„Fie că e ateu, agnostic, deist, distant, critic sau „nuanțat” față de problematica religiei, un anumit tip de intelectual e prins, conștient sau nu, într-o „strîmtoare” mentală de natură să simplifice agresiv imaginea lumii și a gîndirii. Mai întîi, e vorba de o supralicitare a orizontalei. „Realul” e „întinderea” imediată a lumii, suma a ceea ce vedem cu ochii, substanța empirică a spectacolului care ne înconjoară. Dacă se acceptă și existența unei dimensiuni verticale a lumii, atunci se consimte fie la zenitul „cerului înstelat”, fie la nadirul „legii morale” dinăuntrul nostru. În rest, totul e socotit mitologie, compensație psihologică fabulatorie, delir mistic, „opium”… În cel mai bun caz, se admite că, privind în sus, dai de valorile spiritului uman (Mircea Eliade a spus, odată, că cel mai înalt cer pe care îl mai vedem astăzi este „cultura”) sau că, privind în jos, în adînc, dai peste categoriile apriorice ale intelectului. Cu alte cuvinte, se înlocuiește „dincolo” cu „dincoace”, „transcendența” cu „transcendentalul”. Ceea ce apare („fenomenul”), ceea ce se manifestă, ceea ce se poate dovedi empiric – există! Restul e nedovedibil și, ca atare, nefrecventabil altfel decît prin abuz doctrinar, naivitate cognitivă sau „sofisticăraie” abilă. Miza exclusivă pe „verificarea” senzorială, pe rațiune ca unic instrument legitim al cunoașterii, pe „obiectivitate”, pe „dovada” nemijlocită constituie, pentru mulți intelectuali, o „croială” interioară fatală, un temei absolut al certitudinii – pe scurt, o adevărată… religie, o religie de substituție, o garanție de „adevăr”.”
http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/un-vechi-si-trist-conflict-ii
RoEvanghelica 
A republicat asta pe RoEvanghelica.
ApreciazăApreciază