„Chiar dacă astăzi ritmul galopant al vieții a smuls plictiselii calitatea ei dilematică, oferindu-ne doar o fațetă categorică și malignă – să te plictisești este rău –, în istoria universală plictiseala a fost, de fapt, un mosor pentru filozofi, scriitori sau pictori, un mosor pe care s-au înfășurat idei și concepte, pe care s-au construit curente filosofice și literare.
Și, dacă ar fi să-l parafrazăm pe Sartre, pentru care „Dumnezeu este ceea ce fac oamenii din singurătatea lor”, să nu uităm că plictiseala, atît de blamată de prezent, a fost (și poate fi) un teren propice creației.”
http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/frica-de-plictiseala
