Dionis Bodiu: Pandemie de mitologie (3) – Mersul la biserică

RoEvanghelica

„Cinemaul, radioul, televiziunea și, mai târziu, gadgetul au adus în experiența creștinului o profunzime a câmpului eclesial nebănuită de marii predicatori ai veacurilor pre-moderne. Cuvântul putea străbate în termeni de simultaneitate spații ce nu mai puteau fi cuprinse cu ochii. Dar a fost nevoie de acest virus pentru a nu ne opri aici, pentru a ne lărgi și mai mult granițele percepțiilor.

Până acum, prin acolo ne refeream la locații ce pot fi referite prin coordonate GPS în care acei doi sau trei se adună în Numele lui Cristos, fie ele catacombe, locuințele unor creștini, case de rugăciune, biserici etc. Dar ce înseamnă acolo pe Messenger sau pe Zoom? Nu e simplu de dat un răspuns. Se pare că nici noi nu am fost pregătiți pentru această pandemie.

Până acum, grație tehnologiei, conținutul propovăduirii a  ajuns departe, aproape de marginile lumii. Remarcabil fapt, și-o fi zis Dumnezeu, dar insuficient. Cum…

Vezi articolul original 51 de cuvinte mai mult

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s