„De multe ori [creștinismul] a murit și s-a ridicat din morți
fiindcă avea un Dumnezeu care cunoștea drumul afară din mormânt.”
(G.K. Chesterton)
E foarte răspândită opinia că civilizația iudeo-creștină e asaltată din toate părțile și că se dorește lichidarea moștenirii creștine a Occidentului. Sunt destui adepți și detractori care deja cântă sumbru prohodul credinței creștine, unii jelind în avans, iar alții jubilând în așteptarea unei lumi (mult) mai bune.
Și totuși, dacă creștinismul chiar trebuie să moară? Dacă exact acesta este gestul necesar? Tocmai pentru a se putea lepăda de tot felul de… aderențe. Fiindcă, „dacă grăuntele… nu moare”, nu poate rodi. În creștinismul real, viu, autentic, victorios, moartea este mereu însoțită de promisiunea învierii. Dacă șansa creștinismului stă tocmai în moartea lui?
Chesterton susține că, de fapt, creștinismul a mai trecut prin această experiență de cel puțin 5 ori în istorie. Asta la nivel global. Dar…
Vezi articolul original 795 de cuvinte mai mult
RoEvanghelica 