici un indiciu, nici o declarație, nici o aluzie a lui Iosif Țon prin care să-și fi renegat convingerile religioase pe care le-a avut în timpul vieții și pe care le-a predicat în bisericile baptiste. Dimpotrivă, după Întîlnirea de la Atlanta de anul acesta, avem declarația publică prin care Iosif Țon afirmă că a fost, este și va fi baptist toată viața lui.

Comunicatul jenant al lui Paul Negruț (dar inspirat ca și moment decisiv în politica confesională baptistă) îi cere lui Iosif Țon să nu se mai amestece în viața bisericilor baptiste din România.

Dar Statutul Cultului Baptist din România precizează că “biserica baptistă locală este de sine stătătoare și are ca autoritate supremă în materie de credință și practică religioasă învățăturile Sfintelor Scripturi” – Art. 7 (2) și că “bisericile baptste pot stabili norme proprii de organizare și funcționare, cu respectarea prezentului statut și a Mărturisirii de credință a Cultului Creștin Baptist din România” – Art. 7 (4).

Așadar, fiecare biserică locală stabilește pe cine invită să ia cuvântul la întâlnirile eclesiale, fiecare biserică locală ar trebui să hotărască dacă îl invită pe Iosif Țon să predice sau nu.

  1. Marius Cruceru

Despre declarațiile publice ale lui Marius Cruceru la adresa lui Iosif Țon s-ar putea scrie o carte, așa sînt de multe și de… savuroase. Uneori m-am întrebat dacă e în toate mințile…

Iată cîteva exemple de pe blogul său:

– 23 noiembrie 2010

“Ceea ce a făcut Iosit Ton va face deopotrivă rău şi mişcării baptiste şi celei penticostale. Vreau să vă readuc aminte că Iosif Țon nu a trecut la penticostali, ci la o formă de carismatism dintre cele mai ieftine, cu evanghelia prosperităţii şi cu lozinci de genul “mîntuit total, vindecat total”.”

Poate că Marius Cruceru a vrut să spună că Iosif Țon s-a asociat cu Mișcarea Străjerilor, printre care s-ar putea să fie unii fascinați de evanghelia prosperității. Dar nu asta a zis…

Marius Cruceru a afirmat că însuși Iosif Țon a trecut la “o formă de carismatism dintre cele mai ieftine” care implică evanghelia prosperității.

De reținut faptul că și Marius Cruceru lucrează cu termenii “penticostali” și “carismatici”, nu însă cu termenul “neocarismatici”, așa cum concluzionase Daniel Cojiță că ar putea fi încadrați Străjerii, din punct de vedere al convingerilor religioase.

– 25 noiembrie 2010

Indignatul Marius Cruceru dă două decrete:

1. Lucrarea străjerilor nu are de-a face cu nicun fel de trezire. Este lucrare de manipulare şi înşelare.

  1. Iosif Ţon este un fals profet.”

Dar Marius Cruceru nu oferă nici un fel de argument din care să rezulte că Mișcarea Străjerilor ar putea fi suspectată de “manipulare și înșelare”.

– 26 noiembrie 2010

“Capacitatea lui Nelu Peia, Nelu Demeter, Ilie Popa şi chiar Iosif Ţon de a crea “atmosferă” plictisiţilor din bisericile noastre este cu totul limitată.

Această aserțiune cruceriană este de o absurditate uimitoare, fiind de fapt o minciună a unuia dintre cei care nu au fost prezenți la întâlnirile Străjerilor pentru a lua pulsul evenimentelor.

Același Marius Cruceru este autorul al încă unei minciuni, în același stil:

– 10 decembrie 2010

Oameni care au fost acolo pleacă deja scîrbiţi de spectacolul jalnic pe care îl oferă Iosif Ton, nici măcar nu are scuza demenţei senile.”

Marius Cruceru se pronunța la adresa unui eveniment care abia începuse: Întâlnirea de post și rugăciune a Mișcării Străjerilor, de la Băile Felix din 10-12 decembrie 2010.

De fapt, Marius Cruceru și-a format obiceiul să-și dea cu presupusul în chestiuni referitoare la Iosif Țon. În 19 noiembrie 2010 scria:

“I.T. a declansat acest scandal (ştiind foarte bine ce face, lumea cam uitase numele Iosif Ton şi ultima carte precum şi ultimele conferinţe nu au avut efectul scontat… şi nici audienţa prevăzută). Acum a reuşit, este în mijlocul discuţiei.”

Păi Iosif Țon a ținut prelegeri la Biserica Baptistă Providența în perioada 7-14 noiembrie 2010 și în toate cele 7 zile (sâmbătă, 13 noiembrie, nu a avut loc întâlnire), sala bisericii a fost plină, fiind nevoie de scaune în plus și bănci, iar unii au stat în picioare. Am afișat și poze de la prelegerile lui Iosif Țon, dar Marius Cruceru se pare că era pregătit să plătească prețul minciunii în încercarea sa de a-l discredita pe Iosif Țon.

– 6 decembrie 2010

Marius Cruceru afirmă că Iosif Țon este membru într-o biserică penticostală, dar nu precizează despre care biserică penticostală este vorba.

– 7 decembrie 2010

Marius Cruceru afirmă din nou că Iosif Țon “a acceptat primirea ca membru într-o biserică penticostală (onorifică?)”, dar nici de data aceasta nu indică despre care biserică penticostală este vorba.

  1. Doru Hnatiuc

Un alt pastor care a folosit minciuna pe teatrul de luptă al politicii confesionale este Doru Hnatiuc, colegul de pastorație, la Biserica Baptistă Emanuel din Oradea, al lui Paul Negruț.

Minciuna sa nu este în legătură cu Iosif Țon, ci la adresa lui Lucian Ciupe, prima victimă a situației create de Cazul Străjerii.

Lucian Ciupe era de câțiva ani pastorul Bisericii Baptiste Providența din Oradea, unde Iosif Țon și-a desfășurat ultimul capitol legat de locația Oradea.

Iosif Țon a fost invitat, așa cum am amintit deja, în săptămâna 7-14 noiembrie 2010, dar pastorul Lucian Ciupe nu era în țară. Aurel Burtic, cunoscut om de afaceri din Oradea, fratele mai mare al lui Daniel Burtic, directorul postului Radio Vocea Evangheliei Oradea, l-a rugat pe Iosif Țon să nu facă afirmații exagerate referitoare la ultimele sale evenimente din viața sa.

La doar o săptămână, în 21 noiembrie 2011, Lucian Ciupe și-a dat demisia ca pastor al Bisericii Providența. Comitetul Bisericii Providența, manipulat în mod ipocrit de către Aurel Burtic, a folosit contextul delicat creat pentru a-l aduce pe Lucian Ciupe în punctul în care și-a semnat demisia.

Lucian Ciupe a trimis Bisericii Providența și Comunității Baptiste din Oradea documente în care își preciza poziția, sperând că va limita astfel dezinformările cu privire la demisia sa și la convingerile sale.

Precizările lui Lucian Ciupe nu au putut însă opri demersul mincinos al lui pastorului Doru Hnatiuc care, în 28 noiembrie 2011, a afirmat public în Biserica Baptistă Emanuel din Oradea că Lucian Ciupe e carismatic, într-o formulă după o predică care acuzase explicit lucrarea Mișcării Străjerilor și după o argumentație împotriva convingerilor lui Iosif Țon.

Lucian Ciupe, prezent în sală, a scris o scrisoare către Biserica Baptistă Providența, în care a denunțat minciuna pastorului Doru Hnatiuc. Conducerea bisericii nu a dat curs solicitării sale ca scrisoarea să fie citită bisericii.

Pe 8 decembrie 2010 am prezentat chestiunea, pe blogul România Evanghelică, în postarea “Minciuna pastorului Doru Hnatiuc” – cu peste 2.000 de vizite, este cea mai accesată postare dintre cele peste 11.000 de pe blogul România Evanghelică –, prin cîteva paragrafe din scrisoarea lui Lucian Ciupe:

“În ziua de duminică, 28 noiembrie, la Biserica Baptistă „Emanuel”, fratele Doru Hnatiuc a anunțat public într-o comunicare oficială publică următorul lucru (citatul este aproape cuvânt cu cuvânt, deoarece am fost și eu prezent): „Suntem alături de Biserica Providența care este foarte tulburată în aceste zile. Comitetul bisericii a fost nevoit sa îl confrunte pe păstorul bisericii care era carismatic și acesta a plecat/și-a dat demisia.” Atașarea etichetei „carismatic” la persoana mea a venit după o predică în care a fost denunțată în mod explicit lucrarea Mișcării Străjerilor și a lui Chris (Africa de Sud) și după 10-15 minute în care s-a argumentat împotriva rătăcirii fratelui Țon și împotriva Mișcării Străjerilor (argumentare însoțită evident de amenințări), prin aceasta oferindu-se un conținut foarte specific termenului de „carismatic”. Opinia prezentată este similară celei prezentate la Providența în aceeași duminică de către frații prezbiteri.

 

Suprapunerea acestor comunicări oficiale verbale de la Biserica Baptistă „Emanuel” și de la Biserica Baptistă „Providența” în aceeași zi de 28 noiembrie unește pentru prima dată de multă vreme cele două biserici în ceva semnificativ – din nefericire, într-o MINCIUNĂ (și aici mă refer exclusiv la afirmația facută despre mine).

 

Da, este adevărat că sunt convins de faptul că Duhul revarsă și astăzi peste biserică toate darurile spirituale prezente în Biserica primară, daruri care în limba greacă se numesc charismata. Nu este adevărat că accept, susțin și promovez devierile teologice și excesele practicilor carismatice la care se face aluzie când mi se atașează această etichetă. Întrebarea mea sinceră și directă este: De ce atunci când se citează din demisie situarea mea „între” convingerile baptiste și cele carismatice, sunt numit carismatic și nu baptist. Este termenul „între” chiar atât de greu de priceput? De ce nu mi s-a spus „penticostal”? Sau a încetat conducerea bisericii și a Comunității să mai gândească în nuanțe și a adoptat doar păguboasa gândire alb-negru? Sau este pur și simplu unul dintre multele exemple de interpretare tendențioasă la care mi-a fost dat să asist în aceste săptămâni din partea fraților mei?

 

Nu reiau tot ce am scris în prima scrisoare, spun doar atât: Asocierea persoanei mele în prezent cu Chris (Africa de Sud) și Mișcarea Străjerilor este o MINCIUNĂ, iar cine o propagă face lucrarea unui alt duh decât Duhul adevărului. Totodată, în timp ce îmi susțin mai departe avertismentele pe care le-am rostit în prima scrisoare în raport cu Mișcarea, refuz să gândesc alb-negru acest fenomen de pe scena evanghelică.”

La începutul anului 2011, lui Lucian Ciupe i-a fost retrasă ordinarea de pastor de către Comunitatea Baptistă din Oradea. Abuziv, pe baza unei minciuni puse în scenă de către pastorul Doru Hnatiuc.

  1. Daniel Chiu

În 26 noiembrie 2010, Marius Cruceru publică pe blogul său o scrisoare a lui Daniel Chiu, pe care îl prezintă astfel:

“Pastorul Daniel Chiu, fiul pastorului Pavel Chiu, a studiat filozofia în România, teologia la Trinity, Deerfield, Chicago, şi acum îşi desfăşoară lucrarea în Chicago, Il. USA.

 

Este cunoscut pentru opiniile sale ferme şi pentru stilul tăios, uneori apropiat de duritatea unui diamant. În acelaşi timp scrie versuri de o sensibilitate remarcabilă. În valul de poziţionări, opinii care mai de care mai nuanţate, cred că merită să ascultăm şi o altfel de voce.

Scrisoarea pastorului Daniel Chiu (Biserica Baptistă Română Logos din Chicago) are un nume ciudat, evident provocator – “Iosif Ţon se alătură prorocilor lui Baal”, denunțată, a doua zi, de către Dănuț Mănăstireanu ca fiind un atac josnic la adresa lui Iosif Țon:

“Nu mă îndoiesc că este un om sincer, dar, nu numai că este fundamentalist și legalist, ceea din punctul meu de vedere este deja foarte grav, dar este și unul care trăiește în autoînșelarea tipică celor care cred că îl dețin pe Dumnezeu la degetul cel mic.

Atacul lui josnic la adresa lui Iosif Țon nu este surprinzător pentru mine. De la astfel de oameni nu ne putem aștepta decît la asemenea fapte. Nu poate ieși apă bună dintr-un izvor otrăvit.”

Nu doar că sunt de acord cu opinia exprimată de Dănuț Mănăstireanu, dar am fost, sunt și voi fi uimit că un pastor evanghelic poate scrie o scrisoare publică cu atâta răutate, cu spirit revanșard și o lipsă totală de moderație.

Chiar și cei care ar fi de acord că toate acuzațiile lui Daniel Chiu (care nu sunt puține) ar trebui să fie incomodați și suspecți de tonul vitriolant al pastorului de la Chicago.

Daniel Chiu nu se concentrează pe chestiunea asocierii lui Iosif Țon cu Mișcarea Străjerilor, ci folosește momentul ca pretext pentru o lungă incursiune în viața lui Iosif Țon în anii 70-80!

În legătură cu activitatea lui Iosif Țon din anii 1990-2000 Daniel Chiu scrie:

“A făcut greşeli majore care l-au îndepărtat din Biserica Emanuel şi din Institutul Emanuel. În loc să îşi recunoască greşelile, a luptat împotriva acestor instituţii, crezând că le aduce la picioarele lui prin ameninţări şi şantaj. A pregătit şi promovat un curs de viaţă spirituală, sperând să devină învăţătorul păstorilor români, dar când nu a obţinut rezultatele scontate, l-a abandonat. Cursul era plin de idei ale curentului eretic numit gândire pozitivă pe care le-a adoptat fără discernământ din publicaţiile vremii. Iosif Ţon a ignorat în acele prelegeri rolul Duhului Sfânt în sfinţire şi a promovat ideea că noi, prin efortul nostru eliminăm păcatele din viaţa noastră. Mai mulţi păstori români au identificat această poziţie ca fiind o variantă a pelagianismului, o erezie combătută de Augustin. Pelagianismul a devenit în timp doctrina Bisericii Catolice. Dacă cineva a avut o concepţie defectuoasă despre rolul Duhului Sfânt, aceia nu au fost pastorii baptişti români, ci însuşi Iosif Ţon.

Să remarcăm, într-un singur paragraf, lipsa de focalizare pe vreun subiect a lui Daniel Chiu, care, conform celor spuse de Marius Cruceru, are studii de filozofie!

De asemenea, trebuie să remarcăm lipsa de informațiilor pe care să putem să le verificăm pentru a putea lua de bune cele afirmate de Daniel Chiu. Acesta pretinde că “mai mulţi păstori români au identificat varianta peliagianismului pe care ar susține-o Iosif Țon, dar Daniel Chiu nu menționează numele niciunuia, nici nu ne oferă nici cel mai mic indiciu care să ne ajute să identificăm “erezia” și orientarea teologică a acestor “mai mulți păstori români”.

Aceeași Mahala Evanghelică a lui Marius Cruceru găzduiește încă un articol al lui Daniel Chiu în 16 decembrie 2010. Articolul suferă de aceeași lipsă de focalizare asupra unui anume subiect, de formule exagerate și relevă un tupeu uimitor al pastorului Daniel Chiu, care nu își respectă cititorii. Așa cum scriam cu acea ocazie, articolele lui Daniel Chiu se caracterizează prin lipsa disciplinei eseistice.

Al doilea articol al lui Daniel Chiu este mai amplu, revine asupra trecutului lui Iosif Țon din anii 70-80 (“Iosif Ţon a întors din nou spatele prietenului său Aurel Popescu”), dar conține și puseuri teologice.

  1. Paul Dan

Acest mahalagiu al blogosferei evanghelice este probabil cea mai gureșă voce care s-a ridicat împotriva lui Iosif Țon, dar nu este una care contează în spațiul public. Primele sale articole pe blogul pe care l-a lansat în 30 noiembrie 2010 sunt în legătură cu ceea ce acum numim Cazul Iosif Țon.

Paul Dan este cunoscut pentru gura sa slobodă încă din mai 2009, din cauza afirmaţiilor sale calomnioase la adresa a trei teologi evanghelici români – Emil Bartoș, Dănuț Mănăstireanu, Silviu Rogobete, pe un alt blog al său.

În luna iulie 2011, îl găsim pe Paul Dan încă implicat activ în denigrarea lui Iosif Țon pe Internet. Într-un comentariu pe blogul lui Nicolae Rădoi – un alt mahalagiu notoriu pentru modul în care își exhibă pe Internet protestele resentimentare față de Iosif Țon –, vorbele pompoase ale lui Paul Dan, fără acoperire în realitate, care țin mai degrabă de opinie decît de informație (din păcate, blogosfera evanghelică e vizitată de numeroși opiniomani și grabnici vărsători de cuvinte însîngerate), conțin și minciuni:

– “Iosif Țon a ajuns la trista performanță de a enunța cele mai multe erezii în istoria mișcării evanghelice din România. Uniunea Baptistă din România l-a exclus. La fel și Pentecostalii și Creștinii după Evanghelie l-au exclus de la Vocea Evangheliei. Ce va face Asociația Română Baptistă din SUA și Canada?”

Paul Dan minte. Iosif Țon nu a fost exclus de către Uniunea Baptistă din România.

Pentru simplul motiv că Iosif Țon NU face parte din Uniunea Baptistă din România. Așadar, cum să fie exclus cineva dintr-o organizație cînd nu face parte din ACEA organizație?

Altfel, am putea propune ca Paul Dan să fie exclus din Asociația Filateliștilor din San Marino, din Uniunea Taciturnilor din Sri Lanka sau din Convenția “Pompieriștilor” din Bulgaria…

Dar, la cîte exagerări și minciuni debitează Paul Dan, ar fi taman bun să fie membru în vreo asociație est-europeană a vînătorilor și pescarilor.

Cu insistență, Paul Dan pescuiește “erezii” din scrierile lui Iosif Țon, care, după mintea îngustă a lui Paul Dan, la bătrînețe prostitu-s-a.

Cu lipsă de simț bun, Paul Dan are obiceiul de a exagera diverse chestiuni din mediul confesional evanghelic românesc de parcă ar povesti, la un foc de tabără al bărbătușilor, cum a vînat el urși, mistreți și… balauri!

Chestiunea în legătură cu Iosif Țon la care se referă Paul Dan nu are de a face cu vreo excludere a lui Iosif Țon, ci cu retragerea ordinării lui Iosif Țon de către Uniunea Baptistă.

“Iosif Țon a ajuns la trista performanță de a enunța cele mai multe erezii în istoria mișcării evanghelice din România.”

Păi atunci nu avem, în istoria evanghelicilor români, Cazul Iosif Țon? Dacă a enunțat “cele mai multe erezii”…

Dar și dacă nu e adevărat ce spune Dan Paul – și nu e! –, tot avem Cazul Iosif Țon! Păi despre cine s-a mai spus, în istoria evanghelicilor români, că ar fi enunțat “cele mai multe erezii”?…

Prima întrebare care s-a iscat în mintea mea a fost: Oare ce știe Paul Dan despre istoria mișcării evanghelice din România?

Există vreo carte (1 bucată) despre istoria mișcării evanghelice din România?

Se predă undeva curs de istorie a evanghelicilor din România?

Plecînd de la presupoziția (grotescă) a ereziilor lui Iosif Țon, mă întreb, cum cred că se întreabă orice om cu mintea lucidă, cum de o fi reușit Iosif Țon această performanță? Și dacă a reușit această performanță “de a enunța cele mai multe erezii în istoria mișcării evanghelice din România”, cum de s-au prins doar cîțiva, și așa tîrziu?

Totuși, din cîte citesc (și, aoleu, citesc destule!), Iosif Țon a reușit această performanță doar… în 2-3 ani!

Iar în istoria ereziilor din creștinism, mi se pare că ereticii aveau de obicei o idee fixă…

Care să fie ideea fixă la Iosif Țon?

O fi găsit-o Paul Dan?

Dacă cercetăm declarațiile isterice ale lui Marius Cruceru din mizerabila sa campanie pe Internet împotriva lui Iosif Țon, vom găsi ACEEAȘI idee fixă?

Cu ce eretici din istoria mișcării evanghelice din România l-a comparat Paul Dan pe Iosif Țon de a tras concluzia că avem de a face cu un record?

CÎTE erezii conține… recordul? Dar fostul record?…

Paul Dan are multe lucruri de clarificat…

În comentariul său, nu a menționat TOATE ereziile lui Iosif Țon, ci doar “cîteva din ereziile grave a lui Iosif Ton”…

Nu îmi aduc aminte de nici un articol teologic care să fi denunțat vreo erezie a lui Iosif Țon…

Comunicatul Consiliului Uniunii Baptiste NU conține cuvîntul erezie…

Nici ante-”comunicatul” lui Paul Negruț…

Ce spun teologii de la instituțiile confesionale academice din București și Oradea?

NIMIC!

Ca să spună ceva, au nevoie de informații, trebuie să se documenteze și trebuie să așeze ideile în context…

Alfel pică de palavragii…

Desigur, îi avem pe manipulatorul Paul Negruț, istericul Marius Cruceru, opiniomanul Ioan Bunaciu, palavragiul Paul Dan…

Unde e însă teologia lor?

Unde sînt eseurile lor teologice?

Unde sînt articolele lor referitoare la situații contemporane concrete, precum scriu, în America, Al Mohler, Chuck Colson, John Piper și atîția alții?

Păi dacă nu există o revistă a evanghelicilor din România (fie și numai pe Internet), unde să se discute astfel de chestiuni?

Asta e de fapt situația dramatică pe care care au scos-o la iveală Cazul Iosif Țon și Cazul Cristian Ionescu: Instituțiile teologice ale evanghelicilor din România nu sînt pregătite să facă față unor astfel de momente.

  1. Mateaș Zidarul

Am păstrat acest nume cu care a devenit notoriu în blogosfera evanghelică pastorul baptist Adrian-Mihai Mateaș, a cărui scrisoare (datată 18 decembrie 2010) a fost publicată în 31 decembrie 2010 (!) ghiciți unde? Pe blogul lui Marius Cruceru, desigur.

Documentul conține peste 9.600 de cuvinte – adică vreo 20-30 de pagini!

Este un document important pentru istoria evanghelicilor din România din ultimii 20 de ani. Folosind ca pretext Cazul Iosif Țon – scrisoarea are titlul “Iosif Țon, mișcarea carismatică și provocarea foștilor studenți” –, pastorul Adrian-Mihai Mateaș face de fapt o microradiografie a relațiilor dintre baptiști și penticostali.

Documentul e important pentru că relevă reflexele confesionale agresiv-ideologice ale baptiștilor români față de penticostali. Fiind un document consistent, poate fi un foarte un bun punct de plecare pentru cei interesați de pneumatologie sau de istoria relației baptiștilor, în România, cu penticostalii.

Orice student la teologie sau orice pastor evanghelic ar trebui să dețină acest document. Dacă reușește să-l facă rost de undeva!

Căci Marius Cruceru a retras scrisoarea de pe blogul său și a prezentat în 4 ianuarie 2011 scuze “publice faţă de fraţii penticostali răniţi sau întristaţi, prin ricoşeu, de remarcile dure din scrisoarea publică a pastorului Mateaş, scrisoare pe care am găzduit-o pe blogul meu”.

Mateaș Zidarul ajunsese să scrie: “Penticostalii prin crezul lor sofisticat, în privința Duhului Sfânt, devin eretici față de doctrina biblică a mântuirii.

 

Emanuel Conțac, lector la Institutul Teologic Penticostal din București, doctor în filologie și unul dintre condeiele talentate în blogosfera evanghelică, îi dăduse replică (competentă și ironică) în două articole din 2 și 3 ianuarie 2011.

De reținut faptul că Mateaș Zidarul, spre deosebire de numeroși alți comentatori implicați în Cazul Iosif Țon, menționează că mișcarea carismatică are două ramuri: cea apărută în anii 60 și cea apărută în anii 80 (al treilea val).

De asemenea, să reținem și portretul pe care i-l face împricinatului Iosif Țon:

Fratele Iosif Țon este o personalitate marcantă a spațiului neoprotestant românesc și de asemenea, cunoscut în Europa și America. Erudiția masivă, capacitatea pedagogică prodigioasă și vârsta respectabilă îl fac un combatant redutabil, în orice dispută, cu oricine. Discursul și argumentarea dânsului urmează linii logice lungi și impecabile. Cine citește cărțile dânsului se poate delecta cu o lectură foarte plăcută și coerentă cum rar le este dat cititorilor pasionați, între care mă numesc și pe mine, să aibă. Chiar și când spune vreo prostie, o poate prezenta savant.”

Mateaș Zidarul (nu) se încurcă însă în savantlâcuri…

  1. Daniel Brânzei

Dintre toți cei care l-au denigrat pe Iosif Țon pe Internet, pastorul Daniel Brânzei din Los Angeles este pentru mine cazul cel mai dezamăgitor. În ultimii ani am observat anumite gesturi publice ale lui Daniel Brânzei pe Internet care mi s-au părut suspecte (pe unele le-am și sancționat), dar odată cu ultimele evenimente în legătură cu Cazul Iosif Țon suspiciunile mele s-au adeverit.

Aici, cam la jumătatea acestei cărți, se află probabil punctul maxim al durerii pe care o resimt scriind despre Cazul Iosif Țon – poziționarea lui Daniel Brânzei față de Cazul Iosif Țon este dintre cele mai dure.

Încă din 30 noiembrie 2010, Daniel Brânzei afirmase pe blogul său: Ultimele lămuriri oferite de fratele Iosif Țon exemplifică clar și categoric trecerea sa la mișcarea charismatică și chiar la învățătura „Full Gospel“(„Eu cred toată Biblia“).

Dar cele mai dure declarații dintre cele publice făcute de către Daniel Brânzei în legătură cu Iosif Țon au apărut în 26 iulie 2011:

  1. “A fost trist să i se spună că deosebita dânsului contribuție în mișcarea baptistă română este acum umbrită de fapte și vorbe care o pun în discuție și o devalorizează.”

 

  1. “Este părerea mea că fratele Iosif Țon nu trebuie tratat ca o vedetă sau ca un erou, ci ajutat să se încadreze smerit în viața de pocăință adevărată.”

 

  1. “…bolnăvicioasa infatuare de care suferă dânsul”

 

  1. “Cred că este timpul să-i refuzăm fratelui Iosif statutul de persoană cu privilegii speciale printre noi și să-l așteptăm să dovedească în practică pocăința verbală pe care a afirmat-o la Altanta.”

 

  1. “Regret că aceste viraje doctrinare ale fratelui Iosif Țon îl pun acum într-o lumină proastă și față de bisericile pentecostale.”

 

  1. “Deplâng atașamentul, chiar și parțial, pe care fratele Iosif Țon îl are încă față de personalitățile care conduc mișcarea Străjerilor.”

 

  1. “Îndemn toate bisericile să stea deocamdată departe de fratele Iosif Țon, ajutându-l astfel să aibă suficient timp ca să înțeleagă și să facă pașii de pocăință care i-au fost sugerați la Atlanta.”

Aceste declarații au apărut în articolul “După întâlnirea de la Atlanta” pe blogul RBA – Romanian Baptist Association, în care Daniel Brânzei a prezentat câteva considerații despre întâlnirea de la Atlanta în 9 puncte (conținutul punctului 7 nu este afișat) urmate de exprimarea unor păreri (personale – “acestea sunt constatările și pozițiile mele”) și de Raportul informativ despre întâlnirea de la Atlanta, în 4 puncte.

Daniel Brânzei este președintele RBA, așadar ne este greu de separat consecințele declarațiilor persoanei Daniel Brânzei de cele ale președintelui RBA.

Primul lucru care se poate observa este că discursul public al lui Daniel Brânzei, președintele RBA, este paralel cu discursul public al lui Teofil Cocian, vicepreședinte (coasta de est) RBA și pastor al Bisericii Baptiste din Atlanta, unde a avut loc, în 21-23 iulie, întâlnirea a 11 pastori cu Iosif Țon.

În cele exprimate duminică dimineața, 24 iulie 2011, Teofil Cocian a făcut următoarele mențiuni:

“Zilele trecute am avut o întîlnire care am considerat-o și o consider și acuma o întîlnire istorică.”

“Am numit-o istorică datorită faptului că a fost o întîlnire în care s-au dezbătut probleme legate de relația Bisericii Române Baptiste cu fratele Iosif Țon.”

“Discuțiile au fost încununate de biruință și cu ajutorul lui Dumnezeu s-au făcut pași într-o direcție bună.”

“Pentru mine este un prilej de satisfacție și de bucurie c-am ajuns la acest punct, la această clarificare, care cred că va avea un impact deosebit în viața multora, în viața multor biserici, a multor frați păstori care au ascultat, s-au transmis așa de multe lucruri, dintre care unele au fost păreri personale, dar care, transmise prin Internet, au dus și au făcut așa de mult rău lucrării lui Dumnezeu.”

Pentru Cocian întâlnirea a fost istorică și prilej de bucurie, iar discuțiile încununate de biruință. Pentru Brânzei – care folosește cuvinte precum: trist, criză, probleme, greșeli, lucruri neplăcute, viraje doctrinale, vremuri tulburi, am fost amenințat -, întâlnirea de la Atlanta este un moment care îi creează îngrijorare – “M-ar întrista foarte mult dacă în preajma Convenție de la Sacramento aș fi împins să o organizez în jurul persoanei fratelui Iosif Ton. Cred că Dumnezeu și poporul baptist merită altceva, cu mult mai bun.”

Cocian anuță că s-a ajuns la o clarificare, Brânzei anunță că Iosif Țon “are de făcut încă mulți pași necesari unei pocăințe autentice”.

Nu e de mirare că, conform celor două perspective care ne sunt prezentate, Cocian l-a invitat pe Iosif Țon să predice imediat, iar Brânzei îndeamnă “toate bisericile să stea deocamdată departe de fratele Iosif Țon”.

  1. Strategii fatale: Internet, mon amour

Cărturarii şi fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului şi au zis lui Isus: „Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârşea preacurvia. Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu, dar, ce zici?” Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească şi să-L poată învinui. Dar Isus S-a plecat în jos şi scria cu degetul pe pământ. Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în sus şi le-a zis: „Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea.” Apoi S-a plecat iarăşi şi scria cu degetul pe pământ. Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi de cugetul lor şi au ieşit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până la cei din urmă. Şi Isus a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc. Atunci S-a ridicat în sus; şi, când n-a mai văzut pe nimeni decât pe femeie, Isus i-a zis: „Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?” „Nimeni, Doamne”, I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.” (Ioan 8:3-11)

În ultimii ani, numeroși bărbătuși din mediul confesional evanghelic au curvit în brațele senzuale ale Internetului – și-au lipit sufletul de minciuni, au strecurat vorbe rele despre alții la urechile celor mai mari și ale celor mai neînsemnați frați ai lui Isus, s-au dedat la furăciuni smulgând cu voluptate resentimentară hălci din carnea reputației unora, s-au închinat la idolii bârfei și au ucis cu vorba.

Dar în fața judecății publice a fost adus doar Internetul prins în curvie, precum, altă dată, cărturarii și fariseii au adus în fața lui Isus doar pe femeie, nu și pe bărbat. Și au invocat Legea lui Moise! Însă Legea lui Moise stipula că “dacă se va găsi un bărbat culcat cu o femeie măritată, să moară amândoi” (Deuteronom 22:22) .

În vremurile pe care le trăim auzim o droaie de evanghelici, de la Iosif Țon până la Beniamin Fărăgău, acuzând blogurile de curvia minciunii, a limbuției și a răutății. Dar oare așa să fie? Doar blogurile sunt de vină? Dar unde sunt bărbătușii care s-au dedat la plăcerile acestei curvii cu blogurile?

Dar toate blogurile evanghelice s-au dedat la această curvie? Sau doar unele? Și, dintre acestea, nu au fost unele care au curvit și ziua și noaptea, și săptămână după săptămână?

Fie judecata lui Dumnezeu peste noi acum, aici, decât cândva, acolo!

Fie ca degetul lui Isus să scrie cât mai mult pe nisip, până ne pleacă toți pârâșii, iar cel care răcnește ca un leu să rămână de rușine în fața Mielului care și-a jertfit sângele și pentru păcatele pe care le facem pe bloguri. Dacă ne mărturisim păcatele, Dumnezeu este credincios și drept ca să ni le ierte.

Încă de acum câțiva ani făceam următoarele remarci: A devenit evident că pe Internet se discută lucruri importante (chiar dacă nu de puţine ori în mod dizgraţios). Iar fenomenul blogurilor evanghelice a căpătat amploare mult mai mare decât au intenţionat iniţiatorii lor.

Așadar, nu este pentru prima dată când evanghelicii apelează la Internet pentru mișcări de gherilă ale politicilor confesionale, dar Cazul Iosif Țon este cel mai elocvent exemplu de până acum care demonstrează că, pe eșichierul mișcărilor confesionale politicianiste, Internetul joacă deja un rol important.

Ceea ce se pare că iau mai puțin în seamă evanghelicii români este faptul că aceste strategii fatale au tăiș dublu. Oricând ele se pot întoarce împotriva celor care le-au declanșat. Lucrul acesta este evident fie și numai din numeroasele citate pe care le-am folosit în această carte. Declarațiile, mai mult sau mai puțin pripite și răutăcioase, mai mult sau mai puțin conforme cu realitatea, ale actanților în Cazul Iosif Țon (și în alte cazuri) rămân scrise undeva pe Internet. Oricând ele pot fi chemate ca martori în judecata publică a intențiilor și consecințelor acțiunilor evanghelicilor pe Internet. Trăim, deci, într-o epocă în care cuvintele, expresiile, ideile trebuie folosite cu mare grijă.

  1. Decanul: Tehnica asocierii denigratoare

O bună parte din confecționarea Cazului Iosif Țon s-a desfășurat pe Internet. Blogul lui Marius Cruceru a fost cel care s-a transformat în Mahala Evanghelică unde Iosif Țon a fost pus la zid și lovit fără milă de pietre fariseice și bârne lungi care ieșeau din ochii sângerii ale detractorilor săi.

Strategia cruceriană avea deja proceduri bine stabilite încă de acum câțiva ani pe primul său blog (La Pătrățosu): folosirea unor titluri șoc, redactarea unor articole care instigau la “ura de clasă” și, mai ales, găzduirea a sute de comentarii a haitei cititorilor asmuțite să roadă până la os acolo unde masculul alfa a efectuat prima mușcătură.

Marius Cruceru știe bine ce înseamnă o polemică teologică. Dar nu de polemică teologică s-a ocupat el în campania dezgustătoare împotriva lui Iosif Țon pe care a declanșat-o și întreținut-o pe Internet. Decanul Facultății de Teologie de la Universitatea Emanuel nu a apelat la articole și citate din cărți scrise de teologi pentru a arăta în ce constă “ereziile” lui Iosif Țon. El a făcut ceea ce orice blogger începător ar fi putut face: a apelat la înregistrări video de pe YouTube. Cu ajutorul lor Decanul a încropit o mizanscenă în care aria calomniei îl avea ca subiect pe Iosif Țon. Spectacolul oferit chibiților a culminat cu chiuituri peste chiuituri, atât din partea sa, cât și din partea altora.

Procedeul calomniator folosit de Decan a fost, oarecum, simplu: A-B-C.

În mentalul public, trebuia făcută cumva legătura între A – Iosif Țon și C – ceva rău, dezgustător. Marius Cruceru s-a concentrat asupra lui B și C.

B a fost reprezentat de către Străjeri, iar C de către pastorul Chris din Africa de Sud.

Asocierea dintre Iosif Țon (A) și Străjeri (B) i-a prilejuit lui Marius Cruceru prelungirea asocierii lui A, prin B, cu C.

Tactica lui Marius Cruceru nu a fost să indice înregistrări de pe YouTube cu Iosif Țon (A) sau cu Străjerii (B), ci a apelat la înregistrări cu pastorul Chris (C).

17 noiembrie 2010 poate deveni una dintre cele mai negre date din istoria postdecembristă a evanghelicilor români – ziua când Decanul a patentat, la evanghelicii români, tehnica asocierii denigratoare prin folosirea de înregistrări de pe YouTube.

În Mahalaua lui Cristian Ionescu avem un alt exemplu al acestei tehnici, în savuroasa formulă a lui Daniel Chiu (3 decembrie 2011): “Iosif Ţon a tradus şi diseminat cărţi ale teologului John R. Stott, care este evoluţionist, feminist, leftist, ecumenist, anihilaţionist, etc.”

Aici lui Iosif Țon (A) i se impută, prin asociere, o așa-zisă vină (C) a lui John Stott (B).

Desigur, mai rămâne de văzut cine îl crede pe Daniel Chiu… Mai ales acum, la câteva săptămâni de la moartea lui John Stott, când anglicanul (sic!) a fost omagiat în toată lumea ca lider larg recunoscut al evanghelicilor.

  1. Eseistul: Tehnica distragerii atenției

Eseiștii de serviciu ai Decanului au fost, în Cazul Iosif Țon, Ionuț-Andrei Purel: “Câteva reflecţii asupra lucrării Duhului Sfânt” (27 noiembrie 2010) și Otniel Vereș: “(Alte) cîteva observaţii referitoare la pseudo-teologia şi ethos-ul mişcărilor de tip carismatic (30 noiembrie 2010).

Ambele articole nu sunt deloc convingătoare în ceea ce privește încercarea de a stabili o legătură între pastorul Chris din Africa de Sud și Mișcarea Ștrăjerilor din România. De fapt, ambii eseiști pleacă de la premisa care le-a fost impusă de Decan: Există o legătură CLARĂ între Străjeri și pastorul Chris.

În încheierea articolului său, Ionuț-Andrei Purel oferă “alte câteva motive” (sic!) pentru care crede că Mișcarea Străjerilor e greșită:

“- antropocentrismul (lipseşte mesajul Cristocentric caracteristic apostolilor)

 

– egoismul şi aroganţa spirituală (aici se poate afirma, pe drept cuvânt, că în toate confesiunile există aroganţă spirituală; problema este că egoismul şi aroganţa spirituală în cercurile carismatice este legată de însăşi teologia lor, nu de persoane)

 

– suspendarea raţiunii şi supraestimarea experienţei

 

– predicarea unei libertăţi a Duhului care de fapt îngrădeşte (darurile Duhului sunt reduse la vindecări şi vorbirea în limbi)

 

– se întemeiază pe vedere, nu pe credinţă

 

– se întemeiază pe pasaje neclare sau pe pasaje scoase din context (există în această mişcare o confuzie enormă între Vechiul Legământ şi Noul Legământ)”

Din nefericire, articolele lui Ionuț-Andrei și Otniel Vereș nu sunt altceva decât încercări de a distrage atenția de la chestiunile principale ale Cazului Iosif Țon. Așa-zisele argumente pe care le prezintă cei doi eseiști nu erau necesare pentru cei care oricum erau deja convinși de strategia youtubistă a Decanului și sunt absolut inutile pentru cei care oricum nu au fost convinși de înregistrările pe care Decanul le-a vârât sub nasul lor.

La cea de a patra ediție a Premiilor Thymos pentru bloguri evanghelice, la categoria “Declarația anului”, am acordat premiul (constând în 3 cărți și un CD audio) unui comentariu al lui Ciprian Sturz:

“Dacă generația nouă de teologi e formată din persoane care hălăduiesc prin blogosferă și împart pălmi în dreapta și în stânga, nu văd prea bine viitorul nostru evanghelic.”

Comentariul se referă la faptul că tinerii teologi din jurul Decanului, în loc să scrie articole și să participe la dezbateri publice, au prins dezgustătorul obicei de a frecventa Mahalaua Pătrățosului și a evita, prin comentarii ironice și inconsistente, chestiuni teologice de importanță pentru evanghelicii români.

  1. Colocviul: Tehnica simulacrului

În cadrul Cazului Iosif Țon, Biserica Baptistă Providența nu apare doar în episodul prelegerilor lui Iosif Țon de 7 zile din noiembrie 2010 sau în episodul demisiei pastorului Lucian Ciupe, în aceeași lună, ci și în 2011 – e vorba de Colocviul cu tema “Lucrarea Cuvântului revelat și a Duhului Sfânt astăzi” din 27-29 ianuarie.

Iată cei patru invitați și tema prelegerilor lor:

Silviu Tatu: Funcţiile profetului în societatea israelită a Vechiului Testament

Radu Gheorghiță: „Cum zice Duhul” – Persoana şi lucrarea Duhului Sfânt în epistolele generale ale Noului Testament

Marius Cruceru: Nimic nou sub soare – o scurtă descriere a crizei carismatice din primele secole creştine şi a răspunsului biblic oferit acesteia, cu referire specială la montanism, Augustin (şi capadocieni).

Emil Bartoș: O incursiune în istoria mişcărilor de trezire şi înnoire spirituală din bisericile evanghelice.

În articolul de câteva pagini din 22 ianuarie, intitulat “Scurte observații despre Colocviul de la Biserica Providența Oradea (27-29 ianuarie 2011)”, am prezentat 8 chestiuni referitoare la acest colocviu:

  1. Cele patru teme anunțate NU au de a face cu cuvîntul ASTĂZI din titlul temei colocviului.
  1. Colocviul are loc într-o ANUMITĂ perioadă aglomerată și agitată.
  1. Colocviul NU are rolul de a clarifica aspecte ale teologiei evanghelice sau ceva din situația de ASTĂZI.
  1. Colocviul NU este inițiativa Bisericii Providența, ci a conducerii bisericii.
  1. Colocviul NU are loc într-un context academic, ci într-un context eclesial.
  1. Colocviul are loc într-o perioadă de presiuni și proceduri suspecte ale instituțiilor baptiste.
  1. Prezența lui Marius Cruceru la colocviu dezonorează Biserica Providența.
  1. Colocviul de la Biserica Providența ar putea fi, în anul Congresului baptist, cel mai important eveniment pentru baptiști – un turnesol care indică starea sănătății baptiștilor.

La fiecare dintre cele 8 chestiuni am prezentat date și explicații, concluzionând că urmează să aibă loc un simulacru, la care nu am participat, deși locuiesc la 10 minute de mers pe jos de clădirea Bisericii Providența, al cărui membru fondator am fost începând din anul 1996.

Teofil Stanciu, membru în Biserica Providența, a fost prezent și a scris în 2 februarie 2011 pe blogul său un articol intitulat “Ce am înțeles de la colocviu, lectură obligatorie pentru oricine e interesat de evenimentele declanșate de asocierea lui Iosif Țon cu Mișcarea Străjerilor, așadar un document de interes pentru studiul istoriei evanghelicilor din România, care confirma dispoziția fastă a tînărului orădean – cel mai în formă blogger evanghelic român la începutul anului 2011 –, și pentru o astfel de opinie a fost destul să mai adaug doar două titluri: “Ce ne facem cu renegații?” (30 decembrie 2010) “Fixații și fixări” (28 noiembrie 2010).

Am selectat atunci 10 chestiuni din articolul lui Teofil Stanciu, pe care le reiau aici:

  1. “Acest colocviu a fost util, însă doar a deschis anumite „dosare” sensibile. Dacă nu va fi urmat și de alte întreprinderi similare, se va dovedi cu totul insuficient pentru nevoile actuale ale evanghelicilor români.”

 

  1. “A lipsit făgăduita dezbatere pe marginea Mărturisirii de credință.”

 

  1. “Fiind vorba despre patru voci relativ notorii ale spațiului evanghelic, e de presupus că mesajul lor ar trebui să poată fi socotit reprezentativ măcar în cadrul cultului baptist.”

 

  1. “Niciunul dintre cei patru nu este cesaționist. Deci miza dezicerii de „străjeri” nu este, așa cum ar fi putut părea la un moment dat, cesaționismul.”

 

  1. “E poate pentru prima dată când am fost martor al unei declarații publice și neechivoce care afirmă că în bisericile evanghelice (cu trimitere mai ales la bisericile baptiste) există o criză și încă una veche. Iar de această criză nu au fost învinuiți enoriașii, ci s-a recunoscut că există o responsabilitate a pastorilor pentru această stare de fapt.”

 

  1. “S-a discutat despre imperativul unei teologii evanghelice românești temeinice și bine ancorate în contextul confesional autohton.”

 

  1. “Pretenția de a nu avea nicio tradiție (frecventă printre evanghelici) a fost demontată și socotită eronată, chiar dăunătoare. Tradiția există, însă trebuie cunoscută, valorificată și asumată critic.”

 

  1. “În ce mă privește, erezia străjerească nu a fost dovedită fără echivoc. Acest fapt are două cauze. Pe de o parte avem lipsa unei dogme pneumatologice bine articulate (carență recunoscută de către vorbitori), iar pe de alta, lipsa unei teologii asumate explicit de către gruparea în discuție.”

 

  1. “Toți conferențiarii au recunoscut însă că între cei atrași de atmosfera și spiritul mișcării „Străjerii” există oameni mânați de cele mai oneste intenții.”

 

  1. “Ce am apreciat însă, mai ales la cele două conferințe cu profil exegetico-hermeneutic, a fost prudența vorbitorilor, care n-au riscat să se extindă dincolo de ceea ce le permite Scriptura (așa cum o interpretează dumnealor) și conștiința.”
  1. Biserica: Tehnica intimidării

Mă întreb dacă există oare vreo categorie de cititori, printre cei care citesc această carte, care nu știu ce instrument de intimidare poate fi, nu de puține ori, o comunitate religioasă.

Totuși, referința mea nu este la Biserică ca și organism eclesial, ci la Comitetul Bisericii, care folosește uneori în mod abuziv poziția de autoritate pe care o are la momentul respectiv.

Paul Negruț nu s-a mulțumit, atunci când a lansat Comunicatul său, cu a crea un curent de opinie, ci a implicat conducerea Bisericii Baptiste Emanuel în anumite acțiuni care au avut caracter de intimidare.

În afară de veștile transmise oral de către baptiștii orădeni, o altă sursă care a indicat acțiunile eclesiale ale Paul Negruț a fost un email care a circulat pe Internet, la mijlocul lunii decembrie 2010, trimis de Comisar-șef Ștefan Șeuleanu, președintele Asociației Polițiștilor Creștini din România, prezbiter în Cultul Penticostal, în care se menționează că Petrică Bohuș, director executiv (vicepreședinte?) al Asociației Polițiștilor Creștini din România, membru în Biserica Baptistă Emanuel din Oradea, a fost pus sub disciplină de către conducerea Bisericii Emanuel, cerându-i-se să renunțe la apartenența sa la Asociația Polițiștilor Creștini.

Am mai auzit câte ceva despre acest caz, după cum am mai auzit câte ceva și despre măsuri similare de disciplină bisericească luate în alte cazuri din țară. Nu am urmărit firul acestor fenomene, din cel puțin un motiv: persoanele respective se aflau într-o situație delicată, în ceea ce privește statutul lor eclesial, iar atmosfera era, în decembrie 2010 – ianuarie 2011, foarte tensionată.

Acum, la o distanță relativ mare de evenimentele respective, mă adresez cititorilor precizând că sunt în continuare interesat de orice fel de informații despre astfel de cazuri (abuzive) de disciplină bisericească cauzate de situația creată de contextul Mișcării Străjerilor.

Există însă o situație pe care o cunosc destul de bine și pot să prezint câteva date despre ea, întrucât e vorba de 7 familii de Străjeri din Biserica Baptistă Providența, care, în urma presiunilor exercitate de către Comitetul Bisericii, nu de către Biserică – această distincție este foarte importantă în astfel de cazuri –, s-au retras din Biserica Providența.

Iată mai jos câteva paragrafe dintr-o scrisoare a Comitetului Bisericii Providența către unul dintre inculpați:

Participarea d-voastră la întâlnirile Mișcării străjerilor din România și la sesiunea Școlii de vindecare din Africa de Sud, condusă de Chris Oyakhilome, a adus îngrijorare în cadrul bisericii noastre, încă din toamna anului 2010, când am avut certitudinea aderării câtorva membrii ai bisericii la aceste mișcări. […]

 

Din discuția avută cu d-voastră, în cadrul ședinței de comitet din data de 17.01.2011, la care ați fost invitat, am constatat că împărtășiți învățătura și practicile Mișcării străjerilor din România și ale Școlii de vindecare din Africa de Sud, mișcare condusă de Chris Oyakhilome și că, mai mult, sunteți decis să promovați aceste învățuri și să rămâneți în ele mai departe.

 

Biserica Baptistă Providența Oradea, al cărei membru sunteți, prin reprezentanții ei, împărtășește punctul de vedere al Consiliului Uniunii Bisericilor Baptiste din România referitor la recomandarea de a ne delimita de învățăturile și practicile nebiblice al celor două mișcări și că alegem să rămânem la învățătura și practica biblică de trăire a vieții creștine, așa cum sunt ele înțelese în Biserica Baptistă.

 

În urma celor menționate până aici, potrivit cu prevederile Statutului Cultului Creștin Baptist din România, constatăm că d-voastră v-ați abătut de la învățătura biblică, așa cum este ea înțeleasă și practicată în Biserica Baptistă și că în momentul de față susțineți și urmați alte învățături străine, care nu sunt în concordanță cu ceea ce Biserica Baptistă recunoaște ca fiind conform învățăturilor biblice sănătoase.

 

În conformitate cu prevederile articolului 13/1/a,b, citat mai jos, Comitetul Bisericii Baptiste Providența Oradea, a decis ca pentru d-voastră să se aplice disciplinarea prin aplicarea:

 

  1. a) mustrare

 

  1. b) suspendarea temporară a exercitării unor drepturi ce decurg din calitatea de membru al Bisericii Baptiste Providența (conform art.12 din Statutul Cultului Creștin Baptist)”

Documentul, datat 20.01.2011, constând din două pagini cu text pe întreaga pagină, e semnat de Aurel Burtic – Prezbiter, Teofil Tășădan – Prezbiter, Ioan Cioară – Secretar.

Am fotografiat acest document în 5 februarie 2011, de față cu cei peste 20 care au participat la o întâlnire a bărbătușilor, care a durat 5 ore.

La această întâlnire, Comitetul Bisericii s-a dovedit depășit în mai multe privințe, fiind nepregătit pentru discuții (la un moment dat, dacă vă vine să credeți, un al treilea prezbiter punea problema lănțișoarelor!). În schimb, câțiva dintre Străjeri prezenți la întâlnire au lăsat o impresie foarte bună, prezentându-și, calm și echilibrat, poziția și răspunzând întrebărilor, împreună cu clarificările de rigoare.

Așa cum Comitetul a refuzat să discute cu Biserica despre cauzele demisiei pastorului Lucian Ciupe și să citească bisericii scrisoarea în care acesta se apăra de minciuna pastorului Doru Hnatiuc, și în cazul străjerilor Comitetul a refuzat să aducă problema în cadrul bisericii pentru a o discuta. În astfel de cazuri trebuie să reținem foarte clar că Comitetul impune hotărâri Bisericii, abuzând de poziția de autoritate pe care o are la momentul respectiv.

Astfel de chestiuni de importanță majoră pentru Biserică trebuie cunoscute de Biserică, care este autoritatea finală. Nu Consiliul Uniunii sau Comitetul Comunității iau decizii în astfel de cazuri, ci BISERICA.

Prezbiterul Aurel Burtic a dat dovadă de ipocrizie în această perioadă delicată pentru Biserica Providența și a manipulat deciziile luate de către Comitet, nu de către Biserică.

Dacă Mișcarea străjerilor a produs îngrijorare “în cadrul bisericii” (ceea ce nu este adevărat; dimpotrivă, străjerii erau bine văzuți în biserică, având o bună mărturie), atunci DE CE a fost invitat Iosif Țon să țină 7 seri de prelegeri și rugat să nu facă afirmații exagerate referitoare la ultimele sale evenimente din viața sa?

În astfel de situații, cronologia evenimentelor e importantă pentru clarificare:

– 7-14 noiembrie – Iosif Țon ține prelegeri la Biserica Baptistă Providența din Oradea; pastorul Lucian Ciupe nu e prezent la începutul prelegerilor, fiind plecat din țară

– 14 noiembrie – Iosif Țon anunță pe site-ul Mișcării Străjerilor că s-a asociat cu Mișcarea Străjerilor

– 17 noiembrie – Marius Cruceru lansează pe Internet campania de discreditare a lui Iosif Țon

– 19 noiembrie – Iosif Țon afișează articolul “De ce nu sunt cesaționist?”

– 20 noiembrie – Comunicatul lui Paul Negruț, care lansează ideea că Iosif Țon nu mai este baptist

– 21 noiembrie – Lucian Ciupe își dă demisia ca pastor al Bisericii Baptiste Providența, fiind prima victimă a situații create de Cazul Străjerii

Așadar, în cele două săptămâni din perioada 7-21 noiembrie s-au derulat anumite evenimente despre care nu știm prea multe. Aurel Burtic are de dat Bisericii niște explicații în legătură cu “toamna anului 2010”, expresie ambiguă care apare în documentul din care am citat mai sus.

De ce să se fi îngrijorat Aurel Burtic și Comitetul Bisericii Providența încă din “toamna anului 2010”, când Comunicatul Consiliului, la care se raportează, a fost aprobat, la Arad, în 8 decembrie și afișat pe site-ul Uniunii Baptiste în 14 decembrie! Trecuse “toamna anului 2010”.

Mai mult, de ce îngrijorarea față de străjerii din Biserica Providența a apărută doar în “toamna anului 2010”, când ei se rugau, seară de seară în clădirea Bisericii Providența, de prin ianuarie până în vara anului 2010? Oare în VARA anului 2010 să fi știut deja Aurel Burtic anumite informații în legătură cu străjerii?

Documentul în discuție se referă la “Comunicatul Consiliului Uniunii Bisericilor Baptiste din România 14.12.2010. Această mențiune este incorectă. Comunicatul Consiliului este din 8 decembrie 2010. În 14 decembrie a fost afișat, cum am menționat deja, pe site-ul Uniunii Baptiste.

De fapt, documentul Comitetului Bisericii Providența se raportează, așadar, nu la Comunicatul Consiliului, ci la AFIȘAREA Comunicatului Consiliului. Distincția este de natură să ne amintească rolul Internetului în evenimentele ce se derulează, în vremurile noastre, în spațiul confesional evanghelic românesc din țară și din diaspora.

Uniunea Baptistă comunică cu bisericile baptiste prin… Internet!

Dar doar în anumite situații…

În anul 2010 au apărut doar 9 intrări la rubrica Știri (dintre care Comunicatul Consiliului e a 8-a)!

Până acum, în ultimii 2 ani am scris cel 30 de atenționări pe blogul România Evanghelică despre fluxul penibil de știri de pe site-ul Uniunii Baptiste.

Este evident că, pe de o parte, există un dezinteres major în comunicarea dintre conducerea Uniunii Baptiste și baptiștii din țară, iar pe de altă parte Internetul e folosit până și de conducerea Uniunii Baptiste atunci când are anumite interese.

Documentul produs de Comitetul Bisericii Providența menționează de 2 ori Statutul Cultului Baptist și o dată Comunicatul Consiliului, dar nicio dată Mărturisirea de credință baptistă!

Ori Statutul Cultului Baptist precizează clar că o biserică baptistă locală este formată din credincioși care “acceptă din proprie convingere Mărturisirea de credință a Cultului Creștin Baptist din România și prevederile prezentului statut” (Art. 7 – 1)

Documentul Comitetului Bisericii Providența nu menționează ce articol din Mărturisirea de credință baptistă a încălcat inculpatul care a fost disciplinat! De asemenea, nu menționează ce prevedere din Statutul Cultului Baptist a încălcat persoana în cauză.

Este adevărat că documentul invocă articolul 13 din Statut, dar doar pentru a menționa faptul că “biserica locală exercită disciplinarea spirituală asupra membrilor săi care…”, nu pentru a indica în ce constă vinovăția inculpatului.

Decizia Comitetului Bisericii Baptiste Providența nu este întemeiată pe documentele de organizare și funcționare ale asociației de biserici baptiste din care face parte, care are denumirea “Cultul Creștin Baptist din România – Uniunea Bisericilor Baptiste din România”, Mărturisirea de credință și Statutul.

Nefiind întemeiată pe documentele de organizare și funcționare – Mărturisirea de credință și Statutul –, decizia Comitetului Bisericii Providența este nulă; La fel și documentul, deși poartă ștampila instituției.

Deși este îngrijorător, acest fapt nu trebuie să ne mire prea mult, din moment ce, cum vom vedea, până și Consiliul Uniunii Baptiste a procedat la fel.

Spre deosebire de Comunicatul Consiliului, în este menționat Chris, documentul Comitetului Bisericii Providența scrie măcar numele acestui Chris – Oyakhilome.

Oare așa ar trebui să fie numit, în actele oficiale, și mahărul ăsta mare de la București – Otniel?

  1. Consiliul: Tehnica abuzului

Comunicatul Consiliului Uniunii Baptiste din 8 decembrie 2011, afișat în 14 decembrie pe site-ul Uniunii Baptiste, conține 4 precizări:

“1. Consiliul Uniunii Baptiste din România se delimitează de practicile și învățăturile nebiblice și străine de practica și învățătura bisericilor baptiste promovate de cei care se numesc ”Strajerii” (de exemplu: predicarea evangheliei prosperității, practicarea profețiilor nebiblice, practica condiționării prezenței Duhului Sfânt de vorbirea în limbi, practica vindecărilor la comanda unei persoane, promovarea învățăturilor grupării din Africa condusă de Chris, asocierea cu ”Şcoala de vindecare”).

 

  1. Datorită modului în care a ales să mediatizeze poziția sa în urma experiențelor personale avute și a exprimării unei atitudini nepotrivite față de viața spirituală a bisericilor baptiste din România, Consiliul Uniunii consideră că fratele Iosif Ţon a părăsit din proprie inițiativă învățătura și practica bisericilor noastre.

 

  1. În urma declarațiilor și a comunicatelor fratelui Iosif Ton prin care recunoaște și afirmă alăturarea sa la gruparea ”Strajerilor”, alegând astfel să iasă din cadrul practicilor și învățăturilor bisericilor baptiste din România, Consiliul Uniunii a decis retragerea ordinarii pentru slujire a fratelui în bisericile baptiste din Uniunea Baptistă din România, până la o vreme de îndreptare și pocăință.

 

  1. Având în vedere discuțiile existente în prezent cu liderii celor care se numesc ”Strajerii”, Consiliul Uniunii recomandă comunităților din Bihor și București să clarifice poziția acestora și a bisericilor care acceptă slujirea lor în raport cu învățătura și practica bisericilor baptiste. Până la clarificarea situației, Consiliul Uniunii a decis suspendarea din slujire ca păstori baptiști a fraților Ioan Peia și Ilie Popa. Comunitatea Bihor a comunicat faptul că fratele Nelu Demeter nu este ordinat ca păstor sau prezbiter în bisericile din Uniunea Baptistă și a solicitat bisericii locale excluderea acestuia până la îndreptarea sa.”

La câteva ore după apariția Comunicatului Consiliului, am afișat pe blogul România Evanghelică articolul “De ce Comunicatul Consiliului Uniunii Baptiste este nul”, pe care îl reiau mai jos:

Daniel Lucescu scrie: “Fratele Iosif Țon se declară “baptist carismatic” și se alătură la Mișcarea Străjerilor. Această mutare îl pune clar în opoziție cu mărturisirea de credință și cu doctrina baptiștilor.”

Iată comentariul meu:

Încă nimeni nu a zis CUM asocierea lui Iosif Țon îl “pune clar în opoziție cu mărturisirea de credință și cu doctrina baptiștilor”.

În Comunicatul Uniunii Baptiste nu este menționată… Mărturisirea de credință a Cultului Baptist.

În Comunicatul Uniunii Baptiste apare o singură dată cuvîntul “doctrina” și nu se referă la Mișcarea Străjerii sau la Iosif Țon.

În schimb apare expresia “Consiliul Uniunii consideră că…” (care se aseamănă cu cunoscuta expresie folosită de Comitetele bisericilor locale: “Comitetul a hotărît că…”).

Păi Consiliul Uniunii nu poate considera CEVA decît pe baza Mărturisirii de credință a Cultului Baptist și pe baza Statutului Uniunii Baptiste.”

Comunicatul Uniunii Baptiste este nul, la fel ca și deciziile menționate, întrucît nu are la bază documentele Uniunii Baptiste.

Consiliul Uniunii nu are vreo bază juridică prin care poate “considera” ceva, Consiliul Uniunii trebuie să-și legitimeze deciziile pe baza votului care are loc pe baza documentelor de organizare a Cultului Baptist: Mărturisirea de credință și Statutul.

Conferința Uniunii Baptiste din 25-26 martie 2010 a fost convocată astfel:

“În conformitate cu articolul 93 coroborat cu art. 105 al (3) din Statutul de organizare şi funcţionare a Cultului Creştin Baptist din România, Consiliul Uniunii Baptiste a hotărât convocarea Conferinţei Naţionale a Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România…” – site-ul Uniunii Baptiste.

Cu altă ocazie am afirmat că Florin Negruț, președintele Comunității Baptiste din Oradea, nu cunoaște Statutul Cultului Baptist. Nu aș fi mirat dacă și alți pastori din conducerile Comunităților și din Consiliul Uniunii sînt la fel de ignoranți.

Următoarea formulă este suspectă:

“Consiliul Uniunii consideră că fratele Iosif Ţon a părăsit din proprie inițiativă învățătura și practica bisericilor noastre.”

Această formulă seamănă cu cea din comunicatul lui Paul Negruț (Comunicatul Consiliului Uniunii nu precizează dacă, semnîndu-se ca vicepreședinte, Paul Negruț și-a depășit atribuțiunile, făcînd abuz de poziție, și ce disciplinare aplică Consiliul în astfel de situații):

“Aderarea lui Iosif Ţon la mişcarea religioasă Străjerii reprezintă o lepădare de învăţătura şi practica baptistă cu privire la Persoana şi lucrarea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. De fapt, Iosif Ţon îmbrăţişează învăţătura şi practicile carismatice şi, prin urmare, nu mai este un credincios baptist.”

Comunicatul Consiliului Uniunii nu conține cuvîntul “carismatic”.

Așadar, în ce documente se află “învățătura și practica bisericilor baptiste”?

Consiliul nu precizează acest lucru.

Dar Consiliul ar trebui să știe, nu-i așa?, că “învățătura și practica bisericilor baptiste” se află în documentele de organizare a Cultului Baptist, pe baza cărora se convoacă și… Consiliul.

Statutul Cultului Baptist nu specifică faptul că Consiliul Uniunii are autoritatea să retragă cuiva calitatea de slujitor duhovnicesc.

1). Articolul 22. – (1) “Ordinarea se hotărăște de adunarea generală, cu votul a cel puțin trei pătrimi din numărul membrilor prezenți cu drept de vot. În vederea ordinării, biserica va solicita cercetarea și examinarea doctrinară a candidatului de către comitetul comunității sau Comitetul executiv al Convenției Baptiste Maghiare, după caz. […]“

Ordinarea este o chestiune care implică 2 aspecte: votul unei biserici locale și examinarea doctrinară de către Comunitatea regională. Examinarea doctrinară se face după “învățătura și practica bisericilor baptiste”? Care or fi astea? Păi examinarea doctrinară se face după MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ.

Comunicatul Consiliului Uniunii nu face referință tocmai la… MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ.

Pe ce bază DOCTRINARĂ s-a luat decizia de a retrage lui Iosif Țon calitatea de slujitor ordinat? Și conform cărui articol din Statutul Cultului Baptist?

2). Articolul 23. – (5) “Pierderea calității de slujitor ordinat se face în situația excluderii din biserică pentru cădere în păcat sau răspândire de învățături eretice, prin hotărârea comitetului comunității sau a Comitetului executiv al Convenției Baptiste Maghiare, după caz.”

De observat ambiguitatea expresiei “cădere în păcat”. Oare ce înseamnă asta?

De exemplu, minciuna pastorului Doru Hnatiuc înseamnă “cădere în păcat”? Atunci Biserica Baptistă Emanuel ar trebui să-l excludă. Și astfel își pierde calitatea de slujitor ordinat.

Iosif Țon nu a căzut în păcat – nu, ce să-ți spun! -, dar l-au încadrat la a doua chestiune: “răspândire de învățături eretice”. Da?

Nu!

Comunicatul Consiliului Uniunii nu conține cuvîntul eretic / eretice!

Dar dacă ar fi fost vorba de erezie, CINE stabilește erezia?

3). Articolul 106 m) Conferința națională “decide retragerea autorizației de funcționare a bisericii locale care s-a abătut grav de la Mărturisirea de credință a cultului sau a cărei mărturie a fost compromisă deosebit de grav.”

Un articol ambiguu este următorul:

Articolul 93. – (2) s) Consiliul Uniunii “analizează concluziile Comisiei pastorale și decide măsurile ce se impun în situațiile cercetate de Comisia pastorală, la propunerea acesteia”

Acest articol nu pare a legitima retragerea ordinării unui slujitor duhovnicesc.

Dar dacă îl luăm, totuși, în considerare, atunci Comunicatul Consiliului Uniunii ar fi trebuit să menționeze că Consiliul Uniunii a analizat concluziile Comisiei pastorale.

Comunicatul Consiliului Uniunii nu menționează Comisia pastorală, deci nu e vorba nici de concluziile Comisiei pastorale, nici de o analiză a concluziilor Comisiei pastorale de către Consiliul Uniunii.

Precizări finale:

 

– Comunicatul nu conține referiri la Mărturisirea de credință

– Comunicatul nu conține precizări doctrinare

– Comunicatul nu menționează nici un articol din Statutul Cultului Baptist

– Comunicatul nu conține cuvîntul carismatic

– Comunicatul nu conține cuvîntul eretic / eretice

 

COMUNICATUL ESTE NUL, deoarece nu are la bază documentele de organizare ale Uniunii Baptiste.

Să nu uităm, e vorba de Uniunea Baptistă din… România!

Dacă Iosif Țon nu e membru în vreo biserică baptistă din România, atunci care e legitimitatea demersului Uniunii Baptiste din… România în legătură cu Iosif Țon?

Consiliul Uniunii ar fi putut trimite un comunicat bisericilor baptiste din România în care să facă precizări doctrinare și să avertizeze în legătură cu presupusa “erezie” a lui Iosif Țon.

Dar acest comunicat penibil al Consiliului Uniunii Baptiste ce valabilitate are?

Să ne gîndim puțin la situația din teren.

Printr-un astfel de comunicat Consiliul IMPUNE bisericilor baptiste să nu îl primească pe Iosif Țon să predice?

Comunicatul nu specifică pedeapsa pentru bisericile baptiste care îl vor primi pe Iosif Țon să predice.

Îmi scot pălăria în semn de respect pentru prima biserică baptistă care va îndrăzni așa ceva.

Dar dacă predică la Casa de cultură din Oradea? Și baptiști din diferite biserici baptiste din Oradea se duc să-l asculte?

Atunci intră în acțiune Comitetele BISERICILOR LOCALE? Ce fac, îi exclud pe baptiștii care merg la Casa de cultură să-l asculte pe Iosif Țon? Pe ce bază doctrinară? Conform cărui articol din Statutul Cultului Baptist? Conform articolului 13. – (3), excluderea se face pe baza unuia dintre cele două motive: “cădere gravă sau persistență în păcat” și “răspândirea învățăturilor eretice”. Ca să nu mai vorbesc de faptul că “disciplinarea se aplică, de regulă, gradual, potrivit procedurii stabilite de adunarea generală a bisericii” – Articolul 13. – (2).

În afară că e nul și că e penibil, Comunicatul Uniunii Baptiste mai are o hibă mare: MINCIUNA.

Consiliul Uniunii nu dovedește că are sînge în vene să spună care este erezia, dar o menționează în… paranteză:

“predicarea evangheliei prosperității, practicarea profețiilor nebiblice, practica condiționării prezenței Duhului Sfânt de vorbirea în limbi, practica vindecărilor la comanda unei persoane, promovarea învățăturilor grupării din Africa condusă de Chris, asocierea cu ”Şcoala de vindecare”

Comunicatul Mișcării Străjerilor conține precizări suficiente:

“Nu predicăm doctrina prosperității.”

“Mișcarea Străjerilor din România este independentă de orice alte mișcări spirituale din America, Africa și celelalte continente.”

Aici trebuie precizată cronologia:

8 decembrie – Întîlnirea Consiliului Uniunii

10 decembrie – Comunicatul Străjerilor

Chestiunile referitoare la cronologie, doctrine, întîlniri ale pastorilor, tacticile de denigrare pe Internet promovate de Marius Cruceru, Paul Negruț și alții, lipsa de informații de primă mînă despre Mișcarea Străjerilor – toate acestea complică situația într-un mod amplu.

În ultimele săptămîni am întîlnit baptiști, față în față sau pe Internet, care își manifestă greața față de modul în care au fost denigrați pastorii implicați în Mișcarea Străjerilor, precum și simpatizanții lor.

Fructele, dacă nu preferate, atunci cel puțin necesare baptiștilor români (dar și penticostalilor, la fel) în următoarele săptămîni se numesc… LĂMÎI.

  1. RBA: Tehnica aranjamentului regional

RBA (Romanian Baptist Asociation) semnifică Asociația Bisericilor Baptiste Române din SUA și Canada, care cuprinde 48 de  biserici, cu 5.500 de membri. Președintele actual este Daniel Brânzei, secretar general: George Dancea, vicepreședinți: Nelu Cintean (coasta de vest), Teofil Cocian (coasta de est), Ioan Păsu (Canada).

Întâlnirea de la Vancouver a avut loc în 19-22 iunie 2011, la ea participând pastori baptiști de pe coasta de vest. Aceștia și-au exprimat o poziție în speranța că “îl va determina pe fratele Iosif Țon să se gândească mai serios la situația dânsului și ne rugăm ca Dumnezeu să-l ajute să înțeleagă că drumul pe care se află este nebiblic, periculos și un exemplu negativ pentru întreaga frățietate creștină română.”, cum informează Daniel Brânzei, președintele RBA, în articolul “Informații și încercări” afișat pe blogul RBA în 6 iulie 2011.

Informarea lui Daniel Brânzei conține și următoarele:

– “Având în vedere situația creată de noua orientare teologică a fratelui Iosif Țon, de confuzia creată de predicile și afirmațiile dânsului din ultimele șapte luni, propunem tuturor păstorilor și bisericilor din RBA luarea unei poziții comune, prin care să apărăm membrii din bisericile noastre de pericolul alunecărilor doctrinare, în care cu durere, constatăm că trăiește fratele Iosif Țon.”

 

– “Ne exprimăm îngrijorarea profundă și dezacordul față de învățătura teologică nebiblică și periculoasă pe care fratele Iosif Țon o propovăduiește în ultima vreme și sfătuim toate bisericile să evite orice colaborare cu dânsul până la pocăința dânsului și până la revenirea dânsului la Cuvântul lui Dumnezeu și Mărturisirea noastră de credință.”

Așadar, pastorii baptiști de pe coasta de vest s-au așezat într-o poziție antagonică față de Cazul Iosif Țon.

“Au votat în unanimitate cei prezenți la Vancouver:

 

  1. Nelu Cintean, Sacramento
  2. Doru Aninoiu, Sacramento
  3. Florin Filip, Vancouver, Canada
  4. Aurel Mateescu, Vancouver, Canada
  5. Cornel Turcu, Seattle
  6. Nelu Brisc, Portland
  7. Eusebiu Rus, Portland
  8. Ovidiu Rauca, San Francisco
  9. Liviu Țiplea, Los Angeles
  10. Daniel Brânzai, Los Angeles

 

Și-au adăugat semnătura la acest document:

 

  1. Radu Shtir, Yorba Linda, Los Angeles
  2. Dan Paul, Cleveland
  3. Octavian Doboș, Phoenix
  4. Petru Matcău, Hollywood, Florida
  5. Florin Vancea, Hollywood, Florida, cu observația că ar fi preferat o informare mai clară și mai completă
  6. Titus Miheț, Naples, Florida

17.

  1. Nelu Pășcut, San Ramon, California
  2. Marian Chirla, Miami, Florida
  3. Nelu Gug, San Antonio”

Întâlnirea de la Atlanta a avut loc o lună mai târziu, în 21-23 iulie 2011

Conform celor menționate de Daniel Brânzei în 26 iulie pe blogul RBA, comisia pastorală care s-a întâlnit cu Iosif Țon a fost alcătuită din:

Iosif Serac

Viorel Clintoc

Teofil Cocian

Cristi Cocian

Livius Percy

Ionel Păsui

Simion Plăcintă

Sorin Sabou

Dumitru Toderic

La întâlnire au mai participat frații George Hancock Ștefan și Beni Cocar.

Spre deosebire de pastorii de pe coasta de vest, cei de pe coasta de est nu s-au poziționat în mod antagonic față de Iosif Țon, care în duminica care a urmat după întâlnire, 24 iulie, a predicat în Biserica Baptistă Română din Atlanta.

Pastorii de pe coasta de vest și-au exprimat poziția antagonică ÎNAINTE de vreo dezbatere teologică în legătură cu “virajele teologice” ale împricinatului.

Pastorii de pe coasta de est i-au deschis lui Iosif Țon cale liberă către amvoanele baptiștilor române FĂRĂ a prezenta pe Internet vreun raport de natură teologică care să clarifice “ereziile” lui Iosif Țon.

În articolul său din 26 iulie 2011 de pe site-ul RBA, Daniel Brânzei menționează despre Întțlnirea de la Atlanta:

Frații prezenți nu s-au mulțumit să discute doar materialul teologic (40 de pagini) înaintat de fratele Iosif Țon, refuzând și titlul acestuia (Evanghelia Întreagă) care era o jignire din start la lucrarea din bisericile baptiste de până acum, cât și utilitatea lui în această întâlnire. Dacă ar fi acceptat doar o discuție teologică, ei s-ar fi transformat într-o simplă comisie teologică chemată să aprecieze o lucrare de doctorat, ceea ce nu era cazul.”

Paragraful citat conține mai multe neclarități. Se ridică întrebarea: S-au discutat sau nu chestiuni teologice la această întâlnire? Cu siguranță. Dar probabil nu în modul în care Iosif își pregătise materialul.

O “lucrare de doctorat” nu este formată din 40 de pagini. Până și o lucrare de licență pe care absolveții a 3 sau 4 ani de teologie trebuie să o prezinte la sfârșitul studiilor are mai mult de 40 de pagini.

Așadar, formula pe care o folosește Daniel Brânzei este caraghioasă, întrucât exagerează anumite dimensiuni și aspecte la care nu era nevoie să facă referință.

Cu totul îngrijorătoare este atitudinea lui Daniel Brânzei care reiese din această referitoare la rolul discuției teologice. Această atitudine a fost întâlnită la detractorii nominali ai lui Iosif Țon și la comentatorii anonimi pe tot parcursul ultimului an în care s-a derulat Cazul Iosif Țon.

În România, Marius Cruceru a lansat campania împotriva lui Iosif Țon folosindu-se de înregistrări de pe YouTube, dar nu cu Iosif Țon sau cu Străjerii, ci cu pastorul Chris din Africa de Sud. În SUA, detractorii lui Iosif Țon au complicat Cazul Iosif Țon îndreptând atenția asupra istoriei relațiilor lui Iosif Țon din anii 80 cu anumite personaje notorii din rândul baptiștilor români de acolo.

Întâlnirea de la Vancouver și Întâlnirea de la Atlanta nu sunt altceva decât expresii ale tehnicii aranjamentului regional practicat de pastori, în detrimentul exercițiului teologic și a punerii în practică a concluziilor reflecției teologice.

Într-un limbaj brut, grupuscul pastorilor baptiști din SUA nu pare a fi interesat de ce erezie e acuzat Iosif Țon, ei vor doar să nu se mai dea așa mare (Daniel Brânzei: “Fratele Iosif Țon nu trebuie tratat ca o vedetă sau ca un erou, ci ajutat să se încadreze smerit în viața de pocaință adevărată.”). Să nu se mai dea așa rotund!  Ei sunt conștienți că Iosif Țon face parte din tezaurul evanghelicilor români din SUA, fiind un nume pe care nu îl pot ocoli, mai ales că se bucură de o imensă simpatie în rândul maselor de baptiști.

Intenția unei întâlniri a unor reprezentanți RBA cu Iosif Țon fusese exprimată încă de acum mai bine de 6 luni, de către trei foști președinți RBA: Iosif Serac, Teofil Cocian, Viorel Clintoc.

  1. Alte comunicate

După Comunicatul Consiliului Uniunii Baptiste de la Arad din 8 decembrie 2010 au urmat alte comunicate în mediul confesional evanghelic românesc.

În 27 decembrie 2010, blogul Suceava Evanghelică a anuțat că Iosif Țon a fost interzis pe postul Radio Vocea Evangheliei printr-o decizie AGA (Adunarea Generală a Acționarilor). RVE este proprietatea Alianței Evanghelice din România, din care fac parte Cultul Baptist, Cultul Penticostal și Cultul Creștin după Evanghelie.

În 28 decembrie 2010, Comunicatul Societății Misionare Române a precizat că “Bordul de directori al Societății Misionare Române l-a eliberat pe Dr. Iosif Țon de toate responsabilitățile față de Societatea Misionară Română începând cu 1 ianuarie 2011.”

  1. Limbaje ale evanghelismului românesc

După cum cred că s-a putut observa până acum, cartea mea nu este doar despre Iosif Țon, ci este, în același timp, și un scurt tratat despre evanghelicii români, propunând mai multe direcții de cercetare pentru viitor.

O astfel de direcție este cea referitoare la tipurile de limbaj pe care evanghelicii români le folosesc, ale căror caracteristici se pot observa relativ ușor în Cazul Iosif Țon.

  1. Limbajul resentimentar

Blogul lui Marius Cruceru este locația cea mai bogată în cuvinte, expresii, idei care exemplifică stilul resentimentar binecunoscut al evanghelicilor români, fie în țară, fie în diaspora.

Articolele prin care Marius Cruceru a fost principalul “furnizor de cărămizi” pentru confecționarea Cazului Iosif Țon au produs sute, dacă nu chiar mii de comentarii din partea cititorilor.

În mai puțin de o lună, articolul vârf de lance – intitulat “Dezamăgire”, numele tău este Iosif Țon… –, a adunat peste 600 de comentarii.

Iată cîteva dintre ele:

“Îmi este silă, că un om ca iosif țon, îl coboară pe fr Liviu Olah, sub haosul străjerilor, numit de ei trezire. Probabil dintr-o mare invidie pe care încă i-o poartă fratelui Liviu Olah.”

(Mie mi-e silă când pocății nu vor și vor nicicum să nu pună virgulă între subiect și predicat, chestiune care se învață la școală în primele clase. Și mi-e silă când sunt scrise cu litere mici numele oamenilor.)

Țon nu are de ce să își ceară scuze înaintea baptiștilor pentru că le-a ascuns de circa 50 de ani convingerile sale carismatice, deși și-a încasat frumușel salariul și a ocupat fără prea multe remușcări de conștiință poziția deloc rece de președinte de Uniune?”; același comentator scrie într-un alt comentariu: “…cu nerușinare s-a așezat ani de zile pe scaunul președintelui Uniunii Baptiste”.

– “Personal mi se pare atitudinea lui Iosif Țon jignitoare la adresa baptiștilor cărora le-a fost președinte de Uniune și pare o lovitură sub centură la adresa lor, ca să dezvăluie abia acum convingerile sale carismatice vechi.” – acest comentariu aparține unui alt comentator.

Iosif Țon nu a fost președintele Uniunii Baptiste (iar Wikipedia în limba română nu menționează că ar fi deținut vreo funcție în conducerea Uniunii Baptiste din România) – Marius Cruceru știe acest lucru foarte bine. Dar nu a făcut precizările de rigoare pe blogul său față de aceste dezinformări.

Despre modul în care Marius Cruceru a dat dezmințiri sau nu a dat pe primul său blog – La Pătrățosu – și pe al doilea, de unde am dat aceste citate, se poate scrie o scurtă istorie.

Asupra istoriei resentimentare a lui Marius Cruceru față de Iosif Țon putem avea o oarecare perspectivă dacă ținem cont de două chestiuni: în mai multe rânduri Marius Cruceru a amintit de faptul că Iosif Țon l-a numit “pui de securist”. Dănuț Mănăstireanu menționează pe blogul lui numele de cod, Barbu (Ionel), al tatălui lui Marius Cruceru, pastorul baptist Radu Cruceru, care a fost informator al Securității (și asasinat de Securitate, conform declarațiilor lui Marius Cruceru și Dănuț Mănăstireanu, atunci când a refuzat să mai colaboreze).

A doua chestiune este menționată de Dănuț Mănăstireanu pe blogul său, în legătură cu pastorul Radu Cruceru: “…ura lui faţă de Iosif Ţon, căruia îi reproşa că i-a luat locul în biserica din Ploieşti…”.

Marius Cruceru scria în 19 noiembrie 2010 că Iosif Țon a recunoscut că a fost colaborator OBLIGAT. Ar fi tăcut în continuare dacă nu era scandalul de acum ceva timp.”

Dar și Marius Cruceru a fost OBLIGAT să recunoască public că tatăl său a fost colaborator, întrucât Dănuț Mănăstireanu, mentorul său din tinerețe, a anunțat că intenționează să publice pe blog dosarul său de urmărit de către Securitate, în care apărea, în posturi deloc onorabile, pastorul Radu Cruceru.

Evanghelicii români s-au trezit în ultimii ani în mijlocul unor conflicte deschise, întreținute pe bloguri precum cel al lui Marius Cruceru. Limbajul resentimentar este primul semn recognoscibil al decăderii evanghelicilor români.

  1. Limbajul dezinformator

Comentariile pe care le-am citat mai sus sunt exemple și în acest sens – ele susțin un lucru care poate fi verificat și dezmințit: Iosif Țon nu a fost președinte al Uniunii Baptiste din România.

Cu alte cuvinte, avem acces la un anumit tip de adevăr, cel care poate fi verificat și dezmințit. Numai să vrem. Numai să facem efortul de a căuta informații valide sau măcar să luăm aminte la sursele competente care oferă astfel de informații și să fim foarte atenți la dezinformatorii, mincinoșii, paranoicii care infestează blogosfera evanghelică.

Blogul lui Răsvan Cristian Stoica, pe care l-am demascat în mai multe rânduri ca fiind cel mai jegos blog din blogosfera evanghelică (peste 1.000 de bloguri evanghelice în limba română), conține astfel de dezinformări și minciuni, asupra cărora am atras atenția, rând pe rând, în ultimii ani.

  1. Limbajul ambiguu

Acesta este mai puțin vinovat în ceea ce privește intenția celor care îl folosesc, dar poate avea consecințe nefaste pentru mediul evanghelic românesc.

De exemplu, Iosif Țon a afirmat că s-a “asociat” cu Mișcarea Străjerilor (termen ce implică ideea de…asociere), pe când Paul Negruț (și Paul Dan) afirmă că Iosif Țon a “aderat” la Mișcarea Străjerilor (termen mult mai puternic care implică acțiunea de a deveni adeptul unei ideologii sau al unei mișcări, ceea ce, în cazul lui Iosif Țon, nu se poate spune cu certitudine), iar Comunicatul Consiliului Uniunii spune că Iosif Țon s-a “alăturat” grupărea Străjerilor (semnificația termenul “alăturare” pare a fi undeva între “asociere” și “aderare”).

Cazul Iosif Țon conține numeroase exemple din aceste trei tipuri de limbaje pe care le-am identificat în ultimii ani în blogosfera evanghelică.

Desigur, se pot identifica și alte tipuri de limbaje ale evanghelismului românesc, dar m-am limitat la a atrage atenția asupra acestora trei.

Mai ales că am ajuns la sfârșitul cărții, la ultimul capitol pe care îl scriu cu cea mai mare bucurie.

VII. Acuzații, declarații, speranțe

  1. Acuzații, acuzații, acuzații

Care sunt ereziile de care e acuzat Iosif Țon?

Cea mai simplă observație care se poate face este că acuzațiile sunt diverse și au apărut în diferite momente și locații.

  1. Pelagianismul

Florin Moțiu din Oradea a scris un eseu de 10 pagini intitulat “Iosif Țon și pelagianismul”, în care dădea și următoarele indicații ‘prețioase’:

“Uniunea Baptistă din România din România ar trebui să se sesizeze și să condamne oficial erezia pelagiană a lui Țon. Acestuia ar trebui să i se interzică să predice în bisericile din cadrul Uniunii, până ce nu își retractează erezia și până nu se pocăiește. Pastorii din Uniune nu ar trebui să aibă voie să își deschidă ușile bisericilor lui Țon până ce acesta nu renunță la erezia lui.”

Iosif Țon a răspuns public, în Săptămâna Mare, la acuzele aduse, declarând: “Nu sunt pelagianist!”

Uniunea Baptistă nu a avut vreo reacție oficială la această chestiune apărută cu mai multe luni înainte de declanțarea Cazului Iosif Țon.

Comunicatul Consiliului Uniunii Baptiste din 8 decembrie 2011 nu conține vreo referire la chestiunea pelagianismului.

  1. Misticismul

Timotei Pop din Portland, autorul cărții “Misticism sau Creștinism Autentic”, l-a acuzat pe Iosif de misticism.

Rezultatul conflictului iscat a fost că Iosif Țon s-a retras din Biserica Baptistă din Portland.

Și această acuzație a apărut înainte de începutul propriu-zis al Cazului Iosif Țon.

Comunicatul Consiliului Uniunii Baptiste din 8 decembrie 2011 nu conține vreo referire la chestiunea misticismului.

  1. Triteismul

Despre această chestiune Daniel Chiu scria în martie 2011:

“Discuţia iscată pe marginea articolului Triteismul lui Iosif Ţon a degenerat lamentabil. Nu pentru că nu avea potenţialul să devină o dezbatere logică şi interesantă şi profundă a problematicii semnalate, ci pentru că cei mai mulţi participanţi s-au lăsat purtaţi de resentimente şi maliţie. Dacă nu poţi face istorie cu ira et studio, tot aşa nu poţi avea dezbatere teologică raţională cu indivizi ce îşi subordonează raţiunea patimilor colerice. În plus, pentru mulţi subiectul abordat s-a dovedit a fi în afara micului câmp cognitiv pe care îl pot gospodări.

 

Pentru cei care nu au vrut să înţeleagă, voi mai repeta că articolul nu l-a învinuit de triteism pe Iosif Ţon, ci a avertizat că o exprimare defectuoasă de genul celei susţinute de Iosif Ţon (apărută nu o dată, ci în mod repetat), este susceptibilă de o asemenea interpretare. Că aşa este voi demonstra în paragrafele ce urmează.”

Comunicatul Consiliului Uniunii Baptiste din 8 decembrie 2011 nu conține vreo referire la chestiunea triteismului.

  1. Noncesaționismul

Conform lui Iosif Țon, care a scris articolul “De ce nu sunt cesaționist? în 19 noiembrie 2010, cesaționiștii afirmă că în vremurile biblice au avut loc minuni și profeții, dar de atunci încoace ele nu se mai întâmplă, deoarece Dumnezeu a decis ca darurile miraculoase să înceteze!”

Comunicatul Consiliului Uniunii Baptiste din 8 decembrie 2011 nu conține vreo referire directă la chestiunea noncesaționismului.

  1. Penticostalismul

Mateaș Zidarul consideră că Iosif Țon ar trebui mai degrabă să se numească pe sine „penticostal carismatic”, deoarece carismaticii provin, pe linie doctrinară, din penticostali și nu din baptiști”.

 

Și: Că este penticostal, este evident, deoarece spune: „Pot spune, deci, folosind limbajul penticostal, că am fost botezat cu Duhul Sfânt”.”

Cum pentru Mateaș Zidarul penticostalii prin crezul lor sofisticat, în privința Duhului Sfânt, devin eretici față de doctrina biblică a mântuirii, putem trage altă concluzie decât că acuza pe care i-o aduce lui Iosif Țon este aceea că este penticostal?

Comunicatul Consiliului Uniunii Baptiste din 8 decembrie 2011 nu conține vreo referire directă la chestiunea penticostalismului.

  1. Carismatismul

Totuși, pentru Mateaș Zidarul, “cea mai activă și masivă erezie, în creștinism, din timpurile actuale, este „Miscarea carismatică”.

Paul Dan condamnă vehement carismaticii.

Paul Negruț a scris în Comunicatul său că “Iosif Ţon îmbrăţişează învăţătura şi practicile carismatice şi, prin urmare,  nu mai este un credincios baptist”.

Comunicatul lui Paul Negruț nu conține cuvântul “erezie” (sau “eretic”).

Nici Comunicatul Consiliului Uniunii Baptiste nu conține cuvântul “erezie” (sau “eretic”) sau cuvântul carismatic”.

  1. Neocarismatismul

Silviu Tatu nu îl menționează pe Iosif Țon că ar fi neocarismatic, dar încadrează Mișcarea Străjerilor din România la categoria neocarismatici.

La fel face și Daniel Cojiță, însă într-un mod ciudat. În întreg eseul său, Daniel Cojiță arată asemănările dintre Străjeri și carismatici, ca, la sfârșit, să concluzioneze că, de fapt, Străjerii nu sunt carismatici, ci neocarismatici.

Comunicatul Consiliului Uniunii Baptiste nu face referire directă la chestiunea neocarismatismului.

  1. Mișcarea Străjerilor

ACEASTA este principala acuză care îi este adusă lui Iosif Țon: că s-a asociat cu Mișcarea Străjerilor.

Dar cei care resping Mișcarea Străjerilor nu prezintă argumente convingătoare în legătură cu presupusul caracter nociv al acestei mișcări nondeminaționale. Argumentele lor nu sunt de ordin teologic, ci conțin formule ironice care “distrează” cititorii.

Cei care îi cunoaștem, de ani buni, pe destui străjeri din Oradea ne întrebăm cum de abia acum au fost depistați? Doar în urma asocierii lui Iosif Țon cu ei?

  1. Comunicatul Consiliului Uniunii Baptiste

Formula Comunicatului Consiliului din 8 decembrie 2010 se referă la practicile și învățăturile nebiblice și străine de practica și învățătura bisericilor baptiste promovate de cei care se numesc ”Strajerii” și precizează:

Datorită modului în care a ales să mediatizeze poziția sa în urma experiențelor personale avute și a exprimării unei atitudini nepotrivite față de viața spirituală a bisericilor baptiste din România, Consiliul Uniunii consideră că fratele Iosif Ţon a părăsit din proprie inițiativă învățătura și practica bisericilor noastre.”

Cele două aspecte, cel al “practicii și învățăturii bisericilor baptiste” și cel al “părăsirii” lor, fac parte din limbajul ambiguu practicat de evanghelismul românesc. Formulele sunt preluate din Comunicatul lui Paul Negruț din 20 noiembrie 2010.

  1. Declarații, declarații, declarații

“A trecut mai bine de o săptămână de la dezmăţul de vorbe uşoare care a marcat trecerea meteoritului Ţon pe lîngă planeta baptistă şi trăim”, nota, la sfârșitul lunii noiembrie 2010, mucalitul Vindecător (Răsvan Cristian Stoica).

La începutul lunii decembrie 2010 am afișat pe blogul România Evanghelică o listă cu 50 de declarații din cadrul Cazului Iosif Țon. De atunci au trecut mai bine de 8 luni, iar declarațiile s-au înmulțit.

În textul de până acum al cărții am preluat o parte din aceste declarații, dar consider că nu ar trebui să închei fără a mai prezenta, fie și doar succint, fără comentarii, încă câteva dintre ele, diversitatea lor tematică și diversitatea orientării confesionale a autorilor constituind un indiciu al amplitudinii Cazului Iosif Țon în mediul evanghelic românesc.

Petru Lascău: Am un mare respect pentru Mişcarea Străjerilor pentru că este o mişcare dornică să înveţe şi să experimenteze ceea ce n-a ştiut şi experimentat.

Daniel Brânzei: Străjerii neagă unicitatea lui Christos.

Mădălin Potoroacă: Mișcarea Străjerii este o mișcare eretică.

Andrei Croitoru: Cei care vorbesc de rău mișcarea dar și mulți dintre cei care o vorbesc de bine, nu au fost niciodată în aceste conferințe ci vorbesc din ceea ce au auzit,din câteva secvențe vizualizate pe youtube iar acest lucru se numește, simplu, “subiectivism”.

Vasilică Croitor: Îmi scot pălăria în fața propagandei baptiste care a reușit în România ceva special: demonizarea cuvântului carismatic.

Laurențiu Balcan: Disprețul pe care l-au avut baptiștii față de penticostali în trecut nu s-a diminuat.

Alexandru Nădăban: Interesant că Iosif Țon mai poate constitui o amenințare pentru marii baptiști anti-carismatici.

Mihai Ciucă: Mă doare izbucnirea acestui scandal evanghelic care nu demonstrează decât cât de mici şi de nevrednici suntem. Mă doare că în ambele tabere poziţionate atât de radical există oameni pe care îi iubesc şi îi respect. Mă doare că lucrurile au fost radicalizate în aşa fel încât se se termine musai cu linşarea uneia dintre părţi, nelăsându-se nicicum spaţiu pentru o soluţie alternativă.

Vasile Taloș: Da, există păstori baptişti cesaţionişti, dar şi mai mulţi păstori şi mai ales credincioşi care cred că Dumnezeu vorbeşte în multe feluri şi astăzi; că Duhul Sfânt lucrează şi împarte daruri aşa cum voieşte; că rugăciunea pentru vindecarea celor bolnavi este valabilă şi astăzi şi că Dumnezeu răspunde la rugăciuni.

Dănuț Mănăstireanu: A sugera că Iosif Țon a fost întodeauna un baptist carismatic, dar n-am înțeles noi, ar fi o insultă la adresa inteligențelor noastre.

Dănuț Mănăstireanu: Iosif Țon are bunul simț (și curajul) de a declara în mod deschis (cel puțin din când în când) ceea ce crede, ceea ce aproape nimeni nu îndrăznește să facă între evanghelicii români, din pricina atmosferei de frică paranoică creată de lideri autocratici și manipulatori, de genul Paul Negruț, care este gata să acuze de liberalism și erezie pe toți cei care cred altfel decât el.

Dănuț Mănăstireanu: În mod deliberat nu urmăresc disputele de pe blogul lui Marius [Cruceru]. Am și așa destule pricini zilnice de enervare. Nu mai am nevoie de o sumedenie în plus. Deși am multă prețuire pentru talentele lui Marius și mai ales pentru ce era c#ndva – așa cum se străvede din când în ceea ce scrie, așa cum am afirmat adeseori, am mari rezerve față de ceea ce a devenit sub influența paulină. Mai mult decât atât, sunt alergic la mulți dintre cei care frecventează acel forum de discuții. Și aici nu mă refer la cei sinceri căutători ai adevărului, ci la semidocții care cred că știu totul și pot pune cu ușurință etichete ieftine pe orice.

Alin Cristea: Modul simplist în care se pune chestiunea migrației lui Iosif Țon – a trecut de la unii la alții – nu are nici fundament argumentativ, nici nu oferă o perspectivă pentru o dezbatere de esență. Dezbaterea vine din străfunduri, cu greutate, cu formulări conceptuale și reformulări, cu prezentarea unor argumente, cu integrarea circumstanțelor într-o istorie narativă a evoluției / involuției evanghelicilor români de-a lungul secolului XX, și cu precizarea unor doctrine necesare unei gîndiri teologice, nu doar biblice.

  1. Speranțe, speranțe, speranțe

În tot tămbălăul la care s-au dedat evanghelicii pe Internet în Cazul Iosif Țon, în mijlocul numeroaselor declarații isterice, stupide și ignobile, cel puțin 3 voci s-au făcut remarcate prin luciditate, focalizare și talentul de a-și transmite în mod public ideile: Dionis Bodiu, Teofil Stanciu și Emanuel Conțac.

Acestea sunt, la finalul primului an al Cazului Iosif Țon, speranțele blogosferei românești. Speranțele noastre. Cei care ne hrănesc încăpățânarea de a crede că, dincolo de tehnicile de manipualare folosite, în văzul tuturor, de numeroși actanți ai eșichierului politicii confesionale din mediul evanghelic, a rosti adevărul și a reflecta asupra complexității lui rămâne una dintre cele mai vii dovezi a superiorității spiritului uman în fața reflexelor primare sau augmentate cu puseuri semidocte de care, din păcate, evanghelicii români au arătat că sunt în stare.

  1. Dionis Bodiu

Dionis Bodiu declarat încă din 27 noiembrie 2010: “Nu doresc să mă alătur acestei execuții publice [a lui IosifȚon] care nu are nici o legătură cu Cristos ci coboară nivelul de raționare pocăiesc la dimensiuni cu totul și cu totul dezonorante.

Din nefericire, acest avertisment, lansat pe blogul lui Marius Cruceru, nu a avut ecou în rândul prea multor evanghelici români.

La începutul anului 2011, Cristian Ionescu își exprima aprecieri pentru echilibrul emoțional” pe care Dionis Bodiu l-a afișat atât în postările de pe blogul său cât și în comentariile adresate cititorilor sau pe alte bloguri.

Blogul lui Dionis Bodiu – Dyo, cum îl numim în blogosfera evanghelică – are deseori coordonatele unui loc public de dezbatere, ceea ce este destul de rar în blogosfera evanghelică. Bloggerul baptist din Sighișoara își exprimă deschis opiniile, își respectă preopinenții, este interesat de etica dezbaterii publice și pare dispus să-și asume greșelile.

Blogul lui Dionis Bodiu și cel al lui Teofil Stanciu (Oradea) sînt două bloguri importante ale blogosferei evanghelice, cărora le voi acorda premiul pentru Blogurile anului 2011, dacă Dumnezeu va îngădui ediția a 5-a a Premiilor Thymos pentru bloguri evanghelice.

  1. Teofil Stanciu

Dacă Dionis Bodiu oferă, prin blogul său, parfumul unui spirit liber, a cărui vitalitate ne contaminează și ne relansează pe orbită în galaxia blogurilor evanghelice, Teofil Stanciu, ardelean ceva mai molcolm, își construiește cu răbdare și atenție articole consistente pe care orice cititor onest al blogosferiei evanghelice nu le poate ocoli. Blogul tânărului orădean te obligă să îți resetezi viteza de lectură și de reflecție.

Teofil Stanciu a făcut destule declarații în legătură cu Cazul Iosif Țon care merită să fie luate în seamă. Iată câteva dintre ele:

Stigmatizarea grupării Străjerii nu rezolvă nimic.”

“Erezia străjerească nu a fost dovedită fără echivoc [la Colocviul de la Providența]. Acest fapt are două cauze. Pe de o parte avem lipsa unei dogme pneumatologice bine articulate (carență recunoscută de către vorbitori), iar pe de alta, lipsa unei teologii asumate explicit de către gruparea în discuție.”

Există prea multe chestiuni ce trebuie lămurite ca să fie lăsate la libera interpretare a fiecărui pastor.

Teofil Stanciu este singurul de care îmi aduc aminte acum că a pus următoarea problemă foarte importantă (în legătură cu faptul că erezia se stabilește în funcție de aspectele fundamentale ale unei dogme, nu în funcție de chestiunile de importanță secundară):

“Nu cred (…) că e neapărată nevoie să existe un singur punct de vedere, ci o viziune unitară (în care încap și opinii contradictorii) de ansamblu. La ortodocși există dogma (incontestabilă), teologumene (unde se negociază) și opinii teologice (de obicei individuale). Deci măcar în aspectele fundamentale ce țin de dogmă, cred că ar trebui să existe unitate, altfel nu se justifică apartenența la același cult.

 

Aș mai adăuga că dezbaterile teologice în sine nu sunt o pierdere de vreme. În secolele I-IV, aceste confruntări au șlefuit doctrine fundamentale: a Sf. Treimi, a Întrupării etc. Tot atunci s-a născut și Crezul creștin, de la care doar confesiunile eretice se abat. Inclusiv evanghelicii spun aceleași lucruri pe care le conține Crezul, chiar dacă uneori au pretenția că ei înșiși au descoperit toate astea în Scriptură direct.

 

Tot în acele zile, se plătea adesea cu sângele fiecare afirmație drept credincioasă. Așadar, dezbaterile teologice nu sunt, prin definiție sterile. De văzut, de pildă, scrierile lui Atanasie (împotriva lui Arie), ale lui Vasile cel Mare sau Grigorie de Nyssa, ale lui Grigorie de Nazianz și chiar Origen. Luptele erau aspre, pericolele mari. Ca să nu mai vorbim despre Atenagora, Tertulian sau Ciprian… Grele vremi.

 

Nici pe vremea lui Luther n-au fost lucrurile mai simple. Asta poate că și din pricina îndărătniciei reformatorilor care nu erau dispuși să cedeze nimic, nici măcar în fața unor oameni cu care aveau multe în comun.

 

Normal că și aceste dispute pot fi transformate în sterile discuții de salon.

 

Cred că trebuie să existe și dialogul teologic real, fertil, și mărturisirea, propovăduirea. De aceea există vocații (și/sau daruri) distincte în creștinism. Nu trebuie desființat un domeniu ca să poată exista celelalte, ci trebuie făcut loc pentru toate. O biserică solidă are loc inclusiv pentru un dialog serios cu știința (a se vedea atitudinea catolicilor), iar asta fără să simtă că se pierde în savantlâcuri inutile, fiindcă nici misiunea nu e ignorată.”

Articolul “Ce ne facem cu renegații?” (30 decembrie 2011) rămâne probabil cel mai important articol legat de Cazul Iosif Țon, în care Teofil Stanciu se declară interesat de “metodologia aplicată renegaților”.

Articolul a fost apreciat cu Like de 12 cititori (puține articole din blogosfera evanghelică obțin mai mult de 10 Like-uri, asta și din pricina comodității evanghelicilor în a-și exprima aprecierea sau dezacordul), printre care se regăsesc nume sonore de bloggeri evanghelici: Marius Cruceru, Dionis Bodiu, Florin Pușcaș, Alexandru Nădăban, Emanuel Conțac.

Iată cîteva paragrafe importante din acest articol de referință:

“Conflictele dintre liderii baptiștilor n-au scos niciodată în evidență o tabără care să se remarce prin înaltul discernământ și incontestabila înțelepciune. Iar azi, când vor să ia decizii categorice, necesare de altfel, nu prea mai sunt credibili. Par mai degrabă speriați de consecințele politice ale mișcărilor tectonice ale bisericilor evanghelice.

 

Această impresie este confirmată suplimentar și de următorul fapt. Cum nu se poate lua o decizie ierarhică fermă împotriva lui Iosif Țon – el poate fi oricând reales ca pastor într-o biserică baptistă, penticostală, carismatică sau baptist-carismatică (dacă vreți) – atunci a fost pedepsit… „pe linie de partid”. Adică, a fost scos din grila RVE, a fost „eliberat de toate responsabilitățile”, i s-a „retras ordinarea”. Însă toate aceste măsuri, mai mult sau mai puțin justificate, nu-l pot scoate pe linie moartă.

 

Concomitent însă s-a recurs la alt procedeu, mai sigur, dar eminamente necreștin și nebărbătesc, în ultimă instanță: denigrarea persoanei. Nu vreau să presupun că ar fi vorba de măsuri concertate, nici de idei venite „de sus”. Însă e limpede că cea mai sigură metodă de a îndepărta eventualii aderenți ai unui personaj indezirabil este prin discreditarea respectivului (comuniștii se pricepeau foarte bine la asta). Nu degeaba a fost invocat trecutul lui Iosif Țon.

 

Cel mai elegant și firesc ar fi fost să se rămână la deciziile seci, dar temeinic argumentate ale diverselor organizații evanghelice reprezentative. Persoana lui Țon trebuia însă cruțată de „judecata de apoi” săvârșită pe pământ, de linșajul blogeristic la care a fost supusă. Voci care până acum au tăcut mâlc, se trezec peste noapte autorități în materie de „țonologie”. De ce nu ne-au prevenit în urmă cu 2-3 ani în legătură cu pericolul teologiei lui Iosif Țon. Bătător la ochi, ridicol. Râvna asta să fie numai cea a adevărului? Nu cumva enteresul le joacă feste unor băieți cam tineri și cam înfocați?

 

În final, mi se pare că mai important decât ce ne facem cu renegații e ce ne facem cu liderii fără credibilitate, fără autoritate recunoscută (că, cu legea în mână și în uniforma „instituției” oricine capătă autoritate formală) și confirmată. Zicea un pastor clujean că autoritatea nu se câștigă punând piciorul pe gâtul noroadelor, și eu cred că adevăr grăia.

 

Nu mă interesează să-l apăr pe Iosif Țon sau pe Petrică Bohuș, că nu e treaba mea, însă mă privește și pe mine felul în care problema lor este soluționată de către cei care, în acest moment, reprezintă cele mai înalte autorități ecleziastice evanghelice.”

  1. Emanuel Conțac

În articolul Ce-au făcut prezbiterienii americani în 1970, când au fost în situaţia baptiştilor români de astăzi?” (15 decembrie 2010), Emanuel Conțac a arătat că a fost constituită o comisie de evaluare, care a avut în componenţă 11 membri: trei pastori, un medic, un psiholog, un capelan al Marinei, doi laici şi doi cercetători biblici. Comisia s-a întîlnit în mai multe rînduri, cerînd un an de prelungire pentru a putea depune raportul final.

Prin importanța subiectului, unicitatea articolului și alegerea momentului în care a apărut, articolul lui Emanuel Conțac a constituit Postarea Anului în blogosfera evanghelică (1.000 de bloguri evanghelice), fiind premiat, la această categorie, la cea de a 4-a ediție a Premiilor Thymos pentru bloguri evanghelice.

Punct și de la capăt

Cazul Iosif Țon nu e cazul lui Iosif Țon.

Cazul Iosif Țon, cu acuzații, declarații, speranțe, este parte din moștenirea pe care o duc cu ele generațiile pre și postdecembriste de evanghelici români.

Cazul Iosif Țon e manipulat de diverse grupuri de interese din ghetoul evanghelic. De exemplu, Cazul Iosif Țon e folosit pentru a distrage atenția publică de la Cazul pastorilor mincinoși de la Oradea – Paul Negruț, Florin Negruț, Marius Cruceru, Doru Hnatiuc.

Dacă Cazul Iosif Țon ne pune credința la încercare să ne rugăm mai mult și să credem mai mult, Cazul pastorilor mincinoși de la Oradea ne pune credința la încercare să nu scuipăm, de greață, așa de des…

Cea mai mare provocare care continuă să ne stea în față este testul adevărului, al modului în care evanghelicii români se raportează la adevăr, al direcției pe care o aleg să trăiască adevărul.

Critici față de sistemul emanuelist de la Oradea au fost deja exprimate în public, de-a lungul anilor, de nume sonore: Dănuț Mănăstireanu, Alexandru Nădăban, Iulian Necea, Claudiu Dobra, Ciprian Sturz, Alin Cristea.

Dar cazuri și necazuri sunt în mai multe locuri, nu doar la baptiști, ci și la penticostali (Cazul Peniel, Cazul Cristian Ionescu, Cazul Răscumpărarea Memoriei) și la creștini după Evanghelie, precum și în ghetourile independente.

Din punct de vedere al modului lipsit de maturitate cu care evanghelicii români s-au implicat în Cazul Iosif Țon, nu ne aflăm la finalul cazului, ci la începutul lui.

Pentru evanghelicii români, Cazul Iosif Țon nu are de a face, în cele din urmă, cu întrebarea “S-a asociat Iosif Țon cu Străjerii?”, ci cu întrebarea:

Și ce dacă?

ANEXE

Cronologie

Index

Glosar

Bloguri

Articole

Reclame