Microistorii evanghelice (1)

Unii zic că o imagine face cît 1.000 de cuvinte.

Nu este adevărat decît în unele cazuri.

Da, există imagini care ne impresionează, plăcut sau neplăcut.

Dar există mult mai multe imagini care pot genera o narațiune.

Pentru cel care oferă narațiunea, într-adevăr, imaginea face cît 1.000 de cuvinte.

Pentru mine, într-adevăr, imaginea de mai sus face cît 1.000 de cuvinte.

Pentru unul care mai bine ar (în)cînta decît să (în)scrie, nu mi-e chiar ușor să (re)construiesc microistorii.

Pentru unul care crede că nu există cuvinte, ci CONCEPTE, mai bine aș scrie cîteva reflecții decît să mă afund, nonnostalgic, într-o anamneză de felul acesta.

Deși vedeți 4 oameni, există mai multe PERSONAJE ale narațiunii pe care o generează această imagine.

E din anii ’70, cînd în Biserica Baptistă din Petroşani a ajuns, pentru un an, Buni Cocar.

După 40 ani, acesta scria despre acea perioadă: „Era „Mica America” și nu mă refer la sensul material. Se făcea lucrare și sentimentul meu era că se putea face o mare lucrare.”

http://bbgp.wordpress.com/2015/05/29/buni-cocar-amintiri

Cei patru tineri din imagine făceau parte din echipa de lucrare (în biserică și în afara bisericii).

Cel din stînga e fratele meu, Eugen Cristea, zis Puiu, cel din dreapta e Newton, unul dintre cei doi tineri din Ghana, studenți la Institutul de Mine, care frecventau Casa de rugăciune a Bisericii Creștine Baptiste din Petroșani.

Tînara din stînga e Kati Maroșan, fiica dirijorului orchestrei, Vasile Maroșan, zis Loti Baci (ambele ziceri îi aparțin fratelui meu mai mare, Emil Cristea; mie îmi zicea Paganini, așa că pe la sfîrșitul anilor, cînd, în a doua studenție a mea, la Oradea, l-am întîlnit pe Daniel Stăuceanu – venit de la Los Angeles, unde locuia și fratele meu mai mare – m-am prezentat ca fratele lui Emil Cristea, omul a mi-a zis: A, Paganini!…).

Tînara din dreapta e Felicia Cristea, căreia toți îi ziceam Nelici (nu știu cine a numit-o așa), fiica unchiului meu Beniamin Cristea (zis Minu), dirijorul de cor. Şi croitor, care avea Wartburg-ul căruia i se vede numărul.

Eu nu îmi aduc aminte de acea mașină, ci de următoarea, o Dacie 1300 cu numărul 8151, pe care am evocat-o într-o postare pe Facebook în 30 mai 2018:

 

Wartburg-ul din prima imagine e, deci, un ‘personaj’.

Dar ‘personajul’ principal rămîne ascuns de clădirea care se vede în dreapta, înainte de gardul de lemn.

ACOLO era… Casa de rugaciune.

Care nu arăta prea bine. (vezi una din imaginile pe care le-am adăugat-o în articolul lui Buni Cocar)

Ca să nu mai vorbesc că exact peste drum era o cîrciumă, şi duminica mai intra cîte un beţiv în biserică…

Cartierul se numea Colonie, fiind format din multe zeci de case asemănătoare, construite cîndva pentru familiile de mineri, case încălzite cu cărbune.

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s