Pocăiții (69)

Ca proces concret de reformare al mediului confesional evanghelic românesc, pocăiții ar trebui să renunţe la cel puţin 3 obiceiuri din prima parte a anului în ghetoul pocăiesc:

1. Săptămîna de rugăciune

Rugăciunea NU este centrul vieții creștine comunitare. Fundamentele organismului eclesial sînt enumerate în Fapte 2:42 – învățătura apostolilor, legătura frățească, frîngerea pîinii, rugăciuni (liturgice?).

Trebuie să devenim suspicioși de fiecare dată cînd este pus accentul doar pe unul dintre cele 4 fundamente.

2. Săptămîna de evanghelizare

Ca și rugăciunea („Rugaţi-vă neîncentat”), evanghelizarea este o ATITUDINE constantă a vieţii creştine (personale și comunitare), nu un eveniment sau un şir de evenimente.

Istoria Bisericii conţine numeroase forme de relaţionare a Împărăţiei lui Dumnezeu cu „mersul acestei lumi”, prin care umanoizii au fost înştiinţaţi de porunca divină care a fost transmisă de Isus (și de ioan Botezătorul): „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape.”

„Scriptura nu-i îndeamnă niciodată pe păcătoși să-L „accepte pe Cristos”. Acest apel de evanghelizare devenit atît de familiar în secolul XX, cu toate variantele lui („ia o hotărîre pentru Cristos”; „cheamă-L pe Cristos în inima ta”; „încearcă-L pe Isus”; „acceptă-L pe Isus ca Mîntuitor personal”) intră în contradicție atît cu spiritul cît și cu terminologia îndemnurilor Bibliei adresate celor necredincioși.

Chemarea Evangheliei nu este o rugăminte stăruitoare prin care li se cere păcătoșilor să-L primească pe Mîntuitorul în inimile lor. Este atît un apel cît și o poruncă pentru ca ei să se pocăiască și să-L urmeze.” (John MacArthur, Evanghelia după Isus, p. 134)

3. Adunarea generală

O denumire nu prea spirituală, nu-i așa?

EXACT!

În Împărăția lui Dumnezeu, Biserica – mireasa lui Hristos, templul Duhului Sfînt – este condusă de… Adunarea generală.

Și de congrese sau convenții!…

Biserica locală ar trebui să fie autoritatea finală, nu vreun grup de lideri din biserică sau din organizarea regională a biserilor.