Cred că acest binom exprimă în modul cel mai concis atît clivajul Biserică/Lume în varianta contemporană a neo-protestantismului românesc, cît şi subcultura de tranziţie a celor două sfere. Acum două decenii mai auzeam salutul “Pacea Domnului Isus”, apoi “Pacea Domnului”, acum e “Pace”, în curînd va fi “Pa”. Sau se practică deja o astfel de variantă a globalizantului “Hi” american? S-a ajuns şi la altfel de prescurtări: “Amin”, adică “Aşa să fie” pare, în momentele profunde de rugăciune ale comunităţii, prea lung pentru a-l exprima public şi a deranja astfel atmosfera pioasă, fiind înlocuit de răsuflările afectat-cugetătoare “Hm” ale starurilor religioase locale sau ale “chibiţilor” care mai sînt atenţi la “convorbirile” precum pe pămînt-aşa şi în cer ale – de multe ori – prea umanoizilor.
Salutul “Ciao” l-am auzit prima oară acum 7 ani, cînd am venit în Oradea, oraş vestic, gîndeam în ignoranta-mi modestie. Nu a trecut mult timp…
Vezi articolul original 974 de cuvinte mai mult
RoEvanghelica 