Contrariat de reacțiile pozitive (și aprobatoare) din mediul evanghelic cu privire la vizita Papei în România, dați-mi voie să mă delimitez, fără rea voință, dar cu luciditate, de coreligionarii mei (protestanți), punctând câteva chestiuni de ordinul evidenței care ar trebui să tempereze, de nu chiar să suprime, entuziasmul naiv și, în anumite privințe, malign, cu privire la așa-zisul dialog inter-confesional sau cu privire la ceea ce numim, atunci când visăm cu ochii deschiși, ecumenism, ambele amintite în ultimele zile pe mai toate mijloacele media.
Ca fost membru al Bisericii Catolice, cu studii în Teologie Greco-Catolică, înrolat ani de zile în ritualul romano-catolic și bizantin, voi enumera, mai jos, câteva dintre calificativele pe care le pot atribui Papei. Metodologic, mă voi alipi de litera Scripturii și voi sări, cu enervantă obstinație, peste bolovanii tradițiilor omenești (mult prea omenești). Așadar, în ceea ce mă privește, ca creștin, ca om care pretinde că…
Vezi articolul original 1.476 de cuvinte mai mult
