poezie-n pandemie

Dumnezeu s-a dus în camera mică
camera mare se împuţise
de cît am stat acasă
de mirosul de om tîmp
care nu pricepe
semnele vremurilor
care munceşte fără odihnă
făcîndu-şi cămara mai mare
și sufletul mai mic

Dumnezeu fumează la geamul
din camera mică
prin fața căruia trec porumbei
nătîngi și ei
ca și cum nu ar fi vremea
să se oprească
și să-l salute pe Dumnezeu
singurul care chiar știe să aprecieze
țigările cu filtru

Dumnezeu se uită nedumerit
la hîrtia igienică
care face camera mică
și mai mică
iar canapeaua parcă ar fi
un proiect de izoletă
încă un instrument
prin care oamenii
se izolează unii de alții

Dumnezeu își șterge mucii
și-i suflă către porumbei
care devin mai căcăcioși
în miezul zilei
cînd eu sînt în pat semiadormit
cu ochiul drept la ultimele secvențe
din Terminalul cu tom hanks
unul dintre cei care acum
își împut living room-ul

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s