„Daniel David arată că teoriile conspiraţiei există oriunde în lume, o explicaţie fiind că „oamenii îşi pun probleme diverse, la care ştiinţa nu are încă răspunsuri. Ştiinţa nmu este cunoaştere adunată într+un sistem care ştie totul, ci un demers continuu de a răspunde la întrebări. Ce nu ştim acum, vom şti mai târziu! Dar unii oameni nu au capacitatea de toleranță la frustrare atunci când nu au răspunsuri la întrebările lor și alunecă în pseudoexplicații conspiraționiste accentuate în lumea modernă de distribuirea lor largă pe internet.
În România, fenomenul ete accentuat de: (1) rata mare de analfabetism științific și funcțional; (2) rata mare de abandon școlar; (3) tendința noastră psihoculturală de a accentua atât pozitivul, cât și negativul; (4) greșeala mass-media de a promova pseudoexperții (ec. vrăjitori / astrologi / ghicitori / vindecători conspiraționiști) în zona de expertiză științifică (ex. sănătate / economie / politică)”.”
Newsweek România, Nr. 111, 15-28 ianuarie 2021