„Termenul teocrație s-a încărcat cu conotații polemice începînd cu Reforma, iar Hegel l-a condamnat definitiv dîndu-i sensul de regim al alianței dintre tron și altar în monarhiile catolice dinaintea și din vremea Revoluției franceze. Ca regim politic, sensul a fluctuat între monarhie de drept divin și clerocrație sau ecleziocrație, putere lumească exercitată direct de preoți. În sens strict teologic, teocrația a însemnat providența lui Dumnezeu indiferent de forma de guvernămînt. Primul nivel de lectură derivă din formularea lui Flavius Jo-sephus (Contra Apionem, II, 164-165.), care mărturisește că a inventat termenul pentru a explica particularitatea politică a poporului lui Israel care a respins toate formele politice aristoteliciene pentru a recunoaște o conducere directă a lui Dumnezeu prin intermediul legilor revelate lui Moise. Al doilea nivel de lectură se datorează lui Lactanțiu, care vedea în tot ceea ce se întîmplă în istorie o expresie a guvernării directe și pedagogice a…
Vezi articolul original 38 de cuvinte mai mult
