„În secolul al XI-lea și al XII-lea, scena politică și culturală europeană a fost în mare măsură dominată de un factor nou – normanzii – și de un stil internațional care a fost denumit ‘romanic’. Acest termen a fost născocit pentru prima oară în secolul al XIX-lea, datorită percepției că ambițioasele proiecte de construcție ale epocii sunt îndatorate arhitecturii romanice și cu referire la relația sa culturală cu apariția simultană a limbilor romanice în Europa. Aceasta a fost o epocă în care vest-europenii se aflau în mișcare, făcând pelerinaje, cuceriri și cruciade, iar impactul popoarelor și locurilor pe care le-au întâlnit este reflectat în arta lor, care îmbină tradițiile regimurilor lor de baștină cu cele ale Bizanțului, ale Orientului creștin și ale islamului. Ceea ce rezultă de aici este un stil de artă monumentală, care combină stilizarea decorativă cu ecouri ale naturalismului clasic și care face un apel direct la…
Vezi articolul original 46 de cuvinte mai mult
RoEvanghelica 