„Biserică baptistă din Oradea, demolată pentru a face loc unui bloc” – era titlul unui articol de pe site-ul eBihoreanul din 13 iunie 2021.
De fapt era vorba de „Clădirea vechii biserici baptiste, din strada Simion Bărnuțiu nr. 31 din Oradea”, care urma să fie demolată pentru a face loc unui bloc de locuințe, proiectul primind aviz favorabil în ședința din 10 iunie a Comisiei Municipale de Urbanism și Amenajare a Teritoriului.
Locul acesta e cel mai ‘sfînt’ pentru baptiştii orădeni. Aici a avut loc trezirea din anii ’70, pe vremea pastoratului lui Liviu Olah şi Iosif Ţon. Au avut loc botezuri mari, anul 1974 culminînd cu botezul de 149 de persoane din 8 decembrie.
Aici a predicat Billy Graham în 1985.
Aici s-au ținut întîlnirile de capelă a studenților Institutului Biblic Emanuel în anii ’90.
Aici s-ar fi putut amenaja un muzeu al baptiștilor din Oradea.
Dar dacă în 2009, cînd a fost sărbătorit Centenarul Bisericii Baptiste Emanuel, nu a apărut vreo carte despre istoria bisericii (ba chiar nici pînă în ziua de azi), nu trebuie să ne mire că nu a apărut vreo inițiativă de înființare a unui muzeu. (La cîte figuri de ceară există în sînul ei, Biserica Emanuel e un… muzeu.)
Clădirea imensă a BB Emanuel a fost injaugurată în 26 februarie 1995.
Nici acolo nu există un spațiu care să documenteze istoria amplă a acestei biserici.
Nici la Universitatea Emanuel, proprietatea BB Emanuel, nu există un spațiu care să prezinte informații importante din istoria baptiștilor din Oradea.
Pentru generații de baptiști orădeni, Simion Bărnuțiu nu este unul dintre principalii organizatori ai Revoluției de la 1848 în Transilvania, ci strada pe care se afla clădirea Bisericii Baptiste Nr. 2
În timpul pastoratului lui Iosif Țon, clădirea bisericii a fost renovată, iar spațiul ocupat de ea s-a dublat ca mărime prin acoperirea curții.
În cartea sa despre construcția Bisericii Penticostale Betel din Oradea, pastorul Petru Lascău evocă momente din acea perioadă dificilă, dar glorioasă:
“Am primit cu bucurie vestea că frații baptiști de la Biserica nr. 2 din strada Bărnuțiu au reușit să construiască o extindere a casei de rugăciune. Pastorul bisericii era Iosif Țon, ale cărui predici mergeam uneori să le ascult. Eram fascinat de curajul fraților baptiști care reușiseră să construiască o sală de vreo două ori mi mare decât cea veche, construind în curtea bisericii, o curte interioară, care i-a protejat de ochii iscoditori ai autorităților. Am vizitat biserica în timpul șantierului și am văzut modul în care construiau.
Am cerut pastorului Iosif Țon să mă primească pentru o consultație în legătură cu construcția bisericii. M-a primit cu amabilitate în biroul bisericii. Auzise de mine și de studiile biblice de la biserica penticostală (avea obiceiul să spună “pentecostală”, obicei de care nu s-a lepădat nici azi). Nu eram acolo să-i corectez gramatica, ci să mă documentez cum au procedat ei. Mi-a spus că au cerut o autorizație de reparații și au apelat la bunăvoința secretarului Consiliului Județean Bihor, tovarășul Cotoi. De la pastorul Țon am aflat că secretarul județului fusese un copil orfan, crescut de o familie de baptiști maghiari din Oradea și că era gata să-i ajute pe credincioși, când aceștia își asumau riscurile.
Din discuțiile cu pastorul Țon am aflat că depășiseră cu mult cadrul autorizației de construcție și că fuseseră amendați de către cei de la oraș pentru nerespectarea proiectului. Dar atât! Pastorul a fost amabil și mi-a explicat și cum au lucrat și cu cine, mai ales la fabricarea grinzilor metalice cu zăbrele, cu care acoperiseră curtea bisericii și au creat acoperișul extinderii.
Discuția cu pastorul Iosif Țon a fost deosebit de încurajatoare. Ea îmi confirma o bănuială mai veche, aceea că autoritățile locale ar vrea să ne ajute, în cazul în care ne asumăm noi riscul și construim ceea ce avem nevoie, ca apoi ei să ne amendeze și să arate bine în ochii superiorilor de la București. Era inutil să mai batem la ușa autorităților, cerând autorizație normală de construcție pentru o nouă biserică. Nu vom primi niciodată. Dacă doream să avem biserică trebuia să înțelegem mersul vremii și să cerem ceva simbolic, ceva ce puteau aproba fără să-și riște pozițiile, iar noi să facem ceea ce aveam nevoie. Vor fi consecințe ale nerespectării autorizației și vom fi amendați, dar noi vom rămâne cu clădirea. Am înțeles mersul vremii și ne-am apucat de lucru.” (p. 101-102)
RoEvanghelica 
A republicat asta pe RomaniaEv.
ApreciazăApreciază