ca o fetiţă privind uimită
în oglinda trecutului
mă strecor între azi și mîine
desfigurat de ridurile timpului
care îmi înnoiește pașaportul
cu prețul vămilor cenușii
care-mi pun ștampila vremii
la fiecare ținut străbătut
nu sîntem decît zbor neterminat
aripi în contratimp
joc secund al toboșarului cosmic
care învîrte planetele
ca pe un orologiu obosit
dăltuit cu spaimele noastre
și cu copilărismul nostru
singurătatea nu e singurătate
fără ecoul mundan al cerului
fără norii mîniei copilului
care regăsește în oglinda trecutului
ziua de mîine glorioasă
cu pașaport expirat
A republicat asta pe RoEvanghelica.
ApreciazăApreciază