Gabriela Tuftedal: „Moartea Cristinei Țopescu a venit ca o furtună în mass media și în rețelele de socializare. Sunt scrise articole și cronici și sute de mii de gânduri. În multe din ele, ca în fața oricărei tragedii, se caută vinovații. […]
Moartea în singurătate a Cristinei, alături de viaţa şi moartea în singurătate a sute de români în fiecare an, poate fi punctul de plecare a unui mod bun de a îi comemora: Nu ar fi frumos dacă pe 28 decembrie în fiecare an, fiecare dintre noi am deschide uşa pentru o persoană despre care ştim că e singură?”
Mircea Morariu: „Am adoptat starea de expectativă în privința morții Cristinei Țopescu, nu fiindcă tragedia ei m-ar fi lăsat indiferent, ci deoarece am fost dezgustat, îngrozit de-a dreptul de canonul mizer, de explozia de ipocrizie care au urmat după aflarea veștii. […]
Am avut iar parte de un delir funerar în lege, în care și presa, și mulți români, fie ei oameni simpli sau persoane publice, s-au comportat precum membrele clanului Duduleanu din Gaițele lui Alexandru Kirițescu care dădeau fuga la poartă să nu piardă nici un cortegiu funerar pe care pe urmă să îl toace în detaliu.”
Ioana Ene Dogioiu: „Eu nu cred ca e cineva cu adevarat singur la varsta pe care o avea dna Topescu, fara sa aleaga asta, chiar daca poate neverbalizat.
Pe de alta parte, eu nu am o parere proasta despre singuratate. Sunt adepta zicerii potrivit careia calitatea unui om se masoara si in relatia cu singuratatea, pentru ca in singuratate se aud asurzitor rupturile interioare si neimpacarile cu sine. Asta o si face greu de suportat, de altfel.”
Astfel de opinii precum cele de mai sus ne obligă să reflectăm în legătură cu singurătatea și rosturile ei (și despre alte chestiuni).
De asemenea, ar trebui să DISCERNEM în legătură cu calitatea comentariilor care apar în spaţiul public în astfel de momente.
De fapt, TOT TIMPUL trebuie să discernăm. Şi pentru asta avem nevoie de singurătate.
Faptul că citim diverse opinii nu ne scuteşte de efortul solitar al analizei și sintezei.
Calitatea scăzută a vieții din statul numit Republica România nu are de a face în primul rînd cu chestiuni de ordin economic sau politic, ci tocmai cu nivelul discernămîntului moral.
Andrei Pleșu, Teodor Baconschi, Ciprian Mihali și mulți alții avertizează constant despre criza morală a societății românești.
Fiecare avem nevoie de momente de singurătate, dar nimeni nu-și dorește să cunoască adîncimile depresive ale însingurării.
Fiecare ar trebui să ne cunoaștem suficient de bine pentru a rezista tentației solitudinii, care poate genera anxietate.
RoEvanghelica 