„Privind la tot ce s-a întâmplat în 13-15 iunie 1990 și la tot ce a urmat, adică la maimuțărirea Democrației, prin intrarea în joc și apoi preluarea Puterii de către o adunătură de comuniști de mâna a doua, cu alte cuvinte la îmbrăcarea rahatului (comunist) într-un ciorap de mătase (ca să folosesc formula cu care Napoleon îl caracteriza pe Talleyrand), la prezentarea acestui Rahat drept Democrație, Libertate etc, dar mai ales la faptul că majoritatea covârșitoare a poporului meu, care ascultase cu mine Europa Liberă, înghițea fără să clipească, cu trandafiri în mâini și zâmbetul pe buze acest Rahat parfumat, am avut senzația, aproape fizică, a neapartenenței, a înstrăinării ireversibile. Am devenit o frunză în vânt…
Și dacă acum câteva mii de ani Ghilgameș exclama deznădăjduit ”A murit Enkidu, prietenul meu care vânase cu mine lei…”, acum, după 30 de ani, când vântul s-a mai domolit iar frunza începe să se apropie de pământ, mă întreb și eu: Să fi murit oare poporul meu care ascultase cu mine Europa Liberă și pe care îl îmbrățișam pe stradă într-o zi de 21 decembrie, după amiaza?”
http://www.contributors.ro/editorial/o-frunza-in-vant-dupa-30-de-ani
RoEvanghelica 