Farul Creștin, Nr. 32-33 / 1940
1. Ciprian Terinte: „Ceea ce face din comunitatea creștină templul lui Dumnezeu este, potrivit apostolului Pavel, prezența Sfântului Duh în mijlocul ei. Deși afirmă în aceeași epistolă că Duhul Sfânt locuiește în fiecare credincios (6.19), în textul de care ne ocupăm [1 Corinteni 3:16-17] el spune spune că Duhul ‘locuiește în voi) (…) și nu ‘în fiecare din voi’. Forma de plural (…) ne arată că este vorba aici de sălășluirea Duhului Sfânt în comunitatea creștină ca întreg, iar această prezență, nefiind nicidecum o noțiune abstractă, constă în experimentarea concretă a puterii lui Dumnezeu.” (p. 228)
2. Folosirea termenilor ‘Casa lui Dumnezeu’, ‘biserica’, ‘adunarea’ în mod echivalent reprezintă o greşeală TEOLOGICĂ frecventă în ghetoul pocăiesc.
Vezi:
Clișee nemernice în ghetoul pocăiesc (1) – Casa Domnului
Textul din care se inspiră Dumitru Baban este probabil următorul:
Dar, dacă voi zăbovi, să știi cum trebuie să te porți în Casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui Viu, Stâlpul și Temelia adevărului. (1 Timotei 3:15)
Dacă Biserica este „Stâlpul și Temelia adevărului”, atunci nu e vorba de un loc (și nu e vorba de un anumit timp).
Autorul folosește sintagme precum „prezenți… la biserică”, „să nu lipsească nimeni dela biserică atât Duminică cât și în cursul săptămânii”, „prezența la timp și regulat la biserică”, „să nu lipsești dela ea niciodată”.
Este evident că autorul nu are în minte măreția eternă a Temeliei adevărului, ci o concepție parohialistă care are în vedere obligațiile membralității.
Dar membralitatea nu este echivalentă cu ‘MĂDULARITATEA’; abia atunci cînd creştinii sînt mădulare unii altora se poate vorbi de biserică ADUNARE. Dar conceptul ‘adunare’ păstrează ideea de strîngere, nu de ORGANICITATE.
