10 ani de la ‘Festivalul Satanei’: Ionescu la papion și cu pantaloni scurți

Ghetoul pocăiesc al penticostaloizilor produce personaje bizare, dintre care Cristian Ionescu, pastor al Bisericii Penticostale Elim din Chicago, este în spațiul public virtual, de departe, o expresie nombrilistă a exhibării penticostaloide de stirpe română.

Intervențiile publice ale lui Ionescu dezvăluie un adult insuficient de dezvoltat, dar tupeist, care ne aduce aminte de rolul talentatului Ioan T. Morar cu pantaloni scurți:

Noi de-acum în zece ani
Vom ajunge tot fazani

 

OMUL Ioan T. Morar, consul general român la Marsilia în 2010, este, desigur, o figură importantă a culturii române, fie numai dacă menționez cele trei premii (proză și poezie) primite din partea Uniunii Scriitorilor, la care trebuie să adaug neapărat romanul „Sărbătoarea corturilor” (nominalizat pentru premiu), în care, pentru prima oară în cultura română, la acest nivel, contextul este oferit de mediul confesional evanghelic românesc.

Nu e cazul lui Ionescu, impostor intelectual – care nu reușește să stăpînească semnificația unor concepte precum liberalism sau postmodernim -, incompetent activist penticostal în spațiul virtual, o personalitate gonflată, un campion al gafelor și, mult mai grav, un actor public, în blogosfera evanghelică, fără apetență pentru dialog.

Poate n-am fi ştiut toate astea dacă n-ar fi existat momentul de acum 10 ani cînd bloggerul Cristian Ionescu s-a referit la Conferința Peniel de la Oradea cu sintagma ‘un festival al Satanei’ (din pricina unei scenete).

Toată buruiana cea vestită a întregului opus penticostaloid s-a răspîndit pe Internet, încurajată de acest Ionescu puber, în pantaloni scurți, dar cu papion…

„Scandalagiu şi oportunist” (Viorel Dejeu), „portdrapel al unui evanghelism de ghetto” (Dionis Bodiu), cu „duh fariseic” (Doru Pope) și o retorică care „o ia înaintea substanţei, a logicii şi a proprietăţii termenilor” (Emanuel Conțac), „omul care a reuşit să catalizeze toate inepţiile, atît cele provenind de la baptişti, cît şi cele din ograda proprie” (Răsvan Cristian Stoica, zis Vindecătoru), Ionescu a involuat în 10 ani, a rămas de fazan:

Noi de-acum în zece ani
Vom ajunge tot fazani

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s