1.
Subiectul „Închinarea prin muzică” a suscitat (și va suscita) discuții aprinse în ghetoul pocăiesc, avînd în vedere că 1) pocăiții de orice vîrstă consideră că a cînta e o parte importantă din manifestarea credinței lor (Cum ar arăta slujbele de închinare fără muzică? Poate mai decente… Cum să gospodărești acasă fără să fredonezi teme cunoscute din muzica pocăiască? Doar nu o să fredonezi Mozart sau Bach…); 2) există polemici, cel puțin pe clivajul pocăiții tineri / pocăiți bătrîni (dar și pe alte paraclaze generate de educație, cultură, urbanitate, transnaționalism confesional etc.); 3) Internetul oferă un spațiu amplu în care să se exprime diverse categorii de oameni (inclusiv cohortele de tîmpiți de care amintea Umberto Eco).
Cu ani în urmă, (bloggerul) Marius Cruceru lansa formula celebră „trupe de fraudă și întinare”, aducîndu-și ‘umila’ contribuţie la istoria dezbaterii subiectului „Închinarea prin muzică”.
De acolo ar trebui să pornească actuala discuție din spațiul public din ultimele săptămîni, cu izvorul belicos în postarea YouTube, din 12 martie 2021, a palavragiului Andrei Croitoru: Muzica Harvest afirmată de Cristian Barbosu, în fața Scripturii
Andrei Croitoru se referă la înregistrarea din 5 martie 2021 de pe contul (YouTube) Harvest Arad: De ce ne închinăm cum ne închinăm în Harvest?
Pînă azi, 30 martie 2021 (ora 19.15), înregistrarea cu pastorul Cristian Barbosu are 12.400 de vizualiări, iar cea cu Andrei Croitoru are 34.800 de vizualizări.
În data de 20 de martie 2021, pastorul penticostal Vasilică Croitor, încă un palavragiu, îi dă replica, în 17 minute, lui Andrei Croitoru: Închinarea biblică și stilurile muzicale. Răspuns pentru Andrei Croitoru.
În 10 zile, înregistrarea cu Vasilică Croitor a trecut de 13.000 de vizualizări.
Și ce-a făcut Andrei Croitoru?
S-a apucat de despicarea firului în patru (un fel de ‘specialitate’ a lui): Vasilică Croitor, răspuns sau defăimare? Analiza mea a muzicii Harvest.
La cele 17 minute ale palavragiului Vasilică Croitor, palavragiul Andrei Croitoru răspunde cu aproape cu 40 de minute.
În 10 zile, a doua înregistrare cu Andrei Croitoru a ajuns la aproape 19.000 de vizualizări.
În 23 martie 2021, Doru Pope începe „un scurt serial”: PC(158) – Muzica din adunare – Episodul 1
Doru Pope aduce chestiuni interesante din istoria evanghelicilor români, în ceea ce privește muzica din ghetoul pocăiesc, dar discursul său eșuează tot în registrul pălăvrăgelilor.
Într-o săptămînă, înregistrarea cu Doru Pope, de 21 de minute, a depășit 9.000 de vizualizări.
În 24 martie 2021 răbufnește și Marius Cruceru, pe contul lui de Facebook:
„În fond eu cred că cei care susțin ideea că trebuie să luăm slagărele din lume și să le punem versuri creștine au dreptate.
Cum să nu vrei să iei ceva ce sună astfel?
Ce mă tem eu este că, fiind mediocri și lipsiți de inspirație, vor pune versuri mai proaste decît astea. Și voi continua cu exemplele.
Ce rost are să iei o bijuterie sonoră ca asta și să îi pui versuri de genu: ”că credința e tare, altfel sufletu moare”.
Am mai spus-o și puteți să îmi săriți în cap. Cînd facem filme ca ”left behind” și manelim tot ce prindem, o discuție despre muzichia și muzichinul creștin este ridicolă, asta în contextul în care cei care se ambalează în discuție nu fac deosebire între STIL, GEN, SPECIE muzicală și nu pot mînui nici măcar un instrument muzical pentru a intepreta ceva de genul: ”melc, melc codobelc… ”
Avem exemplele cu Haleluiah lui Cohen, uitați-vă ce-au făcut intepreții evanghelici români cu acea bucată.
Odată că i-au pus ce versuri au dorit dînșii, dar au mai și interpretat-o prost. „
În 27 martie 2021, Cristian Barbosu lansează seria (de 4 episoade): Închinarea creștină.
Primul episod, de 35 de minute, a adunat în 3 zile aproape 8.000 de vizualizări.
În 28 martie 2021, Andrei Croitoru afișează pe blogul său (Baptiști reformați) postarea: Un răspuns defăimării și tertipurilor lui Cristian Barbosu.
Aşadar, luna martie a fost, pentru evanghelicii români de pe Internet, luna mărului otrăvit: Hai cu muzica, neamule!…
Cristian Barbosu, Andrei Croitoru, Vasilică Croitor, Doru Pope, Marius Cruceru (și Alin Cristea)…
2.
Indiferent de cît de mult va fi vorba de muzică (în închinare), seria postărilor pe care o inaugurez acum are cu totul alt subiect: PĂLĂVRĂGEALA.
Din neferice, e vorba de un macrofenomen dominant în ghetoul pocăiesc.
Mă refer în primul rînd la pastori, dar și la alții.
Pălăvrăgeala, ca manifestare amplă a mediocrității (ca păcat), e vizibilă în poeziile pocăiților.
„Comunitatea evanghelică produce poezie. Dar la nivelul secolului al XVII-lea”, scria în 2014 Dorin Mureşan.
L-am citat în mai multe rînduri și în voi mai cita pe aest critic literar convertit la baptismul clujean (Iris).
Cei care nu cad în capcana ‘logisimului’ lui Andrei Croitoru (dar şi al celorlalţi) – care păstrează subiectul închinării (prin muzică) într-un perimetru restrîns, ateologic – vor putea să privească cu o oarecare detașare chestiunea, dacă o așază într-un perimetru mai larg.
Pocăiții folosesc poezia în mod utilitarist. FOARTE MULTE poezii nu au… poeticitate.
În mod similar, pocăiții folosesc muzica în mod utilitarist. FOARTE MULTE piese muzicale nu prea conțin… muzicitate.
Da, conțin muzicalitate (care gîdilă urechea), dar nu conțin IDEI muzicale care gîdilă creierul / spiritul.
Subiectul care ar trebui să ne intereseze nu este referitor la muzică sau poezie, ci la modul în care răscumpărăm vremea.
Modul în care ne închinăm, în duh și adevăr, în familie sau în slujbele duminicale, cînd ajungem pe munții semeți sau cînd rămînem muți de uimire în fața neostoitelor valuri ale mării, are o dimensiune SPIRITUALĂ extrem de importantă, depășind perimetrul muzicii, poeziei, dărniciei sau oricare altă casetă din rețetarul bibliolatru al pocăiților.
Din acest punct de vedere, merită să ascultăm, chiar de 2 ori, înregistrările cu cei menționați mai sus și să cugetăm la afirmațiile lor. Asta implică, desigur, cultura libertății critice, mai rar întîlnită în ghetoul pocăiesc.
Ar fi un exercițiu de relaționare cu chestiunile prezentate de fiecare.
Desigur, nu puțini vor rămîne prizonierii biasului de confirmare – tendința de a căuta, interpreta şi de a-ţi aminti anumite informații într-un mod care îţi validează propriile păreri şi ipoteze, acordînd în același timp o atenție disproporționat mai mică informațiilor care le contrazic.
În astfel de cazuri, contează respectul față de persoanele publice care emit anumite judecăți.
Eu aș putea scrie despre pălăvrăgelile acestor palavragii tot anul, ceea ce nu-mi propun.
Sîntem într-o perioadă foarte complicată, în care întreaga planetă e sub bocancul pandemiei.
Palavragiii, ca de obicei, se ocupă de micile lor interese, de subiecte cu totul secundare atunci cînd sînt confruntate cu marile crize ale umanității și ale creștinătății.
Și, tot ca de obicei, cele mai multe victime ale mediocrității (ca păcat) sînt din rîndul tinerilor, carne de tun în războaiele palavragiilor în spațiul public..
RoEvanghelica 
A republicat asta pe RomaniaEv.
ApreciazăApreciază