APEL urgent și important – 29 decembrie 2019

Mai sînt 2 zile și se încheie anul 2019.

Pe RoEvanghelica, blogul meu principal (din 100 de bloguri), am afișat peste 9.500 de postări, așadar o medie de circa 800 de postări pe lună, adică peste 25 de postări pe zi.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu și pentru acest an.

Vă mulțumesc celor care ați decis să susținem financiar și/sau în alte moduri proiectele publice pe care le am în derulare de mai mulți ani.

Situația României e din ce în ce mai rea, nevoia de informații care să circule în spațiul public e tot mai mare.

De asemenea, e mare nevoie de exercitarea culturii libertății critice.

„Trebuie să ne antrenăm zi de zi pentru gherila pe care o avem de purtat cu tot ceea ce pretinde a fi realitatea pură și adevărul absolut.” (Ciprian Mihali)

Pentru cei care ar dori să facă o donaţie pentru supravieţuirea bloggerului Alin Cristea, adică să susţină circulaţia informaţiilor (culturale, religioase, civice) în spaţiul public – sînt foarte activ pe Internet (în regim de voluntariat, de 15 ani) -, am indicat mai jos datele necesare.

– Ionel Tuţac: Alin Cristea, cel mai celebru blogger evanghelic din România. (28 mai 2015)

– Nicolae Geantă: Alin Cristea, mogulul presei evanghelice (19 iulie 2015)

– Cătălin Dupu: Alin Cristea, arhivarul evanghelicilor români. Cu o tenacitate olimpică, acesta arhivează tot ce prinde, bun sau rău, din mijlocul creştinilor evanghelici de la noi spre folosul comunităţii. (29 iunie 2015)

– Emanuel Adrian Sârbu: Alin Cristea, neobosit luptător al lui Hristos în mediul virtual. (29 octombrie 2019)

http://asociatiathymos.wordpress.com/referinte

 

Cristea Daniel Alin, Banca Transilvania Oradea
RO55BTRLRONCRT0110483801 (RON)
RO05BTRLEURCRT0110483801 (EUR)

Dacă cineva vrea să trimită bani prin Western Union sau Money Gram, precizez că primul meu prenume este Daniel:

Daniel-Alin Cristea

http://www.facebook.com/alin.cristea.9

https://roevanghelica.wordpress.com/alin-cristea

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la APEL urgent și important – 29 decembrie 2019

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s