Despre polemică – Replică lui Samy Tuțac

În 4 februarie 2020, dimineaţa, Samy Tuțac a postat pe contul lui de Facebook o postare intitulată „Oamenii nu au nevoie de conflictele creștinilor, ci de Cristosul creștinilor…”, care se încheie astfel: „Oamenii nu au nevoie de polemicile noastre, ci de Cristosul nostru.”

Tabloidul NewsNet Creştin a preluat postarea, în cel mult o oră, punînd titlul: „Oamenii nu au nevoie de polemicile creștinilor, ci de Cristosul creștinilor…”.

Prima distincţie pe care trebuie să o facem este între conflict şi polemică.

Isus a fost polemic, Ioan Botezătorul a fost polemic, Richard Wurmbrand a fost polemic, FOARTE MULȚI creștini celebri, de-a lungul secolelor, au fost polemici.

Prin polemică (și conflict) a fost abolit sclavagismul.

Prin polemică (și conflict) a fost abolit segregaționalismul în SUA și în Africa de Sud.

Prin polemică (și conflict) a căzut comunismul în Europa de Est în 1989.

Prin polemică (și conflict) AZI nu mai este PSD-ul, ciuma roșie, la conducerea țării noastre.

Iohannis n-ar fi ajuns să apere statul de drept, nici USR-ul mare gașcă de partid, dacă n-ar fi fost mișcarea REZIST.

Zilele acestea, cînd aniversăm 3 ani de la izbucnirea protestelor – în 5 februarie 2017 a fost cel mai mare protest din istoria României -, ar trebui să avem o focalizare decentă și reverențioasă asupra conceptului de POLEMICĂ.

Printr-o formulare neglijentă, Samy Tuțac distrage atenția de pe POLEMICĂ și scrie o postare devoționalistă.

Samy Tuțac, plecînd de la un citat al lui Martin Luther King jr. – un pastor baptist celebru pentru spiritul său POLEMIC -, concepe un triptic devoționalist, care ar fi putut avea, în mod legitim, titlul: Trei pîini pe care Biserica le-ar putea oferi.

Polemica are rolul de a corecta aspecte ale lumii nostre, orice societate avînd o temelie mai întîi culturală, apoi una civilizațională.

Ca să nu se ajungă la conflict armat, diplomația (care înseamnă POLITICĂ) are un rol important.

Conflictul dintre creștini nu este neapărat de natură negativă.

Cum scriam pe vremea deselor mele polemici publice cu Marius Crucer, zis Pătrățosu, disputa polemică conține potențial RELAȚIONAL.

Din tensiunea strunelor (și talentul Muzicantului) rezultă cîntul…

Este un clișeu răspîndit în ghetoul pocăiesc să se vorbească doar de pacea pe care o dă Isus. Dar acelaşi Isus a zis: Să nu credeți că am venit s-aduc pacea pe pămînt; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.

Nu am nici o uimire că din discursul lui Samy Tuțac lipsește conceptul de… adevăr.

Isus a spus că e Calea, Adevărul și viața. Isus a spus că de aceea a venit pe pămînt, ca să mărturisească despre adevăr.

Atunci Biserica TREBUIE să ofere pîinea ADEVĂRULUI.

Samy Tuțac, ca și alți pastori, are probleme pe acest palier al adevărului.

DE ACEEA evanghelicii români se află în cel mai prost moment din istoria lor postdecembristă.

Confruntarea cu adevărul este în centrul Evangheliei, APOI răscumpoărarea. APOI orice altceva.

Samy Tuțac continuă stilul devoționalist, dar îi cunoaștem prea bine și latura sa agresivă, devoalată în contextul Cazului familiei Bodnariu, dar și ca președinte al Comunității BCB Timișoara.

Încă din 2016 scriam:

În acuz pe Samy Tuțac că folosește contextul Cazului familiei Bodnariu pentru a cîștiga capital emoțional din partea enoriașilor și că evită chestiuni IMPORTANTE care trebuie abordate în spiritul adevărului și pe baza principiilor creștine (evanghelice).

Îl acuz pe Samy Tuțac de lașitate, de manipulare emoțională și de lipsă de responsabilitate.

Samy Tuțac evită subiectele principale și polemica onestă, e ca un student restanțier care e destul de fraier să creadă că nu există nimeni prin preajmă care să observe că bate cîmpii.

Vezi:

Despre curaj, adevăr și responsabilitate – Replică lui Samy Tuțac

În mod evident, pastorii TREBUIE să aibă mesaje consistente, coerente și corecte din punct de vedere teologic.

Devoționalismul superficial, populist și nonteologic care a inundat ghetoul pocăiesc trebuie confruntat. Asta înseamna POLEMICĂ. În spaţiul public!

Adică tocmai acea actiitate SPIRITUALĂ la care nu se prea pricep pastorii, care se ascund după amvoane şi se cred oarece voivozi în parohia lor. Dar cînd sînt confruntați cu adevărul, se vede cît de pitici sînt. Cît de subdezvoltați cultural sînt, ca să poată conversa cu societatea.

Îl știm bine pe Isus – chiar dacă a hrănit mii de oameni, nu se ocupa de asistență socială, ci de Adevăr; iar cînd a fost însetat, „Dă-mi să beau!” a fost doar introducere la metafizica despre Apa Vie.

MESAJUL extra-terestru e mult mai important decît mieroșeniile ghetoului pocăiesc.

Nu de lăptic și de freză pieptănată avem nevoie, ci de hrană tare și de puterea de a purta TOATĂ armura lui Dumnezeu (nu doar de ‘post şi rugăciune’, cel mai răspîndit clişeu în ghetoul pocăiesc, şi cu contribuţia lui Viorel Iuga, mahărul baptiştilor români).

Samy Tuțac calcă pe urmele bătrînicioasei Biserici Baptiste Emanuel din Oradea, care a ratat ocazia să transmită IDEILE lui Dumnezeu în cel mai mare spațiu public al omenirii – Internetul.

Diferența e că Samy Tuțac pălăvrăgește, pe cînd emanueliștii… ‘tăceşte’.

Din seria REPLICI

Despre practica excomunicării – Replică lui Vasile Filat
Postmodernism – Replică lui Iosif Țon
Atenție la lipsa de mînie – Replică unui articol apărut pe blogul lui Daniel Brânzei
Behăitul evanghelicilor români – Replică lui Samy Tuțac
Despre conflict – Replică lui Andrei Jurescu
Amabilitatea, un concept ambiguu – Replică lui Mihai Huşanu
Tolba cu tîmpenii (000088) – Replică lui Chris
Zeciuiala – Replică lui Vladimir Pustan
Templul Duhului Sfînt – Replică lui Marius Cruceru
Patologie baptistă – Replică la articolul lui Marius Cruceru despre provocările baptiștilor din acești ani
Despre Biserica Providența Oradea – Replică lui Iosif Țon
De ce să (NU) mergem la biserică – Replică lui Peter Rong și lui Samy Tuțac
Despre curaj, adevăr și responsabilitate – Replică lui Samy Tuțac
Să nu fim doar morali, ci spirituali – Replică lui Florin Ianovici
Biserica nu este NICIODATĂ un loc – Replică lui Viorel Iuga
Biserica nu este NICIODATĂ un loc – Replică lui Alex Neagoe
Fundamentele Bisericii – Replică lui Luigi Mițoi
Cînd temeliile se surpă – Replică lui Vasile Taloș
Referendumul NU este buricul Împărăției lui Dumnezeu – Replică lui Viorel Iuga
Isus NU e Învațătorul, ci Domnul și Mîntuitorul – Replică lui Luigi Mițoi
Despre FUNDAMENTELE Bisericii – Replică lui Romică Iuga

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s