„Spiritul nostru de umanitate se oprește la hotarele eului, cel mult ale celui extins la cei de care depindem emoțional. Unii au propus o formă mai rafinată și seducătoare de iresponsabilitate și au recurs la apologia riscului, făcându-ne să ne simțim ca niște iepuri refugiați în confortul oferit de „religia Siguranței”. Toate bune și frumoase, doar că una e să-ți asumi riscuri pentru tine și alta e să-i supui și pe alții acelorași riscuri. Una este să pilotezi un avion gol și alta unul plin cu pasageri. În fond, se poate vorbi la fel de legitim de „religia Riscului”, nimic mai mult decât o formă secularizată de ordalie.”
http://revista22.ro/opinii/catalin-bogdan/domnul-lazarescu-in-pandemie
