„Cu toate păcatele sale, jurnalistul – acest vidanjor al societăţii – este cel mai în măsură să observe şi să-i transmită politicianului deviaţiile de la traseul asumat şi încălcările acelei convenţii fictive prin care s-a legat faţă de alegătorii săi.
Filosoful francez Paul Ricœur are o teorie care, simplificată, spune că unul dintre coagulanţii identităţii umane este păstrarea cuvântului dat.
Cu alte cuvinte, ceea mă defineşte ca persoană de-a lungul anilor, ceea ce face ca altcineva să poată spune despre mine că sunt tot eu, unicul cu aceste atribute, nu este doar corpul meu (care îmbătrâneşte şi ajunge să nu mai semene cu el însuşi), ci un soi de consecvenţă faţă de cel ce eram şi faţă de ceilalţi, o fidelitate de caracter ca o garanţie că, undeva, neafectat, în mine supravieţuieşte un sâmbure care e dincolo de timp.
Privită prin acest filtru, politica este, probabil, profesia care hărţuieşte cel mai tare identitatea unui om.
De aceea, pentru un politician care înţelege aceste riscuri, o presă onestă devine principalul sprijin identitar: fiindcă îl corectează din mers, încontinuu, iar şi iar, ajutându-l să rămână întreg şi consistent, să nu se risipească în trădări şi promisiuni nerespectate.”
RoEvanghelica 