Postprotestanții față în față cu electoralele (2)

Adrian Papahagi (6 noiembrie): „Creștinii din România, insultați de tabăra Boicot și de Președintele-Flit, nu pot vota Iohannis sau Barna fără să-și trădeze credința.”

Adrian Papahagi (21 noiembrie): „Îl voi vota pe Iohannis, în silă. Dăncilă e o candidată infinit mai dăunătoare pentru democrație și statul de drept.”

Aşadar, creştinii POT să-l voteze pe Iohannis fără să-și trădeze creința. Trebuie doar să își exercite DISCERNĂMÎNTUL și să iaîn seamă ce e… „infinit mai dăunător”!

Dacă în turul final ar fi fost Iohannis şi Barna (cum orice patriot și-a dorit, în favoarea democrației și a statului de drept), creștinii ar fi PUTUT să îl voteze și pe Barna, nu?

Căci creștinii nu trebuie să fie… CRETINI!

Accentul populist pe subiectul familiei (importat de mahării evanghelicilor români din contextul american) a fost ca un drog pentru mintea neexersată a pocăiților ignoranți și aroganți, care au neglijat tema PRINCIPALĂ: Corupția ucide!

Emanuel Conțac, recalificat la ‘locul de muncă’ – pe Facebook – în agent propagandistic cică ‘conservator’ (dar de fapt, prin atitudinea lui, s-a apropiat periculos de mult de talibanii Adrian Papahagi şi Mihail Neamţu (curtați în ultimii ani de evanghelicii români pentru conferințe), scria:

„Segmentul electoral anti-corupție și pro-familie va vota în primul tur cu Theodor Paleologu, care este conservator (prin opoziție cu Barna), educat și poliglot (prin opoziție cu monoglota incultă Dăncilă), dinamic și elocvent (prin opoziție cu lentul și împleticitul Iohannis).” (5 noiembrie)

„Diaspora românească din SUA și Canada are o componentă evanghelică = (neo)protestantă puternică. Oamenii din aceste comunități, destul de mari, nu vor vota Dăncilă, Iohannis sau Barna.” (10 noiembrie)

„Absența lui Klaus Iohannis de la singura dezbatere cu prezidențiabilii din primul tur trebuie sancționată drastic la vot. Voi fi foarte surprins dacă dl. Iohannis ia 30%.” (7 noiembrie)

Postările lui Emanuel Conțac pe Facebook în perioada campaniei electorale sînt interesante, conțin clișee care merită ‘ievaluate’. Cu precizarea că Emanuel Conţac, unul dintre vîrfurile academice ale pocăiţilor români, nu reprezintă un penticostal standard.

Un alt bucureștean evanghelic, nu penticostal, ci baptist, Adrian Sârbu (alt vîrf academic al pocăiților români) scria:

„Dintre toți candidații, singurul pe care l-aș vota și pe care, evident, îl voi vota cu convingere este Theodor Paleologu. Unii spun că n-are șanse și, teoretic vorbind, chiar nu prea are, așa că îl votez „nădăjduind împotriva oricărei nădejdi”. Practic vorbind, mă bucur de două ori. O dată pentru că oricum nu am pe cine altcineva să votez. Cu doamna Vio, mulțumesc, nu… Cu domnul Iohannis, care vrea „o Românie normală”, iarăși nu, mulțumesc, fie și chiar din simplul motiv că a uitat cu totul că „o Românie normală” îi include pe toți cetățenii săi și că un președinte trebuie să fie președintele tuturor românilor, nu doar al celor care gândesc precum domnia sa. Așa că de la mine va avea de această dată, ca să-l citez, „flit”. Cu Barna, iarăși, am avut ocazia să mă lămuresc toamna trecută: oricine merge la vot, când „partidul” a decretat „boicot”, este cu Dragnea, nazist sau homofob, indiferent ce ar vota. Prin urmare, prefer să „stau acasă” decât să îi acord votul meu.” (20 septembrie)

Cîteva observații:

a). De observat îndîrjirea pocăiţilor (care nu sînt nici culți, nici prea ieșiți în afara cartierului, decît pînă în California, plină de pocăiți români ghetoizați) de a vota un candidat DOAR pentru că e cult (și pare a susține valorile creșine).

Nu l-or fi vazut cu pipa… Și or fi uitat că e divorțat…

Ce dispreț pesedist-naționalist ar fi încasat Paleologu dacă se mobilizau ciumații roșii să-l pîrască poporului român că a fost căsătorit cu o mezzosoprană franceză de origine libaneză și îndrăgostit de o prinţesă daneză, stră-stră-nepoata Regelui Frederick al VIII-lea.

Sarah Nassif, Eleonore of Schaumburg-Lippe – ce nume sînt astea?!…, s-ar fi întrebat indignat orice român ‘patriot’, adică care nu vorbeşte nici o limbă străină…

b). Flit – cuvîntul-parolă, resentimentar, al pocăiților idioți.

Proștii și idioții o votează pe Dăncilă.

În cazul proștilor e vorba de ignoranță, dar în cazul idioților e vorba de aroganță.

Nu proștii ne-au nenorocit patria, ci idioții – mulți oameni deloc proști care au luat decizia, în mai multe rînduri, să gîndească și să acționeze, iresponsabil, resentimentar, ca niște proști.

Penticostalul Emanuel Conțac și baptistul Adrian Sârbu, oameni inteligenți, îngroașă rîndul idioților, în numele libertății de exprimare și neluîndu-și prea în serior rolul de a-i ghida pe alții pe un palier CIVIC sănătos.

Nu ce a făcut Iohannis contează acum, ci ce fac tocmai cei care l-au evitat, discreditat, colorat în culori sumbre.

Iată, Adrian Papahagi, cult și inteligent, îl votează pe Iohannis, în silă.

Votul pentru Iohannis nu e doar împotriva Vioricăi Dăncilă, ci mai ales împotriva PSD-ului, a grupului infracțional care ne-a devalorizat țara.

Cîți nu ne-am dori să-l boicotăm pe Iohannis, sau măcar să nu mergem la vot…

Dar nu se poate.

Dacă ne iubim patria, la fel cum am iubit-o în 2014 și de atunci încoace tot mai mult încît sa stam MULTE ore in strada pentru a ne revendica cetatenia, vom merge la vot (cu luciditate si/sau seninatate) si il vom vota pe Iohannis, pentru a ne apara patria, inca o data, de PSD, ciuma rosie, grupul infractional care ne-a devalorizat tara in ultimii ani si, prin guvernarea idioata, ne-a alungat tinerii in diaspora.

c). Varianta „…prefer să „stau acasă”…” nu ar trebui menţionată nici măcar în treacăt.

Cunosc detenta intelectuală şi ludică a celor doi opinenţi, dar cunosc şi mediocritatea (ca păcat) în care se scaldă ghetoul pocăiesc și cînd unii dau de deștepți de-ăștia (al căror înaintaș e, evident, Marius Cruceru) sînt seduși de volutele acestora.

Dar să coborîm în sfere mai puțin seducătoare…

Am semnalat derapajele (din 21 noiembrie) de pe contul Facebook al lui Petrică Jurcuț, un cunoscut evanghelic, nevăzător, din Oradea:

Atenție la dezinformările de pe contul Facebook al lui Petrică Jurcuț

Spre deosebire de cei doi intelectălăi de mai sus, Petrică Jurcuț poate fi considerat un pocăit standard.

Chestiunea care ne interesează este clișeul cu Iohannis promotor al căsătoriei între persoane de același sex.

Într-o postare cu titlul Prostirea proștilor: Dancilă și legalizarea căsătoriilor de același sex, Daniel Brânzei preia o postare de-acum un an, în care Viorică Dăncilă apare mult mai vinovată:

„Referendum? Ghici cine vota în 2015 în Parlamentul European pentru “legalizarea casătoriilor între persoane de același sex”?:

– Viorica Dăncilă, PSD
– Victor Boștinaru, PSD
– Ioan Mircea Pașcu, PSD
– Dan Nica, PSD
– Claudia Țapardel, PSD
– Norica Nicolai, ALDE
– Maria Grapini, PC

Dăncilă și PSD au votat și pentru Raportul Estrella (Edite Estrella, Partidul Socialist Portughez) privind “legalizarea reproducerii asistate pentru lesbiene”, “avort gratuit pentru adolescenți fără stirea sau acordul părinților”, precum și “educarea într-o viziunea pozitivă asupra homosexualității” – e considerat cea mai radicală inițiativă anti-familie din istoria UE

Aceeași Dăncilă și PSD au votat pentru Raportul Zuber (Cristina Zuber, Partidul Comunist Portughez), care susține că “rolul părinților în educarea copiilor reprezintă un obstacol” pentru noua societate.””

Acum cîteva zile, Teofil Stanciu avea și el o postare pe Facebook în care o demasca pe Viorica Dăncilă:

Așadar, pocăiții-mari-viteji NU au o alternativă pe care să o agreeze, TREBUIE să se orienteze după ALTE… valori.

Adrian Papahagi a zis: democrația și statul de drept.

Astea sînt niște concepte cam grele pentru nătîngii de pocăiți, cîntăcioși și moraliști.

DE ACEEA rolul de ghidare din partea unor figuri publice, în biserici și/sau pe Internet, este imens în astfel de momente CRUCIALE.

La alte alegeri, din cîte îmi aduc aminte (că am scris că Pătrățosu și Rotundu au aceeași opțiune), Marius Cruceru a menționat opțiunea sa. Nu și acum!

În 2014, cîțiva pastori baptiști șpi penticostali, dar nu mulți, au indicat, ca și Andrei Pleșu, faptul că nu e vorba doar de o opțiune politică, ci pur și simplu de a spune NU minciunii, intruchipată atunci de Ponta.

Acum Dăncilă întruchipează minciuna. Și prostia!

Beniamin Lup: „Voi merge să votez, la fel cum am votat până acum, pentru un om care gândește înainte să vorbească (chiar dacă îi ia ceva timp), care respectă și este respectat, care crede în democrație.”

A vorbi de democraţie în România e cu totul altceva decît a vorbi de democraţie în SUA.

De 30 de ani, patria noastră suferă din pricina ritmului lent al întemeierii democraţiei… pe-un picior de plai.

Nu putem vota un om sau un partid (la alegerile viitoare) și să ne întoarcem, fiecare, la al lui.

Andrei Pleșu: „Regimul democratic e bun, cu condiţia să fii mereu cu ochii pe el.”

Pocăiții români greșesc nu doar pentru că își exercită prea puțkin discernămîntul (civic) la alegeri, ci și pentru că nu urmăresc ce se întîmplă apoi cu votul lor, diamica democratică, derapajele statului de drept.

Creștinii evanghelici din România nu sînt interesați că cetățeni români au fost bătuți și gazați la proteste?

Aoleu, ce gîndire de ghetou au!…

Fac o droaie de evenimente, conferințe, congrese, întîlniri de fanfare și coruri, dar, atunci cînd ȚARA are nevoie de ei cel mai mult, unde sînt?…

Pe Facebook!… (în cel mai bun caz).

„Între un prost agresiv înconjurat de mulți hoți dovediți și un mediocru decent, totuși, chiar dacă enervant de infatuat și de rigid, cu semnificativ mai puțini inși cu probleme penale în jur, nu mi se pare greu de ales.” (Liviu Ornea)

Cristian Șoimaru: „Nu mă simt reprezentat de nici unul din finaliștii rămași în cursa prezidențială, dar sunt gata să votez cu candidatul Iohannis.”

Bă, pocăiţilor, în discuţie nu e dacă ne SIMŢIM reprezentați, ci dacă ne folosim DISCERNĂMÎNTUL (civic), precum Cristian Șoimaru, Adrian Papahagi, Theodor Paleologu (oameni cu opțiuni de dreapta)!

iar astfel de perioade electorale ar trebui să vă facă să dobîndiți noțiuni de cultură politică și, mai ales, să vă comportați măcar omenește, dacă nu sînteți în stare să vă comportați creștinește.

Nemernicul tabloid NewsNet Creștin (pe care l-am sancționat pe viață, după NUMEROASE sancționări a modului strîmb în care prezintă MULTE ‘ştiri’) sugerează boicotarea alegerilor prezidențiale din turul 2!…

Vezi:

https://roevanghelica.wordpress.com/2019/11/21/nemernicul-tabloid-newsnet-crestin-21-noiembrie-2019

„Votul de duminică nu este între Iohannis şi Dăncilă! Este pentru o viaţă civilizată, europeană şi o viaţă în care weceul este în fundul curţii, în care aduci medicamentele de acasă cînd eşti internat, în care oamenii mor din cauza nepăsării / corupţiei generalizate la nivelul statului.” (Jeanina Blinof)

Penticostalii ar trebui să-și plece capul rușinați, avînd în vedere contribuția unora din confesiunea lor la susținerea PSD-ului, ba chiar prin ocuparea unor funcții în administrația statului.

baptiștii care au fost / sînt în PNL, PDL, MPM sau alte P-uri, să nu credeți cumva că oamenii, cel puțin cei ca mine, lucizi și cu memoria bună, vor uita cum căcănarii PNL-iști s-au aliat în 2012 cu căcănarii PSD-iși sau alte mîrșăvii politicianiste care au făcut rău semenilor noștri la nivel local, regional, național și internațional.

Iată avanpremiera acestui articol pe Facebook, acum cîteva ore:

11.00 – Cu ultimii 9 lei mi-am cumparat piine, fasole batuta (la jumatate de pret) si hirtie igienica.

As avea nevoie de 5-10 lei duminica, sa-mi iau piine si Cola Zero.

Azi voi concepe un articol, al doilea (pentru care am mult prea mult material), in legatura cu contextul electoral (palierul confesional evanghelic).

https://roevanghelica.wordpress.com/2019/11/08/postprotestantii-fata-in-fata-cu-electoralele

Prin postprotestanti ii desemnez pe baptisti, penticostali, crestini dupa Evanghelie, care sint numiti neoprotestanti (si pocaiti) doar in Romania.

” În Occident, pentru a descrie confesiuni similare celei baptiste se recurge la denumirea generică de evangelical (evanghelic).”

http://dilemaveche.ro/sectiune/societate/articol/baptistii-din-romania-un-secol-si-jumatate-de-protestantism-de-rit-nou

Filosoful englez John Locke (1632-1704) scria: „Baptistii au fost primii care au propus lumii libertatea religioasa deplina; libertatea adevarata si dreapta, libertatea egala si impartiala.”

Modul in care gindesc si actioneaza in ziua de azi baptistii si ceilalti evanghelici romani este pervertit de diverse clisee si interese, care ii fac sa se indeparteze de traditia buna a libertatii pe care au intemeiat-o baptistii in istoria omenirii.

In spiritul ACELEI culturi a libertatii, am protestat, de-a lungul anilor, atit fata de coruptia din institutiile statului, cit si fata de coruptia din institutiile confesionale.

Vezi:

Alin Cristea – un protestatar orădean împotriva corupției din guvern, dar și împotriva corupției din instituțiile religioase

http://rotundu.wordpress.com/2017/04/11/alin-cristea-un-protestatar-oradean-impotriva-coruptiei-din-guvern-dar-si-impotriva-coruptiei-din-institutiile-religioase

Cele doua articole ample pe care le scriu in contextul electoral sint concepute din acest punct de vedere – cel al traditiei libertatii, intemeiate de baptisti in istoria omenirii.

Nu biserica este conceptul central in gindirea crestina, ci Imparatia lui Dumnezeu, pe care au propovaduit-o Ioan Botezatorul si Isus.

Martirii crestini nu au murit pentru dreptul de a-si exercita cultul, ci dintr-o perspectiva mult mai ampla.

Unul dintre principiile baptistilor – pe linga botezul adultilor, adica al celor care pot marturisi public credinta in Isus ca Mintuitor si Stapin al vietii lor, dar si principiul autoritatii Scripturii (nu a Traditiei) – este separarea bisericii de stat.

Intr-un mod cu totul regretabil, evanghelicii de curte ai lui Trump au demonetizat valoarea numelui EVANGHELIC.

In Romania, in primele decade postdecembriste, evanghelicii au cunoscut o ampla renastere institutionala.

Dar acum evanghelicii romani se afla in cel mai prost moment din istoria lor postdecembrista, din punct de vedere al coruptiei institutionale.

Teofil Stanciu, cel mai bun eseist dintre bloggerii evanghelici romani (peste 1.000 de bloguri in lb. romana), a scris CLAR inca de acum 2 ani si jumatate a scris ca mediul toxic emanuelist din Oradea (universitatea si biserica) este caracterizat de manipulare si obedienta.

In NUMEROASE rinduri am criticat sistemul emanuelist negrutian, cu centrul in Oradea si avindu-l ca principal exponent pe Paul Negrut, dar cu influenta (negativa) in diverse zone confesionale din tara si diaspora.

O data cu referendumul pentru familie, proiect al dezgustatoarei Coalitii pentru Familie, evanghelicii romani si-au aratat din plin idiotenia.

Acum, prostii si idiotii o voteaza pe Dancila.

In cazul prostilor e vorba de ignoranta, dar in cazul idiotilor e vorba de aroganta.

Nu prostii ne-au nenorocit patria, ci idiotii – multi oameni deloc prosti care au luat decizia, in mai multe rinduri, sa gindeasca si sa actioneze, iresponsabil, resentimentar, ca niste prosti.

Nu oricine poartă numele de baptist e… baptist.

Nu oricine poartă numele de creștin e… creștin.

Nu oricine e român are… o inimă de român!

Trăim într-o epocă în care TREBUIE să avem MULTE decizii!

De fapt, asta e viața – să tot luăm decizii!

Vă avertizez, încă o dată, pe cei din ghetoul pocăiesc, că a fi în Împărăția lui Dumnezeu implică mult mai mari responsabilități decît a merge duminica (dimineață) într-un perimetru public, numit, impropriu, biserică!

Nu mai sîntem pe vremea lui Ceaușescu, cînd pocăiții se refugiau în gthetoul pocăiesc. Unde, surpriză!, erau informatori, care dădeau rapoarte la Securitate.

Sînt 30 de ani de la jertfa de sînge a Revoluției. Am învățat să trăim în libertate? Și să ne asumăm responsabilitățile libertății?

Desigur, s-au făcut niște pași. Dar direcția e bună?

Duminica alegerilor finale va trece. Indiferent de rezultat, pocăiții trebuie să-și ia crucea în fiecare zi și să-și revendice libertatea (dăruită de adevăr) într-un mod (tot mai) matur și neocolind sacrificiul.

Toată Scriptura e plină de exemple de oameni care au ales sacrificiul, loialitatea față de adevăr (care generează un perimetru moral), iar Dumnezeu le-a oferit statutul de eroi ai credinței, la fel cum ni-l oferă și nouă. Nu ne permite un statut mai jos.

Pocăiţii care nu practică pocăinţa ca act fundamental al vieții creștine – tot mai mulţi, din nefericire – vor crea în continuare mari probleme atît ghetoului pocăiesc, cît și societății.

„Ni­meni nu este o insulă de sine stă­tătoare; fiecare om este o parte a Continentului.” (John Donne)

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Postprotestanții față în față cu electoralele (2)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s