29 ianuarie 1990

„Contramanifestaţie organizată de sprijinitorii F.S.N., la care se adaugă cca 5 000 de mineri din Valea Jiului veniți în urma apelurilor dramatice făcute de reprezentanții Puterii în noaptea de 28 spre 29. Sediile partidelor din Opoziție sunt atacate și devastate (este prima apariție a minerilor în calitate de forță de șoc în slujba Puterii).”

Istoria României în date – Dinu C. Giurescu (coord.), Editura Enciclopedică, București, 2010, 1.144 pag.

„La ora prânzului, în Piaţa Victoriei erau câteva sute de mii de oameni, după aprecierile reporterilor de atunci. Câţiva au destănuit reporterilor de teren ai ziarului Adevărul ce i-a mânat afară din case. „Eu mi-am lăsat mâncarea pe foc, protesta o gospodină. Le-am adunat şi pe vecinele astea. Mergem să apărăm Frontul!” „Am ieşit la demonstraţie nu numai pentru că domnii istorici ne-au stricat duminica, spunea Stana Neacşu, muncitoare la Chimica Dudeşti. Asta mai treacă-meargă, am fi închis televizoarele şi gata, dacă ştiam. Dar după câte am văzut, ei vor să ne strice şi multe, multe alte zile. Să fim serioşi, domnilor. Lăsaţi Frontul să lucreze pentru refacerea ţării.” „Mărturisesc că este pentru prima oară în viaţa mea când particip la o demonstraţie fără să ducă cineva «muncă de lămurire» cu mine, se confesa şi Ana Caleiu, pensionară. De ce am venit? Pentru că m-au scos şi pe mine din sărite pretenţiile acestor domni care spun, nici mai mult, nici mai puţin, că ei «sunt poporul». Care popor, mă rog?” Poporul indignat scanda „Iliescu nu ceda, ţara te va apăra! Iliescu nu ceda, noi suntem de partea ta!”, „Ei au emigrat, noi am rezistat! Liberali şi ţărănişti, puneţi mâna şi munciţi!”, „Nu vrem partide de fosile!”, „Nu partide cu dolari, sunt doar nişte bişniţari!”, „Afară cu vânzătorii de ţară!”, „Frontul este poporul!”, „În ziua de 22, Iliescu-a fost cu noi!”, „Câmpeanu la azil, Coposu la cimitir!”, „Ţărănişti în blugi şi geacă, care n-au văzut o vacă!””

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/prima-mineriada-taranisti-in-blugi-si-geaca-care-n-au-vazut-o-vaca-534171.html

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s