IDEI
– Omul recent
„Omul recent este omul care, dorind să se sature de toate fenomenele lumii – stăpînindu-le după plac şi pătrunzîndu-se de toată materialitatea lor –, s-a trezit într-o bună zi că nu mai este decît un epifenomen al curgerii, scurgerii şi prelingerii lor.” (H.-R. Patapievici)
„Omul recent este, pentru mine, cartea-estuar a unei noi vîrste româneşti în trăirea ideilor. Mulţi ne vom rupe dinţii în ea, dar este, orice ar zice adversarii, o lectură care te obligă la recalibrarea gîndirii.“ (Dan C. Mihăilescu, “Călătorie cu biblioplanul”, în LAI – Litere, Arte & Idei, nr. 4 (278), 10 decembrie 2001)
Vezi: CĂRȚI (9): Omul recent
– Încremenire în proiect
„Cu cât o societate oferă mai puține alternative, cu atât proiectele indivizilor decurg din cele câteva proiecte și norme oficial recunoscute, cu cât o societate lasă loc mai puțin loc pentru cultura îndoielii și pentru învățul dezvățului, cu atât prostia ca încremenire în proiect câștigă teren și scleroza acelei societăți este mai mare.” – Gabriel Liiceanu, Apel către lichele
Citește cîteva pagini:
Dă clic pentru a accesa apel-catre-lichele-2012.pdf
– Rezistența prin cultură
„Nu toată lumea are vocaţia revoluţiei, verva insurecţiei totale, aspiraţia, vag leninistă, a schimbărilor radicale. „Rezistenţa prin cultură“ e forma de „luptă“ a naturilor contemplative. Obligaţia lor e să-şi asume limitele, să preţuiască şi să fie solidari cu naturile active, cu cei pe care temperamentul, împrejurările drastice, exasperarea, destinul i-au dus pînă în pragul sacrificiului.” – Andrei Pleșu
Vezi: Rezistenţa prin cultură
EVENIMENTE
1 februarie 1990
A fost înfințată Editura Humanitas (pe scheletul vechii Edituri Politice) – bilanțul a 30 de ani: peste 3.000 de titluri, 30 de milioane de cărți publicate.
Ianuarie 1993
A apărut revista săptămînală de cultură Dilema (veche) fondată de Andrei Pleșu, Tita Chiper, Zigu Ornea, Mircea Vasilescu și Radu Cosașu. A ajuns la nr. 884
Ianuarie 2005
Traian Băsescu, președintele nou-ales din România, l-a numit pe H.-R. Patapievici în funcția de președinte al Institutului Cultural Român, funcție pe care a deținut-o pînă în 2012. „Pentru un timp scurt, am avut în fine o instituție prin care ne puteam afla pe picior de egalitate cu țările Europei civilizate. Probabil singura.” (Vlad Zografi, http://www.contributors.ro/editorial/domnul-ponta-contra-culturi )
AFORISME
Mintea creştină este cel mai puternic dispozitiv inventat de o civilizaţie. – H.-R. Patapievici
Licheaua este figura eternă a umanităţii. – Gabriel Liiceanu
Nu cunosc nimic mai exasperant decît hărnicia unui prost. – Andrei Pleșu
A republicat asta pe RomaniaEv.
ApreciazăApreciază