Creștinismul toxic din ghetoul pocăiesc (1) – Triumfalismul deșănțat

După 30 de ani de libertate – în care postprotestanții români au dobîndit proprietăți (confesionale), au renovat clădirile pe care le aveau din perioada dictaturii comunismului, au creat instituții academice și liceale, fundații, asociații, edituri, posturi de radio și TV – ghetoul pocăiesc se află în cel mai prost moment din istoria postdecembristă, cu o penurie evidentă de viziune și strategie pe măsura unei viziuni coerente și dinamice.

Sistemele confesionale au căpătat tot mai multă putere și facerea de evenimente a devenit mult mai importantă decît facerea de ucenici. Iosif Țon, ultimul mare mit la baptiștilor români, a fost declarat proscris, apoi au urmat Vladimir Pustan, Florin Ianovici și alții.

Era de așteptat ca în perioada postdecembristă să apară o droaie de biserici independete, care să încerce să fie vîrful de lance în legiunea evanghelică. Din păcate, bisericile independente nu au făcut altceva decît ceea ce făceau și bisericile din care s-au desprins – au dezvoltat un neoparohialism îmbibat de exaltări de sorginte occidentală.

Una din sarcinile liderilor confesionali e să identifice macrofenomenele și punctele slabe ale organizării regionale și naționale ale evanghelicilor români. De preferat fără invidie și fără resentiment. Cu competență și bună intenție.

Nu e cazul baptiștilor, nici al penticostalilor.

Rar apar formule ale mahărilor confesionali în care să indice clar problemele grave din sistemele confesionale. Declarațiile lor sînt generaliste (precum în predici), fără ca si să se jeneze că sînt printre cei care au generat problemele sau, cel puțin, le-au ascuns de opinia publică.

În locul acestor funcționari eclesiale și administratori confesionali, BLOGGERII au fost cei care au indicat problemele din mediul confesional evanghelic românesc: Alin Cristea, Teofil Stanciu, Dănuț Mănăstireanu și alții.

Din fericire, tipul acesta de bloggeri, cu talent livresc, și-au dobîndit o reputați pe măsură.

Desigur, ei nu se regăsesc pe lista invitaților, deseori mediocri, ai posturilor de radio și TV, respectiv în emisiunile sau videoclipurile tip interviu ale unor figuri publice pe Internetul evanghelic sau, pur și simplu, nu se regăsesc în politica editorială ale unor tabloide nemernice.

Cu alte cuvinte, tocmai instituțiile și persoanele (individuale) care ar trebui să demaște metehnele vieții creștine din ghetoul pocăiesc, tocmai ele nu informează despre așa ceva și nu creează spații publice pentru dezbatere.

Cu tristețe trebuie să remarcăm triumfalismul deșănțat, o dimensiune consistentă a creștinismului toxic din ghetoul pocăiesc. Există diverse fornme de triumfalim, care contravine cu starea deplorabilă a ghetoului pocăiesc.

Mai exact, există la pocăiții români o mentalitate schizofrenică care are un efect catastrofal atît asupra individualităților cît și în dimensiunea colectivă a organismelor eclesiale.

Nu sînt primul care scrie despre acest macrofenomen caracteristic creștinismului toxic din ghetoul pocăiesc.

Florin Ianovici scria (în 2017): „Viața de după biserică e mult mai importantă decît slujba pe care noi o avem atunci cînd ne strîngem să-L binecuvîntăm pe Domnul Dumnezeu. Ce faci cînd ieși de la biserică va defini viața ta.”

Problema este că majoritatea resurselor (umane, financiare etc.) sînt consumate duminica dimineață.

Enoriașii spun: Mi-am încărcat bateriile.

De fapt, e invers: Și-au descărcat bateriile.

Cu 2 ore de bisericism nu pot fi soldați ai lui Hristos, purtînd armura spirituală descrisă în Efeseni 6.

Textelețele pe care unii bloggeri (pastori) le vîră sub nasul cititorilor în timpul săptămînii nu fac altceva decît să confirme devoționalismul superficial, populist, antiintelectualist și nonteologic care domină în ghetoul pocăiesc.

Faptul că mulți pastori nu sînt prezenți în spațiul PUBLIC (exemplul nefericit al suspendatului Marius Cruceru e binecunoscut), mai ales într-o astfel de perioadă în care au apăcut muguri de dezbateri teologice – ce (mai) e biserica?, dar ce e euharistia? – este un alt semn de slăbiciune (spirituală, culturală, rațională) a ghetoului pocăiesc.

În vreme ce aceste metehne sînt tot mai evidente – și asta nu datorită mahărilor confesionali, ci BLOGGERILOR evanghelici – pocăiții aleg triumfalismul deșănțat.

Într-una din zilele trecute am citit 1984, romanul celebru al lui George Orwell, iar în ziua următoare, într-o oră și 8 minute, celălalt roman-fabulă celebru, Ferma animalelor.

Mai mult ca niciodată, cu gîndul la ghetoul pocăiesc, am conștientizat tipul acesta de colectivism creștin, în care lipsurile sînt tot mai mari, dar conducătorii folosesc lozinci și o limbă de lemn cu ajutorul căreia își construiesc propaganda (ideologică), mai ales acolo unde nu există cultura libertății critice.

„Cine controlează trecutul controlează viitorul. Cine controlează prezentul controlează trecutul.”

An de an, Universitatea Emanuel din Oradea îşi trîmbiţează lozincile – „Integritate, excelență și pasiune” – ca și cum chiar așa ar fi.

Păi nu e așa!

La secțiunea Istoria noastră lipsește tocmai numele lui Iosif Țon, cel care, după cum bine se știe, a pus bazele instituției. Ba chiar și a altor instituții prezcum Alianța Evanghelică din România, Radio Vocea Evangheliei, Editura Cartea Cfreștină.

‘Ministerul Adevărului’ al holdingului emanuelist controlează prezentul, deci controlează… trecutul.

Trebuie să recuperăm trecutul, cu bunele și cu relele lui, căci IDENTITATEA confesională și eclesială nu are de a face cu tehnica prezenteismului, pe care o practică nu puține biserici zburdalnice, dintre care cea mai cunoscută e BBSO.

Puștanii din biserica lui Pustan au crescut. Cireșarii au devenit… caise. Care e identitatea lor? Vor deveni, peste cîțiva ani, pepeni?

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s