Teofil Stanciu: Covidul pentru mine are-un chip

Inca o data, bloggingul / Teofil Stanciu suplineste lipsa liderilor evanghelici in spatiul public in dezbateri de interes major.

Iata primele doua postari referitoare la pandemie si evanghelici, care sint probabil cele mai consistente luari de pozitie din aceasta perioada nemernica (fie ca ne referim la acest an, fie ca ne referim la toata perioade postdecembrista de 30 de ani).

Inainte de aceste doua postari pe contul sau de Faceobok, Teofil Stanciu are o postare, scurta dar importanta, despre institutii, care incepe astfel:
„Aproape toate instituțiile religioase funcționează cu o anumită cantitate de minciună (am ajuns să cred că e inevitabilă) sau cu jumătăți de adevăr.”
Comentariile sint interesante.
Cristian Soimaru Totuși, a nu comunica unele adevăruri (despre situații și persoane) nu reprezintă o jumătate de adevăr sau o minciună.
Știu că sunt lideri religioși care au o relație “flexibilă” cu adevărul, am văzut mai mulți în ultima perioadă, dar textul postării parcă relativizează lucrurile și aruncă o îndoială asupra tuturor.
Daniel Rus Autoamagirea cred că face parte din mecanismul de autoapărare pentru a ne tine psihicul intr-un confort pe care-l nutrim. De cele mai multe ori a te confrunta cu adevărul înseamnă a-ți nărui zona de confort și omul nu dorește asta, in ceea ce privește instituțiile religioase, cred că ascundera gunoiului sub preș face parte din strategia de idealaizare a cultului, instituției, sectei, etc

Teofil Stanciu Mă tem că de la un punct încolo devine drum fără întoarcere. Spun asta uitându-mă și la unele instituții care s-au autodistrus, și la unii bătrâni care nu nu mai puteau admite nimic din adevărul vieții lor, ci numai propria lor verrsiune (în care, evident, arătau bine). Ca să dăm și un exemplu notoriu: Iliescu vrea să iasă din istorie ca erou.

Emil Geabou Minciuna se cultivă si face parte din normalitate este parte a amvoanelor , experiența religioasă pe care am avut-o și cunoscând mare parte din sutanele baptiste , mă îngrijorează cu privire la mărturia ce trebuie lăsată generației viitoare de enoriași 🤔

Danut Manastireanu As vrea sa va sugerez, lectura cartii Psihologia minciunii. a lui Scott Peck. Cred ca ea raspunde multora dintre intrebarile legitime exprimate aici.

Vasilica Croitor Dacă nu mărim atașamentul nostru față de adevăr, și dacă nu cultivăm curajul de a îl apăra, automat ajungem la o îngăduință suspectă față de forme de minciună pe care ajungem să le găsim „scuzabile”. Cred că discuția ar trebui să ia în seamă și diluarea unui întreg ansamblu de valori precum dreptatea, adevărul, curajul. Multe sisteme religioase au pus în paranteză aceste virtuți și s-au compromis în tăcere, în neimplicare, în ambiguități. Iar necultivate aceste valori, ele sunt năpădite de buruieni. Și așa s-a ajuns, de exemplu, să trebuiască să explicăm de ce e nevoie de clarificarea relațiilor cu Securitatea! Când Biserica ar fi trebuit să fie prima care să semnaleze nevoia curățirii interioare.

Danut Manastireanu Cred ca demonizarea institutiei ca institutie (un risc la are sunt supusi toti radicalii) este nelegitima. Ca orice lucru aflat de aceasta parte a eternitatii, institutiile sunt si ele realitati ambigue, dar nu in mod inevitabil rele. Ba, as adauga, ele sunt inevitabile, in ambiguitatea lor.
Biserica, de exemplu, ontologic vorbind, este ‘trupul mistic al lui Cristos’. Dar cind exista in spatiu si timp, ea va lua, in mod inevtabil forme institutionale, chiar daca, in esenta ei, este mai mullt decit atit.
Daca este sa preiau terminologia pr Rohr, institutiile (toate) sunt expresii ale primei jumatati a vietii. Ele opereaza cu alb si negru, dualist si adesea schizoid.
Esa fiind, ele au tendinta de autoperpetuare, cu orice pret, inclusiv pretul indivizilor care le spuject sau pe care acestea pretind ca ii slujesc.
daca analiza de mai sus este corecta, atunci institutia va tine in mod natural (in virtutea naturii ei cazute) sa sacrifice adevarul si dreptatea de dragul perpetuarii ei.
Degradarea institutiilor are loc de obicei in mod treptat si stricaciunea se insinueaza pe nesimtite. Iar atunci cind se vede, este de obicei prea tirziu.
Tocmai de aceea avem nevoie de profeti. Si de aceea ii urasc atit de mult institutiile.
Alin Cristea Daca sustinem ca institutiile (care „funcționează cu o anumită cantitate de minciună”) sint inevitabile pentru viata de credinta, atunci sustinem o etica perversa, opusa celei a lui Ioan Botezatorul, acel ciudat pe care Isus l-a indicat ca reper.
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s