Fără îndoială, actuala situație generează o necesară dezbatere de natură TEOLOGICĂ.
Nu soteriologia e în discuție, nici pneumatologia; nu asupra hamartiologiei este focalizarea, nici asupra escatologiei; nici măcar antropologia, care este subiectul teologic major al secolului XXI, nu are ACUM prioritate.
ACUM e vorba de teoretizarea TEOLOGICĂ asupra Bisericii.
Biserica era un concept care exprima 1) centrul parohial al enoriașilor dintr-un anumit perimetru social CONCRET și 2) organismul eclesial format din credincioșii care au aderat DOGMATIC la o anumită confesiune.
Actualmente, prima funcțiune, în sesnsul concreteței, a conceptului de biserică s-a diluat semnificativ o dată cu7 interzicerea adunărilor publice de orice fel.
De la clerici la masele de creștini de toate riturile, oamenii se întreabă ce este biserica, ce MAI este biserica, ce dă identitate bisericii, care sînt pericolele la adresa identității bisericii ș.a.m.d.
O dată cu apropierea sărbătorilor pascale, mai exact a Joii Mari, cînd ritualul euharistiei are o însemnătate deosebită, unică pe an, liderii religioși au trebuit să ia decizia referitoare la felul cum are loc (sau nu are loc) Cina Domnului
În cazul bisericilor tradiționale, unde există ierarhie eclesială și supraeclesială, hotărîrile sînt luate într-un cadru bine definit și sînt transmise pe o filieră cu stabilitate remarcabilă.
În ceea ce privește postprotestanții, precum baptiștii (și penticostalii), așa-zisa autonomie a bisericii locale – clamată de mahării confesionali, dar respectată doar de fațadă (acum 10 ani, cînd a explodat Cazul baptistului carismatic Iosif Țon, Consiliul Uniunii Baptiste, a solicitat bisericii locale din Băile Felix să-l excludă, ceea ce nu s-a întîmplat, avînd în vedere principiul autonomiei bisericii locale) – subiectul Cinei Domnului (care se ia de obicei dimineața, duminica) a devenit cel mai important din istoria postdecembristă a evanghelicilor români.
Dincolo de circumstanțele presante ale sărbătorilor pascale, euharistia este doar unul dintre aspectele GUVERNĂRII bisericii.
După chestiunea mîntuirii, guvernarea bisericii este cea mai importantă acțiune a Împărăției lui Dumnezeu. Ba chiar, din perspectiva planului de răscumpărare a lui Dumnezeu, întocmit înainte de a există vreun umanoid sau planeta asta (și cosmosul material), guvernarea bisericii este de o importanță covîrșitoare.
Am deplîns în repetate rînduri apetitul pastorilor, predicatorilor (și enoriașilor) pentru lucruri care se văd, precum clădirea bisericii și activitatea duminicală.
Acum doi ani și jumătate scriam:
Pragmatismul actual al bisericilor postprotestante și activismul nonideatic, de tip agresiv-ideologic, practicat în multe adunări (ekklesia) transformate în biserici (loc, clădire, club, partid, program, comitet, ședințe, ordine de zi, procese verbale) ar trebui înlocuite cu fundamentele adunării precizate în Fapte 2: învățătura apostolilor, părtășia frățească, frîngerea pîinii, rugăciuni.
Vezi: PROTESTEZ – 34. Guvernarea eclesială (1). Principii
Filosoful englez John Locke (1632-1704) scria: „Baptiștii au fost primii care au propus lumii libertatea religioasă deplină libertatea adevărată și dreaptă, libertatea egală și imparțială.”
Modul în care gîndesc și acționează în ziua de azi baptiștii și ceilalți evanghelici români este pervertit de diverse clișee și interese, care îi fac saă se îndepărteze de tradiția bună a libertății pe care au întemeiat-o baptiștii în istoria omenirii.
Reglementările Statului, indiferent de regim, vin nu de puține ori în contradicție cu întemeierea conștiinței (creștine) pe libertate și asumarea responsabilității în mod amplu, supra-statal (și supra-terestru).
Lunga perioadă a dictaturii proletariatului comunist a dus la o dinamică duală a bisericii, organism și organizație, cum zic unii.
Prelungirea instituționalismului confesional în perioada postdecembristă a avut rezultate concrete – precum dobîndirea de proprietăți, înființarea de instituții confesionale de toate nivelurile, edituri, fundații și asociații, viață academică confesională etc.
Pe de altă poarte, instituționalismul confesional a creat probleme majore, cărora ghetoul pocăiesc nu a reușit, nici pe de parte, să le facă față.
Se poate observa relativ lesne o polarizare, între ‘conservatori’ şi ‘progresişti’, în jurul Cinei Domnului, dar cu evidente rădăcini ‘politizate’ anterioare acestei perioade.
Astfel, chestiunea Cinei Domnului cu ocazia sărbătorilor pascale (dar și referitoare la prima duminică din fiecare lună) apare, de fapt, ca o prelungire a terestrialismului organizațional, nu ca o prelungire a extra-terestrialismului escatologic.
Ca să rămînem deocamdată cu piciorele pe pămînt, să stabilim clar un lucru: Principalul reprezentant al instituționalismului baptist românesc este Paul Negruț.
Faptul că, la mulți ani de la încheierea dublului său mandat de președinte al Uniunii Baptiste, Paul Negruţ este cel mai influent mahăr confesional reprezintă o rușine pentru istoria baptiștilor, aducîndu-ne aminte de Ioan Ungureanu, despre care Alexa Popovici scria că „avea înclinaţii dictatoriale”. El a cumulat, pe lîngă funcţia de păstor la Curtici, încă două funcţii de conducere, pe aceea de secretar general al Uniunii şi pe aceea de preşedinte al Comunităţii Arad.
Cu ocazia congresului din 1932, baptiştii români s-au împărțit în două Uniuni Baptiste, pînă în 1935.
Guvernarea confesională NU este mai importantă decît guvernarea eclesială. Denunțarea instituționalismului din sistemul emanuelist negruțian reprezintă un obiectiv strategic pentru ieșirea din cea mai proastă perioadă din istoria postdecembristă e evanghelicilor români.
Cît despre penticostali, Domnul cu mila!, ce altceva să mai zicem?!…
Chestiunea Cinei Domnului nu ar trebui să fie dată pe mîna baptiștilor ofiliți din conducerea Uniunii Baptiste.
Dar nici n-ar trebui să încapă pe mîna ‘lupilor tineri’, din cult sau din afara cultului, din ţară sau din diaspora.
Este o situaţie delicată, mai prin consecinţele pe care le poate avea pe termen îndelungat.
GUVERNAREA bisericii rămîne subiectul central, nu Cina Domnului.
Oficierea Cinei Domnului este unul dintre aspectele GUVERNĂRII bisericii.
Actele de cult nu se reduc doar la Cina Domnului și botez, mai sînt: ordinarea slujitorilor duhovnicești, binecuvântarea copiilor, cununia religioasă și înmormântarea.
Cît de mult este definită biserica prin actele de cult?
Iată o chestiune de eclesiologie care necesită o dezbatere CONSISTENTĂ.
Dacă dezbaterea TEOLOGICĂ despre Cina Domnului ar trebui, după mintea mea, să dureze, în condițiile actuale, cam un an, dezbaterea TEOLOGICĂ despre guvernarea bisericii ar trebui să dureze, în condițiile actual, mai mulți ani.
Și nu reprezentanții instituționalismului ar trebui să domine această dezbatere, ci cei care pun pe prim plan caracterul ORGANIC al ekklesiei.
Prind ocazia de a aduce un omagiu bloggerilor evanghelici de talia celor precum Teofil Stanciu, Dionis Bodiu, Alin Cristea, toți trei de sorginte baptistă, care, în acești ani, au menținut interesul TEOLOGIC pentru ORGANICITATEA ekklesiei.
Au fost nu puțin voci care au denunțat instituționalismul (din sistemul emanuelist negruțian) și au oferit pledoarii publice pentru recuperarea dimensiunii TEOLOGICE, de tip ORGANIC.
Să nu uităm aportul unor figuri publice precum Dănuț Mănăstireanu și Alexandru Nădăban care au subminat răspîndirea umbrei instituționalismului prin mesaje publice care ne-au tulburat, provocat, destabilizat.
Se poate redobîndi organicitatea în perimetrul instituționalismului?
Fără reformarea ghetoului pocăiesc, NU!
Cea mai mare problemă actuală, din punct de vedere al guvernării bisericii, este LUAREA DECIZIILOR.
Care ar trebui să aparțină… BISERICII.
Cum s-au luat decizii în ultimele săptămîni?
Prin… reprezentanți.
Ce dracu mai e renumitul concept de biserică baptistă LOCALĂ, dacă deciziile se iau prin reprezentanți?
RoEvanghelica 
A republicat asta pe RomaniaEv.
ApreciazăApreciază