„Pe termen scurt, Băsescu a fost jupân. A aflat cu mult timp înainte mişcările adversarilor şi i-a lovit acolo unde ştia că îi doare. Să ne amintim de cele două suspendări? De acuzaţia de plagiat la adresa lui Ponta pe care a anunţat-o ameninţător la televizor înainte să apară în presă? De celebra replică „nu e bine, domnul chestor”?
Pe termen lung, rezultatul e un dezastru. Imaginea unor instituţii fundamentale este la pământ, nimeni nu mai crede în nimic, este un haos generalizat în care fiecare are adevărul său şi numai al lui.
La rândul lui, „statul paralel” s-a complăcut să deschidă uşile unor asemenea personaje. Le-a ascultat vorbele şi a crezut că poate trage foloase de aici. O greşeală imensă.
Reconstrucţia României, dacă va începe vreodată, va avea nevoie de ani buni. Dar nu sunt şanse. În ape tulburi, prădătorii se descurcă mai bine.
Anihilarea instituţională a ţării este aproape gata. Ce va urma? Orice este posibil. În rău, nu în bine.”