Sacrul și spontanul

dyo

Între atâtea paradoxuri ale sacrului, mai încape și acesta: este surprinzător și programabil deopotrivă. Acest lucru, este lesne de înțeles, nu ne vine la îndemână. Nu-i putem noi pune ramă hierofaniei, ea fiind, prin însăși natura ei, deasupra pretențiilor noastre de arhivari și ispravnici.

Totuși, ne închinăm în anumite locuri, în moment bine precizate, în forme încetățenite și meșteșugite în timp. Actul de cult, va să zică, este fix, totuși într-o neobosită mișcare. Ratăm idea asta, ațintindu-ne privirea pe forme, uitând de faptul că ceea ce ne conduce până la urmă înspre o reală experiență a sacrului este participarea fiecăruia dintre noi la marea întâlnire (repet, participare, nu prezență).

De aceea, așezarea ”cultului fix” în antiteză cu cel spontan este nelegitimă, în orice context am încerca-o. Adunările evanghelice se petrec la ore bine stabilite dinainte, după formate destul de consacrate, cu așteptări precis conturate în privința scopurilor urmărite. Până…

Vezi articolul original 370 de cuvinte mai mult

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s