– Restricțiile, frica, singurătatea, manipularea, dezinformarea, cinismul, dezorganizarea instituțiilor, furia, polarizarea și antagonizarea, mesajele contradictorii ale liderilor, atitudinile semenilor, nevoia de a lua decizii care afectează relațiile cu cei apropiați, periclitarea joburilor, spectrul falimentului pentru afaceri mici, munca de la distanță, școala online, perturbarea majorității activităților rutiniere, reorganizarea tuturor spațiilor și ocaziilor de socializare, noile contexte pentru relațiile familiale, cazurile de boală și deces din familie și comunitate, conspirațiile ș.a.m.d. Toate împreună și fiecare în parte au fost teste pe care a trebuit să le dăm și rezultatele finale ne rămân într-o anumită măsură necunoscute.
– La nivel spațiu public, bisericile evanghelice se află, probabil, în cel mai prost moment al lor din perioada postcomunistă. Ca instituții, nici imaginea lor în societate, nici printre enoriași nu este grozavă. Și nu se poate reproșa presei sau altor factori externi această situație. În unele locuri, bisericile au fost focare de infecție, fapt care le-a afectat în mod clar percepția publică. Cea mai proastă soluție ar fi, în acest moment, ca vina să fie căutată numai în exterior sau numai la „oile negre”. Cea mai improbabilă abordare este ca răspunderile și cauzele să fie căutate cu luciditate și onestitate în interior.
– E prea scurt timpul ca să ne așteptăm să vedem elaborate o teologie a culturii, o teologie a suferinței, o teologie socială sau publică, dar este un moment bun pentru a începe astfel de demersuri cu toată seriozitatea și de a le stimula. Aprofundarea Scripturii și înțelegerea mai temeinică a problemelor lumii – în afara sloganelor găunoase importate din exterior – ar trebui să meargă mână în mână.
RoEvanghelica 