1940: A fost deschisă prima autostradă din California.
1946: A fost etatizată Banca Națională a României, primul pas în preluarea controlului comunist asupra pârghiilor economice.
1946: Popularul film It’s a Wonderful Life se lansează la New York.
1989: Nicolae Ceaușescu a calificat într–o intervenție televizată evenimentele de la Timișoara drept opera unor „huligani”, respectiv a unor „grupuri fasciste și antinaționale”.
2007: Elisabeta a II-a devine cel mai în vârstă monarh al Regatului Unit, surclasând-o pe regina Victoria, care a trăit 81 de ani, 7 luni și 29 de zile.
S-au născut
1808: Andrei Șaguna, mitropolit, cel care prin întreaga sa activitate a întărit spiritualitatea ortodoxă a românilor din Ardeal (d. 1873)
1852: Ion Mincu, arhitect, întemeietorul școlii naționale românești de arhitectură (d. 1912)
Andrei Șaguna a fost mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, fondator al Gimnaziului Românesc din Brașov (1851), membru de onoare al Academiei Române.
Au murit
1968: John Steinbeck, scriitor american, laureat Nobel (n. 1902)
1982: Arthur Rubinstein, compozitor și pianist american de origine poloneză (n. 1887)