Bogdan Tătaru-Cazaban: Anti-Babel. Sensuri ale Cincizecimii

„Evenimentul Cincizecimii restaurează, prin unitatea lăuntrică a sensului, diversitatea punitivă a limbilor din episodul Turnului Babel. Diferența nu este anulată, ci doar opacitatea; limba ca graniță, etnia ca limită sînt dezmărginite prin crearea Bisericii, unde comuniunea ia locul separației. Cei care-i ascultau pe apostoli își recunoșteau limba, dar primeau un conținut de dincolo de situarea lor în lume, intrau în legătură cu o alteritate radicală, fără ca aceasta să le provoace respingere. Au existat, după cum reiese limpede din Fapte, și oameni care, neînțelegînd limbile, îi credeau pe ucenici „plini de must”. Lor li se adresează în mod special cuvîntul lui Petru. Vedem și de aici cum de la începuturi se configurează două atitudini: receptivitatea, însoțită de surprindere, și insensibilitatea batjocoritoare. Prima traversează frontiera în mod lăuntric, pe cînd cea de-a doua se oprește în exterioritatea reciprocă instaurată după Babel. Duhul lucrează însă transformînd negurile în străvezimi și lipsa de curaj și elocință în putere de a mărturisi: „Dacă ia un vameș care crede, spunea Sf. Vasile cel Mare, îl face evanghelist; dacă Se pogoară peste un pescar, face din el un teolog; dacă găsește un prigonitor, care se pocăiește, îl face apostol al neamurilor, predicator al credinței, vas al alegerii. Prin Duhul Sfînt cei slabi ajung puternici, cei săraci se îmbogățesc, oamenii simpli la cuvînt sînt mai înțelepți decît înțelepții”.

http://dilemaveche.ro/sectiune/din-polul-plus/articol/anti-babel-sensuri-ale-cincizecimii

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s