„Fie că e ateu, agnostic, deist, distant, critic sau „nuanțat” față de problematica religiei, un anumit tip de intelectual e prins, conștient sau nu, într-o „strîmtoare” mentală de natură să simplifice agresiv imaginea lumii și a gîndirii. Mai întîi, e vorba de o supralicitare a orizontalei. „Realul” e „întinderea” imediată a lumii, suma a ceea ce vedem cu ochii, substanța empirică a spectacolului care ne înconjoară. Dacă se acceptă și existența unei dimensiuni verticale a lumii, atunci se consimte fie la zenitul „cerului înstelat”, fie la nadirul „legii morale” dinăuntrul nostru. În rest, totul e socotit mitologie, compensație psihologică fabulatorie, delir mistic, „opium”… În cel mai bun caz, se admite că, privind în sus, dai de valorile spiritului uman (Mircea Eliade a spus, odată, că cel mai înalt cer pe care îl mai vedem astăzi este „cultura”) sau că, privind în jos, în adînc, dai peste categoriile apriorice ale…
Vezi articolul original 91 de cuvinte mai mult
RoEvanghelica 