Traian Ungureanu: Crăciun fericit!

„Figuri de aleasă mîrlănie zboară, purtate de un trapez silenţios, din zoaiele băştinaşe pînă în prajma Domnului şi retur. Exerciţiul reuşeşte întotdeauna. Nimeni nu riscă vreo vină amară sau vreun accident spiritual nebănuit. Dimpotrivă, pe durata Sfintelor Paşti, locatarii cocinei se simt mai buni şi sînt convinşi că n-au fost vreodată altceva decît oameni plăcuţi Domnului, dacă nu chiar de la prima privire, atunci la reexaminare. În sufletul fiecărei pramatii furăcioase stă ghemuită şi mereu la pîndă credinţa în propria omenie. Nu sîntem, în fond, toţi păcătoşi?

Despre originile şi mecanismele acestei făţărnicii neasmuite s-a vorbit şi s-a scris îndeajuns şi inutil. Ştim doar că acest exerciţiu public e vechi şi n-are de gînd să moară. Mai ştim, cu aceeaşi siguranţă care ne face români inimitabili şi creştini chiriaşi, că de azi, luni, se dă slobod la porcăială. Scăpăm. Ne revenim. Senatorii, miniştrii şi chestoraşii pocăiţi se scutură de smerenie, leapădă rasa de călugăr şi se pun pe treabă: la înjurat, furat, şantajat şi alte greşeli deja iertate de excesul duhovnicesc din Săptămîna Mare. Asta, pînă la Crăciun cînd urcă, iar, pe trapez, pun mîna pe cruce şi se lasă purtaţi spre cele sfinte.”

http://adevarul.ro/news/societate/craciun-fericit-1_58f4a1a25ab6550cb853c2f2/index.html

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s