3 decenii de manipulare (1) – Iosif Ţon, Paul Negruţ, Alin Cristea

       

Cele trei figuri publice ale evanghelicilor din România (și diaspora) din ultimele trei decade sînt: Iosif Țon, ultimul mare mit al baptiștilor români, ctitor de instituții confesionale (anii ’90), Paul Negruț, rectorul Universității Emanuel (anii 2000), Alin Cristea, mogulul blogosferei evanghelice (anii 2010).

Aceste personalităţi de prim rang din istoria postdecembristă a evanghelicilor români reflectă dinamica mediului confesional evanghelic românesc de-a lungul celor trei decenii de manipulare.

Sensul primar al cuvîntului MANIPULARE este cel de mînuire, manevrare. Sensul figurativ menţionat în DEX este: „Influențare a opiniei publice printr-un ansamblu de mijloace (presă, radio etc.) prin care, fără a se apela la constrângeri, se impun acesteia anumite comportamente.”

Seria de postări „3 decenii de manipulare” folosește conceptul de MANIPULARE cu cîmpul semantic precizat mai sus, dar și cu sensurile negative, folosite colocvial și livresc, de: „3 Acționare, prin mijloace incorecte, pentru a reuși într-o acțiune. 4 Acționare indirectă asupra cuiva pentru a-l face să acționeze sau să gândească într-un anumit mod.” (MDA2)

Prima caracteristă a acestor 3 decenii și a acestor trei figuri publice este INFLUENȚAREA opiniei publice printr-un ansamblu de mijloace. Iosif Țon, Paul Negruț și Alin Cristea au avut acțiuni evidente prin care au încercat și au reușit să influențeze gîndirea și acțiunile evanghelicilor români (din țară și străinătate).

Desigur, în DEX ar trebui făcută o completare, la mijloace: presă, radio, INTERNET.

Analiza celor trei decenii, repectiv a celor trei figuri publice, poate fi făcută din diverse puncte de vedere. Ar fi un cîștig receptarea a mai multor dimensiuni ale acestor figuri, respectiv ale acestor decade.

Evanghelicii români se află în cel mai prost moment al istoriei lor postdecembriste. O caracteristică comună celor trei figuri publice este că au dobîndit notorietate în spațiul public ȘI pentru că nu au avut contracandidați în ceea ce privește notorietatea lor. Mai exact, ȘI pentru că ghetoul pocăiesc se aseamănă cu România postdecembristă, descrisă uneori în termeni duri (la fel cum o făcea și Caragiale cu 100 de ani în urmă) de figuri publice ale culturii române.

„O țară în care domnesc mediocritatea insolentă, trăncăneala incontinentă, xenofobia imbecilă, cinismul impertinent, amatorismul pseudo-academic, nombrilismul agresiv, lașitatea morală, furtul intelectual, cinismul nerușinat și amnezia istorică, este o țară rătăcită.” – scria în 2016 Vladimir Tismaneanu, specialist în teoria sistemelor politice, politici comparate, analiza ideologiilor și mișcărilor revolutionare din secolul al XX-lea şi președinte al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, pe baza raportului comisiei Traian Băsescu condamnînd comunismul în plenul Parlamentului României în data de 18 decembrie 2006.

În 30 de ani de libertate, evanghelicii români au dobîndit proprietăți, au fondat instituții confesionale, au dobîndit diplome, în țară și în străinătate, de educație academică teologică, s-au implicat în NUMEROASE acțiuni de asistență social[, dar au ajuns într-un unghi mort, caracterizat de lipsa de viziune.

Cele trei figuri publice / cele trei decenii constituie modele de DINAMICĂ confesională – constrastînd cu activismul și lipsa de focalizare dinamică a ghetoului pocăiesc.

Trăim într-o lume informațională, globalistă, dar nu și capabilă de comunicare eficientă. În mod similar, deși există resurse umane și de alt fel în mediul confesional evanghelic românesc, acestea sînt deseori folosite nonvocațional, cu amprentă parohialistă și ‘ornamentalistă’.

NOTĂ

Am lansat formula celor trei figuri publice în toamnă, urmînd să scriu un articol argumentativ. Am anunțat, cel puțin de două ori anul acesta, care va fi titlul. Va fi de fapt o serie de articole. După ce am tot amînat lansarea acestei serii de articole (din motive obiective), am ținut să scriu acest prim articol azi, 20 mai 2020, cînd se împlinesc 30 de ani de la primele alegeri libere (sic!) din România postdecembristă.

Vezi:

30 de ani de la Duminica orbului, primele alegeri libere din România. Libere, manipulate și fraudate

Viața noastră a depins de modul de (semi)democratizare din aceste trei decenii.

Viața copiilor noștri depinde de cum va recepta aceste trei decenii, astfel încît să ajungă să ia decizii mai bune decît am luat noi.

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s