Cele trei figuri ale evanghelicilor din România (și diaspora) care au dominat, pe rînd, ultimele trei decade au cîte o dimensiune specifică în ceea ce privește fundamentul pe care și-au întemeiat prezența în spațiul public (pe Internet).
Reputație
În mod evident, Iosif Țon a fost un brand care a funcționat în anii ’90 în ghetoul pocăiesc (și nu numai). Prestigiul său a fost uriaș, nici un alt baptist sau evanghelic român neegalîndu-l în pre și postdecembrism.
Iosif Țon a mizat pe reputația sa și în spațiul virtual, unde, însă, sînt alte legi și competitori de la categorie muscă pînă la supergrea. Înaintarea în vîrstă, dar mai ales încăpățînarea de a miza mai mult pe reputație decît pe jocul ludic în spațiul public, alături de un ego prea puțin ținut în frîu, au făcut ca, spre deosebire de anii ’90, cînd numele Iosif Ţon impunea respect, în ultimele două decenii să asistăm la decadenţa ţonistă.
Momentul de inflexiune a fost 2010, cînd, o dată cu asocierea lui Iosif Țon cu Mișcarea Străjerilor, mahării confesionali baptiști au acționat în așa fel încît să nu mai fie primit la amvoanele bisericilor baptiste din România.
Figurație
Paul Negruț nu a avut și nici nu are cum să aibă un nume atît de răsunător precum predecesorul său.
Paul Negruț nu a fost un blogger serios și nici nu are cum să fie, atît timp cît nu poate comunica în spațiul public decît de la înălțimea pupitrului.
Paul Negruț, ca mulți alți pastori evanghelici români, nici măcar nu a înțeles ce înseamnă secolul XXI și ce responsabilități au evanghelicii în aceste vremuri.
Scriam în 2016: Samy Tuțac, Viorel Iuga, Paul Negruț sînt figuri publice care nu produc IDEI nonmediocre, dar beneficiază de o imagine de talie (inter)națională printre evanghelicii români datorită unor trucuri de natură politică, nu IDEATICĂ.
Figurație!…
Scriam în 2015: Paul Negruț, exponentul curentului politic-confesional care a dominat perioada postdecembristă în România baptistă, alături de mercenarii lui, reprezintă una dintre cauzele catastrofei memoriei istorice, care subminează identitatea confesională a baptiștilor români.
Scriam în 2011: Paul Negruț a devenit cea mai anacronică figură a ghetoului confesional baptist.
Scria Teofil Stanciu în 2017: „Cunosc din ce în ce mai mulți oameni pentru care Paul Negruț este doar o poveste de Oradea, dar poziția lui și cuvintele lui nu mai inspiră niciun fel de respect în sine.”
Informaţie
Prezența lui Alin Cristea în spațiul amplu al Rețelei s-a bazat și se bazează pe informație.
În mod consecvent și coerent, cel de-al treilea orădean (dar nu de la Emanuel, ci de la Providența) a mizat pe circulația informației de calitate.
Prin monitorizarea îndelungată a blogosferei evanghelice, respectiv a Facebook-ului evanghelic / Internetului evanghelic, Alin Cristea ocupă, în istoria postdecembristă a evanghelicilor români, o poziţie de care alţii – care își fundamentează prezența în spațiul virtual pe direcțiile stabilite de Țon și Negruț: Reputație și Figurație – nu se pot apropia.
Șirul, deloc modest, al pastorilor palavragii din mediul confesional evanghelic românesc (din țară și diaspora) mențin mediocritatea (ca păcat) și propagă mult zgomot pentru prea puțin conținut. Preferința pentru retorică, în detrimentul IDEILOR, este evidentă.
RoEvanghelica 
A republicat asta pe RomaniaEv.
ApreciazăApreciază