Cozonacii de Crăciun

Alin Cristea, Confesional@, decembrie 2002

M-am gîndit să vă aduc, cu ocazia acestui Crăciun, o imagine care să integreze spiritul acestei sărbători: cozonacii de Crăciun. De fapt, nu orice fel de cozonaci, ci primii cozonaci de Crăciun pe care i-a făcut soţia mea acum vreo zece ani, în primii ani de căsnicie. Dacă închid ochii, simt şi acum acel miros devastator al celor mai mari cozonaci pe care i-am văzut în viaţa mea. Şi ce rumeni erau! Numai că nu erau pentru mine. Soţia mea îi făcuse pentru zece copii care stăteau cu cele două mame ale lor într-un apartament sărăcăcios, în timp ce foştii şi actualii lor bărbaţi erau în închisoare. O soră de la biserică a cumpărat carne, alta a făcut 200 de sarmale, am pus vreo 7 cutii cu haine rămase la biserică de la ajutoare pe un căruţ şi am pornit un grup de vreo cinci persoane să-i colindăm pe aceşti copii şi pe încă două astfel de familii. E o imagine pe care n-am să o uit niciodată: urmaşi ai lui Hristos care pornesc pe jos cu daruri pentru cei săraci. Şi imaginea celor doi cozonaci, frumoşi cum n-au mai fost niciodată alţii. Atunci am înţeles prima oară un adevăr important pentru urmaşii lui Hristos: cozonacii cei mari nu sînt pentru noi! Acesta este unul din mesajele Crăciunului pentru creştini. Toţi sîntem săraci. Pavel îi spunea lui Timotei: “Noi n-am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea.”, iar creştinilor evrei: “Multumiţi-vă cu ce aveţi.”, Pavel însuşi deprinzîndu-se să fie mulţumit cu starea în care se găsea: sătul sau flămînd, în belşug sau în lipsă. Celălalt mare adevăr al Crăciunului este că toţi sîntem bogaţi. Isus Trimisul a venit pentru ca orice crede să aibă viaţă veşnică.

Trăim într-o vreme în care ce facem după-amiaza contează mai mult decît ceea ce facem dimineaţa. Mai mult decît profesia, astăzi contează consecinţele profesării meseriei, adică acele posibilităţi financiare şi alte facilităţi care să îţi permită să-ţi petreci timpul liber într-un mod cît mai plăcut. A avea un week-end reuşit a devenit o obligaţie, timpul liber a devenit un timp de referinţă, mai mult decît cel petrecut la locul de muncă. A te distra astăzi e o datorie. “Un rege fără divertisment este un om nenorocit”, spunea Pascal. Ei bine, astăzi toţi avem acces la demnitatea regească a plictisului, dar am ajuns în imposibilitatea de a nu face nimic. Într-un imperiu al consumului, sloganul este: fac cumpărături, deci exist. Într-o societate a spectacolului, ce e mai important decît să ne simţim bine, să avem “fun”? Omul recent e un trîndav hiperactiv şi sărbătorile de iarnă constituie un sezon care duce la paroxism acestă agitaţie şi sentimentul datoriei de a petrece un timp plăcut. Crăciunul capătă astfel semnificaţii stratificate. Ce poate fi mai plăcut decît să fii cu familia, cu persoana iubită, să-ţi cumperi, în sfîrşit, ceva ce ţi-ai dorit tot anul, să participi la un ritual religios deosebit, să simţi mirosul de cetină în casă, cum altfel ai putea spune că e Crăciun? Rămînem însă cu un gust amar cînd aflăm că în această perioadă a anului sînt cele mai multe sinucideri. Ce vrajă ascunde Crăciunul de e atît de dorit şi ce aşteptări nu se împlinesc pentru cei care refuză să trăiască în continuare?

Ana Blandiana remarca, referitor la Moş Crăciun, faptul că “felul, în care, într-un singur secol, a devenit un mit al copiilor de pe tot globul este, mai mult decît un semn de globalizare, o dovadă a nevoii de un asemenea mit.” Şi Sărbătoarea Naşterii lui Isus a intrat sub patronajul psihozei mitologice, iar într-o lume Disneylandizată, într-o societate aflată în plin proces de McDonaldizare, cu greu mai poţi distinge în această perioadă a anului altceva decît McChristmas, matrice sincretistă a celor mai diferite obiceiuri. Pe plan autohton, probabil cea mai depreciată practică sătească o constituie ouăle încondeiate atîrnate în bradul de Crăciun.

“Împărăţia lui Dumnezeu nu este mîncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfînt.” De astfel de cuvinte dătătoare de viaţă au oamenii nevoie, de astfel metafore care exprimă o lume trainică, care oferă slava, strălucirea după care tînjim. Despre măreţia unei astfel de lumi a venit Mesia să vorbească şi El şi-a ispravit lucrarea de ridicare a păcatelor lumii. Nu a venit cînd a vrut El, ci la împlinirea vremii l-a trimis Tatăl. Dacă Rusaliile constituie sărbătoarea Pogorîrii Duhului Sfînt, Paştele – sărbătoarea Hristosului înviat, Crăciunul e sărbătoarea Tatălui care dăruie. Cozonacii cei mari nu sînt pentru noi. Ei trebuie dăruiţi celor chemaţi să devină asemenea Fiului Său, născuţi nu din voia vreunui om, ci din Dumnezeu, într-o împărăţie eternă.

(Oradea, 25 decembrie 2002)

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s