2011 – Alin Cristea: Cum îi face de rîs Cristian Ionescu pe penticostali în spațiul public
Laurențiu Balcan către Cristian Ionescu: „Faceți confuzie între “erezie” și greșeala. Erezia este în primul rând o învățătură, nu un gest sau o scăpare ce poate fi motivată (mai bine sau mai puțin) de cel în cauză. Pustan nu învață pe nimeni să-și facă cruce ca să poată fi acuzat ca “eretic”. Exagerați și vă pripiți în a eticheta persoane, ceea ce ce NE face de râs în spațiul public.”
Dănuț Mănăstireanu: „Manu și Dyo ne informează despre o nouă revărsare de paranoia fundamentalistă pe blogurile evanghelicilor români. De data aceasta este vorba de Vladimir Pustan, care, Doamne iartă-l! și-a făcut (din nou) cruce. Și Cristian Ionescu nu ezită să-l pună cu curaj la stîlpul infamiei (unul dintre hobby-urile pastorului din Chicago).”
Doru Radu: “Că Ionescu e prost, în cazul ăsta, sunt sigur. Că nu i-a folosit la nimic lui Pustan, sunt iarăși sigur. De ce? Din motive de istorie. Oricît am fugi de coadă, ea se ține după noi. Nu e cazul să exagerăm în mirare!”
Alaxandra, comentariu pe blogul lui Dionis Bodiu: „Întreaga furie inchizitorială declanșată de Cristian Ionescu mă scârbește profund, la fel cum mă scârbește stilul tabloid / de ziar de scandal și corul de postaci care aplaudă tot ce grăiește acel om.
Și nu sunt de acord cu ideea că domnul Ionescu are parte de publicitate gratuită: oamenii ăia care tac și citesc trebuie să vadă că există și voci raționale, că există și oameni care încă mai gândesc corect și creștinește.”
Mai trebuie să mai zic ceva?
Bine, zic: Cît de tîmpit e Cristian Ionescu?
Mai grav, cît de tîmpiți puteți fi, bă, penticostalilor, să permiteți unui astfel de impostor intelectual să se desfășoare AȘA în public?
2013 – Patrick Nullens: În căutarea Binelui (10)
“Oricât de importantă ar fi fericirea, ea nu poate constitui, pentru un creştin, scopul primordial şi nici singurul ţel al său. Adeseori fericirea este un produs sau o urmare a trăirii cu Dumnezeu. […]
Prioritatea acordată Împărăţiei lui Dumnezeu nu presupune adoptarea unei etici de ghetou, astfel încât să nu mai fim interesați de nevoile lumii în care trăim; dimpotrivă, aceste nevoi vor constitui o importantă sursă de inspirație pentru implicarea la nivel social. Tocmai contrastul puternic dintre nedreptatea din această lume și promisiunile biblice pentru o societate armonioasă îl va inspira pe credincios să împărtășească binele și altora. Vorbim, în acest caz, de un dualism escatologic, de contrastul dintre imperfecțiunea de aici și de plinătatea sfințeniei într-un viitor alături de Domnul.” (p. 312-313)
RoEvanghelica 