După cum se poate vedea, acel blog nu este despre Alin Cristea, ci este un exemplu care indică paranoia Vindecătorului, șțiți, cel care spunea că la Ruginoasa au fost bătuți peste 100 de baptiști și băgați în spital. Nu, la Ruginoasa au fost 9 baptiști și nu au…
Mircea Marian: Cu tristețe, spun că singurii care pot să-l dea jos pe Dragnea și să readucă guvernarea în niște limite rezonabile sunt chiar pesediștii săi.
„Un moment-cheie în istoria luptei anticorupție din România ultimilor 12 ani, dar pesemne că repede uitat, a fost discursul vicepreședintelui american Joe Biden la București, în care a spus textual, referindu-se la situația din Ucraina, că dușmanul unui stat nu vine din afară (ca în teoria clasică a războiului), ci dinlăuntru, prin slăbirea capacității instituțiilor de a reacționa la pericolele din interior și, deci, din exterior.”
În februarie 2017, strada nu mai e romantică și patetică, e ironică, parodică, eventual cinică, dar păstrându-și totuși jucăușenia. Patetismele asumate în mod frenetic și hiperbolic (firesc, de altfel) în decembrie 1989 și 1990 au dispărut pe bună dreptate. Vorbele s-au simplificat, luciditatea de acum este calmă. Drept care Rezist și Rezistăm au devenit parole pentru și între protestatarii din februarie 2017. – Ruxandra Cesereanu
Marea întrebare e dacă domnii Dragnea, Grindeanu, Tăriceanu chiar ştiu ce înseamnă şi cum se foloseşte inteligenţa politică. – Mircea Morariu
Dan Tăpălagă: Generația protestului eficace a declanșat în anul de grație 2017 Revoluția de Urgență.
Mihai Maci (2017): Ceea ce s-a întamplat în februarie e un lucru care, după cum spuneau grecii, e „deinos”, adică în același timp e ceva miraculos și îngrozitor. A fost o manifestare a unei demnități ultragiate a unor oameni care au ieșit să spună că nu le-a mai rămas decât asta, dar că peste asta nu se poate trece decât trecând peste viețile lor.
Cezar Marksteiner-Ungureanu: Pentru prima dată în ultimii zece ani, Patriarhia Română nu mai privește cu răceală la starea cetății, ci începe să sancționeze public corupția.
Ana Blandiana (2018): Protestele sunt singurul mijloc de dizolvare a umilinţei, care altfel ne-ar mortifica celula sufletului colectiv pentru alte decenii.
Radu Vancu (2018): Doar piețele României pot salva România.
Doru Radosav (2018): Manifestanții au demonstrat, începând cu 2017, că ei sunt România cu un acut sentiment al demnității și cu un spirit justițiar de neînvins
Teofil Stanciu (2018): Protestele au adus în atenția publicului o seamă întreagă de lucruri de care va trebui ținut cont pe viitor: protocoale, dosare inventate, abuzuri, legături subterane între politică, justiție și servicii.
Andrei Mușetescu (2018): Rareori mișcările civice de protest se nasc din revendicări minore sau din teme marginale. Protestele civice masive și de durată reprezintă, astfel, mesaje directe referitoare la disfuncții, rătăciri și erori ale guvernanților. Iar aceștia ar trebui să fie recunoscători pentru că există și asemenea mecanisme de alertare!
Alin Cristea (2019): Ieşim în stradă pentru a ne revendica umanitatea, cetăţenia şi convieţuirea. Cultura protestului (care exista atît de vie în țările occidentale) e mai importantă chiar și decît votul.
Violeta Vlad (2019): În acești doi ani pot să spun ca am învățat ce înseamnă puterea celor cu spirit civic.
Alin Cristea – Peste 10 ani de blogging, peste 100 de bloguri, peste 100.000 de postări.
Luna mai 2020 a fost probabil cea mai bună lună din activitatea mea de 13 ani de blogging, în ceea ce privește cantitatea dar mai ales CALITATEA articolelor / dinamica polemicii, pe care le-am scris pe blogul RoEvanghelica (46.000 de postări în peste 4 ani), care continuă blogul România Evanghelică (49.000 de postări în circa 8 ani).
Toamna trecută am lansat, în mai multe rînduri, următoarea formulă:
Cele trei figuri publice ale evanghelicilor orădeni (și din România și din diaspora) din ultimele trei decade sînt: Iosif Țon, ultimul mare mit al baptiștilor români, ctitor de instituții confesionale (anii ’90), Paul Negruț, rectorul Universității Emanuel (anii 2000), Alin Cristea, mogulul blogosferei evanghelice (anii 2010).
Urmînd să scriu, cîndva, un articol argumentativ.
Va fi de fapt o serie de articole. După ce am tot amînat lansarea acestei serii de articole (din motive obiective), am ținut să scriu primul articol în 20 mai 2020, cînd s-au împlinit 30 de ani de la primele alegeri libere (sic!) din România postdecembristă:
Trăiesc cu convingerea că sînt o droaie de chestiuni interesante, valoroase, pe care le fac să circule în spațiul public.
După cum avem nevoie de mîncare destulă în fiecare zi, așa avem nevoie, ÎN FIECARE ZI, de informații pentru a ne hrăni intelectual, cultural, confesional etc. (2018)
„Trebuie să ne antrenăm zi de zi pentru gherila pe care o avem de purtat cu tot ceea ce pretinde a fi realitatea pură și adevărul absolut.” (Ciprian Mihali)
„Dacă libertatea are vreun sens, atunci ea înseamnă dreptul de a spune oamenilor ceea ce nu vor să audă.” (George Orwell)
Pentru cei care ar dori să facă o donaţie pentru supravieţuirea bloggerului Alin Cristea, adică să susţină circulaţia informaţiilor (culturale, religioase, civice) în spaţiul public – sînt foarte activ pe Internet (în regim de voluntariat, de 15 ani) -, am indicat mai jos datele necesare.
– Ionel Tuţac: Alin Cristea, cel mai celebru blogger evanghelic din România. (28 mai 2015)
– Nicolae Geantă: Alin Cristea, mogulul presei evanghelice (19 iulie 2015)
– Cătălin Dupu: Alin Cristea, arhivarul evanghelicilor români. Cu o tenacitate olimpică, acesta arhivează tot ce prinde, bun sau rău, din mijlocul creştinilor evanghelici de la noi spre folosul comunităţii. (29 iunie 2015)
– Emanuel Adrian Sârbu: Alin Cristea, neobosit luptător al lui Hristos în mediul virtual. (29 octombrie 2019)