În februarie 2020 bloggerul (sic!) Cristian Ionescu a postat pe blogul său într-o singură zi.
Cristian Ionescu: “Fără să atac personal pe cineva, eu am denunțat curente și fapte, lucruri care se ridică împotriva credinței și Scripturilor. […] EU CONSIDER PREZENȚA MEA ÎN ACEST SPAȚIU O SLUJBĂ!” (28.02.2013)
În 2020 Luptătorul Luminii a lipsit 50 de zile de la slujba lui de pe Internet.
În 2019 Luptătorul Luminii a lipsit peste 250 de zile de la slujba lui de pe Internet.
În 2018 Luptătorul Luminii a lipsit peste 250 de zile de la slujba lui de pe Internet.
În 2017 Luptătorul Luminii a lipsit peste 300 de zile de la slujba lui de pe Internet.
În 2016 Luptătorul Luminii a lipsit peste 200 de zile de la slujba lui de pe Internet.
În 2015 Luptătorul Luminii a lipsit peste 300 de zile de la slujba lui de pe Internet.
În 2014 Luptătorul Luminii a lipsit peste 250 de zile de la slujba lui de pe Internet.
În 2013 Luptătorul Luminii a lipsit peste 150 de zile de la slujba lui de pe Internet.
În ultimii 7 ani, Luptătorul Luminii a absentat MASIV de la slujba lui Pe Internet.
Dar o dată cu sezonul pandemic avem de a face cu fenomenul Ionescu reloaded.
Astfel, în martie, doar în 9 zile nu a scris bloggerul (sic!) Cristian Ionescu
În aprilie, doar în 7 zile nu a avut postări.
Iar în mai, a postat în fiecare zi pînă azi, 16 mai, exceptînd două zile – 2 și 15 mai.
Ionescu, Ionescu și iar Ionescu.
De-a lungul anilor, Ionescu și-a arătat din plin limitele, așa că bloggeri evanghelici de soi, precum Alin Cristea și Donis Bodiu, au fost în situația să-i sancționeze public devierile, exagerările, elucubrațiile sale.
Din păcate, Ionescu revine la stilul său.
De-a lungul anilor, Cristian Ionescu a dovedit că este o personalitate gonflată, un impostor intelectual, un campion al gafelor și, mult mai grav, un actor public, în blogosfera evanghelică, fără apetență pentru dialog – am arătat asta în mai multe rînduri.
Într-un fel, noua situațiune din 10 mai 2020 – reluarea slujbelor publice – îi vine ca o mănușă lui Cristian Ionescu, care și-a exersat puseurile antistatale cu ocazia Cazului familiei Bodnariu.
Acum, în noul rol de Ioana D’Arc a penticostalilor români din Chicago, Ionescu nu pierde ocazia de ‘răcni’ şi ca blogger.
Şi Marius Cruceru zicea că vremea blogurilor a trecut… Serios?!..
Ionescu accentuează nepermis de mult conceptul de biserică, înșeles în registru INSTITUȚIONAL.
I-am dat deja o replică, precum am dat-o și baptiștilor Viorel Iuga, Samy Tuțac, Alexandru Neagoe:
Biserica nu este NICIODATĂ un loc – Replică lui Cristian Ionescu
Vezi și:
Articolul a apărut în revista electronică confesional@ 11-12 / 2004.
Ghetoul pocăiesc este exagerat de interesat de conceptul teologic, secundar, de BISERICĂ (perceput în registru instituțional), în detrimentul conceptului de ÎMPĂRĂȚIE, care este de prim rang în TEOLOGIA creștină.
Oare există vreo poruncă mai clară decît: „Căutați mai întîi ÎMPĂRĂȚIA lui Dumnezeu?”
Desigur, conceptul de ÎMPĂRĂŢIE e mult mai greu de ‘pipăit’ şi ‘mirosit’ decît cel de biserică.
O droaie de comentarii de pe Internet, multe ale unor puberi întîrziați și ale unor complexați și frustrați, se referă la ghetoul pocăiesc – perceput în termeni parohialiști și inevitabil instituționaliști – dar nu se referă la ÎMPĂRĂȚIE.
Mulți cred că știu ce e pocăința, percepută social-confesional, chiar agresiv-idelogică – pocăiții nu beau și nu fumează, nu dansează și nu înjură, pocăiții nu citesc orice și nu se uită la orice fel de filme etc. – dar nu se referă la ÎMPĂRĂȚIE.
Fără îndoială, Cristian Ionescu cunoaște bine mentalul ghetoului pocăiesc. Nu e prea greu de observat că, din acest punct de vedere, Ionescu știe cum să lucreze cu oamenii.
Dar știe să lucreze cu… adevărul?
L-am sancționat în NUMEROASE rînduri pentru derajele sale publice.
În ultimele luni iar am avut parte de… ionesciene.
Azi, 16 mai, Ionescu își încheie postarea astfel: „Înapoi la biserică!”
Este evident că Ionescu se referă la un anumit spaţiu şi la un anumit interval temporal.
În cadrul postării, Ionescu se exprimă cum nu se poate mai clar: „Mersul la și de la adunare este o rutină esențială a serviciului de închinare”.
E una dintre cele mai triste afirmaţii pe care am citit-o în viața mea (care a trecut de 5 decenii).
Să ajungă la vîrsta și experiența pe care le are, și totuși Ionescu să se exprime în acest fel jalnic, asta e o situațiune care nu trebuie trecută cu vederea.
Frumusețea metafizică a ÎMPĂRĂȚIEI este aruncată în derizoriu de ceea ce Ionescu numește… rînduială:
„Dacă cineva s-a poticnit în… program, menționez că pentru mine înseamnă rânduială și nu harababură, competență și nu indolență, pregătire și nu mediocritate, respect și nu bădărănie!
A redeschide (prea) târziu înseamnă a fi în pericolul de a nu mai avea ce redeschide!”
Păi chestiunea nu este dacă cineva s-a poticnit, ci de ce nu se poticnește Ionescu? Cînd citește în Scripturi, nu reține faptul că lucrurile care NU se văd sînt veșnice?
Că slova omoară, dar Duhul dă viață? Că Dumnezeu nu vrea jertfe, ci ASCULTARE?
Dacă Ionescu va avea de suferit, într-un fel sau altul, vom fi într-o situație și mai complicată: Uite, omul lui Dumnezeu are de suferit… Cum să mai avem îndrăzneala să-l luăm la rost, să-i chestionăm teologia beteagă?
Dacă există pericolul de a nu mai avea ce redeschide, atunci bine ar fi să nu se mai redeschidă o astfel de biserică care se des-face după mai multe luni de distanțare fizică.
ÎMPĂRĂȚIA lui Dumnezeu NU are de a face în primul rînd cu ceva de ordin fizic, ci cu ceva de ordin METAFIZIC.
Prilejul pe care nu-l pierde Ionescu de a ieși în față DIN NOU nu are de a face cu ÎMPĂRĂȚIA, ci cu spiritul rebel al acestui pastor a cărui mediatizare a depăşit bunul simţ şi simţul bun.
Pentru un astfel de om, faptul neplăcut de a fi criticat, pe bună dreptate, PUBLIC este compensat de auto-amăgirea că destinul l-a ales să fie un lider cu viziune, un luptător al luminii, un activist de seamă al unei grupări social-confesionale.
RoEvanghelica 