Berbecisme (2)

„Ce faci când te amenință un părinte că îți fură binecuvântarea? Fii pe pace, el nu are autoritate să facă acest lucru. Este o lege scrisă de Dumnezeu ca tu să te căsătorești, uneori “șocant” de repede.” – Tony Berbece

newsnetcrestin.blogspot.com/2020/02/tony-berbece-de-aceea-va-lasa.html

E ȘOCANT să citim astfel de declarații debitate de cunoscutul devoționalist Tony Berbece, palavragiu penticostaloid pe care nu-l depășește la trăncăneală decît baptistoidul Andrei Croitoru.

Dar demersurile publice ale lui Andrei Croitoru sînt ample, consistente, cînd se cacă, chiar că e vorba de un căcat.

Fecalale subțiri ale lui Tony Berbece sînt împrăștiate cotidian, de parcă ar avea tot timpul probleme cu intestinele…

La ce lege SCRISĂ de Dumnezeu – conform căreia căreia căsătoria este ‘şocant’ de repede – se referă berbecuțul ăsta, nu știm. Poate a vrut zică că e vorba de o lege NESCRISĂ…

Dimpotrivă, avem exemple în Scripturi care indică, fără tăgadă, importanța legăturii dintre părinți și copii, MAI ALES în ceea ce privește căsătoria.

Aș putea, desigur, să întreb, cum am făcut-o cu altă ocazie, DE CE la căsătoria religioasă se pune ACEEAȘI întrebare și mirelui și miresei: Din dragoste…?

Există vreo bază scripturală / teologică pentru ca acest ritual să aibă loc ASTFEL?

Vezi: Efeseni 5:21-28

Accentul pe conceptul de dragoste este, evident, greșit.

Cînd berbecuțul se referă la „ceea ce este natural, adică să vă îndrăgostiți, să vă desprindeți de părinți și să întemeiați o familie”, bate cîmpii, pur şi simplu.

În primul rînd, pentru că pe creştini nu ar trebui să-i interesesze „ceea ce este natural”. Ci ceea ce este… supranatural.

În repetate rînduri, penticostaloizii sînt interesați de ceea ce este supranatural. Dar nu în ceea ce privește… îndrăgostirea. Și de ceea ce urmează după aceea, aoleu!…

Subiectul separării tinerilor de părinții lor (cînd se căsătoresc) este unul sensibil.

Cu atît mai mult la români, întrucît jumătate dintre bărbații români cu vîrsta de 30-34 de ani locuiesc cu părinții, cauza principală fiind de natură economică.

Cînd s-au căsătorit părinții mei, în anii ’50, nu ştiu dacă au avut o cameră separată de părinţii lor.

În Istoria vieţii private (10 vol. în lb. română), citim că în numeroase cazuri, de-a lungul secolelor, era vorba de familia lărgită, care avea ‘dormitoarele’ în acelaşi imens şopron în care ziua erau ‘atelierele’.

Eu am crescut în Petroşani, la bloc, şi doar eu am avut, în adolescenţă, camera mea.

În altă cameră dormeau părinţii mei, iar în a treia cameră bunicii. Bunica a fost paralizată mai mulți ani, înainte să moară, înainte de ’89, în Petroşani era apă rece de 3 ori pe zi, iar apă caldă doar la mină, pentru mineri. Desigur, pe vremea aceea nu existau scutece Pampers, aveam mașină semiautomată de spălat (la care m-am curentat de cîteva ori), bunica trebuia schimbată în fiecare zi.

Tatăl meu (alături de mama mea, desigur) a îngropat 6 bătrîni, după ce a avut grijă de ei – părinții, socrii și doi verișori în vîrstă care nu au avut copii.

În timpul săptămînii, tatăl meu era maistru topograf la mină, iar în fiecare duminică predica, sîmbăta își pregătea predica cîteva ore.

Mama mea lucra ca telefonistă, la ghișeul cu publicul, iar în familie a avut cam tot timpul 3 bărbați pentru care a trebuit să facă mîncare. Cum dracu’ a reuşit, nu ştiu. Pe vremea lui Ceauşescu!…

Dar ce am prins eu, ca cel mai mic băiat din cei trei ai tatălui meu, care era primul între cei 6 copii ai bunicului meu pionier al credinței baptiste în România), a fost ceea ce numim familia lărgită.

Și acum, în anii postdecembriști, familia lărgită este foarte importantă.

Am fost căsătorit 20 ani, după care soția m-a divorțat.

Eu am crescut-o, 10 ani, pe fiica noastră, întrucît soția era (pre)ocupată.

N-am avut pe nimeni, în Oradea (unde sîntem de 25 de ani), care să ne ajute.

Ce am scris mai sus nu are de a face cu vreun îndemn la reluarea în secolul XXI a obiceiurilor din secolul XX.

Dar deplîng, ca și în alte dăți, atomizarea familiei.

Scripturile indică un mod de organizare a familiei diferit decît este cel promovat în zilele noastre și pe care Tony Berbece îl promovează poate din neatenție, poate din ignoranță. Și, evident, din spirit (pastoral) pragmatic.

Cazul cel mai cunoscut al binecuvîntării parentale este cel cu șmecherul Iacov.

Mai exact, e vorba de binecuvîntarea TATĂLUI, nu a mamei.

Precis Tony Berbece cunoaște – ca mulți din ghetoul pocăiesc, unde domină clișeele, nu gîndirea TEOLOGICĂ – porunca: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.”

Dar s-ar putea să fi trecut lejer peste o altă poruncă din Deuteronom 21:18-21 – uciderea cu pietre a fiilor neascultători.

Nu avem avem nici un astfel de exemplu în Scripturi, dar faptul că există o astfel de poruncă trebuie să ne dea de gîndit.

Grava necinstire a părinţilor se pedepsea cu moartea, fiind pusă în rînd cu ofensele împotriva sanctităţii închinării – idolatria, blasfemia, profanarea Sabatului, vrăjitoria, ghicitul, chemarea morților, curvia unei fete de preot, cu ofensele împotriva sanctității vieții (omorul cu voia, răpirea unui om pentru a fi vîndut ca sclav) si cu ofensele împotriva sanctității originii vieții (incestul, sodomia, zoofilia). (Vezi: Beniamin Fărăgău, Deuteronom, Editura Logos, 1992)

Formula lui Tony Berbece – „Ce faci când te amenință un părinte că îți fură binecuvântarea? Fii pe pace, el nu are autoritate să facă acest lucru.” – este, pur și simplu, lipsită de temei scriptural.

Că a vrut să spună că binecuvîntarea e dată de Dumnezeu e una, dar că aruncă în derizoriu chestiunea binecuvîntării părinților e cu totul altceva.

Majoritatea miniarticolelor lui Tony Berbece se caracterizează prin mediocritate și neglijență TEOLOGICĂ, caracteristici ale ghetoului pocăiesc, de altfel.

Politețea nu ține loc de inteligență. Bunele intenții ale pocăiților nu pot să țină loc de orthodoxie TEOLOGICĂ.

Relaţia dintre tată şi fiu este, aşa cum ştim, arhetipul relației dintre Dumnezeul triunic și fiii (rătăcitori și) răscumpărați ai Tatălui ceresc.

De asemenea, personalitatea unică a fiecărei persoane umane şi statutul nou dobîndit prin căsătorie NU trebuie să pună în umbră relaţionările cu ALTE persoane umane unice.

Modelul perihoretic al Sfintei treimi generează solidaritatea eclesială creștină și funcția familiei de anticipare escatologică.

Tocmai fundalul TEOLOGIC lipsește din articolele lui Tony Berbece.

Critica unor astfel de producții, în spațiul public, mediocre, este o datorie creștinească.

Dar, evident, nu oricine poate scrie oricum oriunde despre orice.

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s