în fiecare nepăsare
există aerul respirat de frunzele speranței
invizibilă și ea ca viitorul
treapta clipei pe care călcăm cu încredere
copii ce ne julim cățărându-ne
în pomul plin de crengi numit
mâine
rana genunchiului, cicatricea
nu-i decât dovada de care
vom avea nevoie mai încolo
parola cu care ne vom putea întoarce
spre rădăcinile ce ne cresc astăzi
cu nepăsarea indiferentă
a aerului ce ne umple plămânii
la fel cum noi toți locuim
lumea
lăsând în urma noastră boli și moarte
ca undele pe care le lasă în urmă
vâsla
