Părtășia Scripturii (1)

Una dintre cele mai uimitoare experienţe din viața unui umanoid este întîlnirea cu Scriptura.

Şi nu e vorba doar de întîlnirea cu un obiect cultural din istoria omenirii, ci cu un text sacru al oamenilor şi, mai precis şi mai tulburător, cu o formă de viaţă extra-terestră.

Cu cît un umanoid citește mai mult Scriptura, cu atît Aceasta își arată mai mult energia vitală, precum un leopard zvelt, precum o rîndunică revenită primăvara, precum un ghiocel care străpunge zăpada.

Nu există Teologie fără Poezie.

Întîlnirea unui umanoid (din secolul 21) cu Scriptura trebuie însă să depășească nivelul tehnic, mnemotehnic sau fariseic de raportare la Aceasta.

E ceva mult mai profund decît îndrăgostirea adolescentină, patosul patriotic sau însoțirea unui muribund la trecerea Dincolo.

Modul în care Scriptura maturizează un umanoid (și o comunitate de creștini sau un perimetru social) depășește orice tehnică pedagogică, proiect academic sau creație artistică.

Nu e doar o naștere din nou, ci o serie de renașteri spirituale.

Nu e doar o potecă într-o pădure, ci construcția unei autostrăzi spirituale de o înaltă calitate.

Cînd umanoidul se întîlnește cu Scriptura, se poate întîlni cu mîna întinsă a lui Dumnezeu și, în același timp, cu spectrul Nemernicului.

În Armura Creștinului (Efeseni 6, ultima parte) Cuvîntul lui Dumnezeu e prezentat ca fiind sabia Duhului.

Ah, sabia – ce temă interesantă în Scriptură.

Dar cine are timp să facă un eseu „Sabia în Scriptură”, cînd poate cita un singur verset cu cuvintele lui Isus: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.” (Matei 11:28)

Da?

Nu!

Căci același Isus zice: „Să nu credeți că am venit s-aduc pacea pe pămînt; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.” (Matei 10:34)

Umanoidul care citeşte cu atenţie Scriptura va găsi numeroase astfel de aparente discordanţe. Despre care scriu, din plin, teologii.

PRIMUL şoc al întîlnirii unui umanoid cu Scriptura are de a face cu CLIŞEELE.

Mai sus am dat un exemplu, drag creştinilor (de duminica) – chemarea la odihnă, oferta păcii.

Nu există însă în Scriptură oferta unei vieți creștine fără suferință, fără provocări majore, fără tulburări semnificative.

ODIHNA trebuie înțeleasă în context TEOLOGIC, pacea nu poate fi interpretată în sens logic, ci în sens TEOLOGIC.

Dacă, în îndurarea lui Dumnezeu – care este unul singur, dar nu o singură Persoană -, avem în mînă Scriptura, trebuie să facem față acestei forme de VIAȚĂ în primul rînd la nivelul CLIȘEELOR.

Cînd un umanoid se întîlnește cu Scriptura, el este deja un conglomerat (identitar) de clișee. Deja are preconcepții, experiențe proprii din perspectiva cărora se aproprie de Scriptură (în sensul de: Scriptura se apropie de noi), iar gradul de intensitate a polemicii dintre ideile NOASTRE și cele ale Scripturii poate fi foarte ridicat.

Ca să nu mai vorbim de speranțele cu care oamenii se apropie de Scriptură.

Speranțele astea pot fi dezamăgite rapid, căci Scriptura nu e un manual de psihoterapie.

Existența Scripturii este cel mai tulburător SCANDAL din istoria omenirii, după Întruparea Fiului.

Vechiul Testament îți descoperă o față, mînioasă, a lui Dumnezeu pe care nu ai fi vrut să o întîlnești.

Apoi Isus, în Noul Testament, are nu puține cuvinte de avertizare:

– Să nu credeți că am venit s-aduc pacea pe pămînt; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.

– Vă vor da să fiți chinuiți și vă vor omorî; și veți fi urîți de toate neamurile pentru Numele Meu.

– V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.

Sînt mulți care L-ar vrea pe Isus ca un consilier, nu Rege.

Sînt mulți care ar vrea să consulte Scriptura în mai multe subiecte.

Dar Scriptura nu este un ghid în primul rînd.

Scriptura este VIAȚĂ. Singura viață care conduce umanoidul la Cel care este Viața și Învierea și Calea și Adevărul.

Scriptura este POARTA, nu un manual de bună purtare, ca să dobîndim vreo diplomă sau cel puțin acceptarea socială într-o categorie de oameni… de bună credință.

Scriptura este SABIA, nu un rețetar pentru dureri de inimă sau de cap, pentru stări de vomă sau depresie accentuată.

Scriptura este, de fapt, ceea ce NU ne-am dori să fie – SABIA Duhului. Care judecă simțirile inimii. NIMENI nu poate face asta, decît Cuvîntul lui Dumnezeu.

Ne îndrăgostim de Scriptură? Foarte bine! Dar trebuie să știm că ne îndrăgostim de… SABIE!

Învățarea versetelor pe de rost ar trebui să aibă… un rost!

Scriptura ne aduce deseori alinare, dar nu încetează să fie… SABIE!

Părtășia Scripturii nu înseamnă doar psalmi și versete de aur, ci și bobîrnace zdravene pe care le primim întru depătrățoșirea capetelor noastre. Și întru depietrificarea inimilor noastre.

Părtășia Scripturii înseamnă Codul Divin, nu ședințe terapeutice… la fără frecvență.

Evanghelia e un SCANDAL. Părtășia Scripturii e un SCANDAL.

După lupta cu Scriptura, ca să primim binecuvîntarea NEAPĂRAT, vom șchiopăta cel puțin din coapsă, precum Iacov, rebranduit ca Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu).

Scriptura ne atrage și ne provoacă într-un mod unic. Am vrea ca noi să cîștigăm lupta cu Scriptura, dar ceea ce e important e ca noi să fim biruiți de Scriptură.

Pe măsură ce sîntem implicați în tot mai multe lupte cu Scriptura, TREBUIE să le pierdem pe cît mai multe. Pe toate, de fapt!

TREBUIE să renunțăm la CLIȘEE, să le depășim și să lăsăm Scriptura să ne însoțească în orice secol, fie vreme de război, fie vreme de pace, fie în cele mai înalte instituții academice, fie în abatajele minerilor.

Scriptura nu este obiect de studiu. NOI sîntem subiectul de studiu al Scripturii.

Oare există momente mai profunde în viață decît cele în care, singuri în fața Scripturii, sîntem cercetați și ne sînt judecate simțirile inimii?

La slujbele bisericești te duci cu familia, eviți astfel senzația cumplit de neplăcută a singurătății / singularității. Dar în fața Scripturii ești dezgolit și apoi ești înțolit cu cele mai neașteptate straie ale Destinului.

Scriptura, adică acel mănunchi de IDEI ale lui Dumnezeu care au aroma eternității, e cel mai scump parfum din cosmos, îmbibat cu sîngele Mielului și care strălucește veșnic prin Biruința Învierii.

Cum am putea să credem că ne putem apropia de Scriptură precum ne apropiem de o carte sau o colecție de cărți?

Chiar dacă aș cita versete omenești și capitole îngerești, și n-aș avea SABIA Duhului – care este Cuvîntul lui Dumnezeu, sînt o aramă sunătoare sau un chimval zîngănitor.

Lucrurile care se văd sînt trecătoare. Bibliile sînt trecătoare. Cuvîntul lui Dumnezeu e veșnic. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.

Declișeizarea e un proces continuu prin care Scriptura înlocuiește numeroasele preconcepții dobîndite de umanoizi în diverse circumstanțe cu un sistem imunitar de tip SPIRITUAL.

Cei care doresc Părtășia Scripturii trebuie să renunțe la orice oferte psiho-filosofico-religioase pentru a înhăța un centimetru pătrat din Împărăția lui Dumnezeu unde fiecare se întîlnește, în singurătatea / singularitatea lui, cu Scriptura.

ACOLO, doar acolo, vor fi supuși unor șocuri rațional-spirituale atît de necesare re-formării identitare.

Iacov devenit Israel, Saul devenit Pavel, Mielul jertfit devenit Regele Vieţii – iată naraţiuni ale Scripturii care cîntă marşuri în măsuri Kairos, nu pătrimi Cronos.

O dată cu revelaţiile Scripturii, cînd ne luptăm cu Ea pentru a primi binecuvîntarea, devenim şi noi Israel-i, Pavel-i, sămînță de urmași ai Celui ce a purtat pedeapsa în locul nostru.

Scriptura e Registrul. Primim un Nume nou, un Timp nou, un Destin nou.

Scriptura e Matrix. Exersăm figurile de ‘luptă’ pînă cînd ‘vedem’ tot mai bine lucrurile care nu se văd, Matricea.

Sîntem din neam de Dumnezeu… Ne recuperăm Arborele Genealogic.

Toată istoria omenirii e plină de lupte, de sînge, de trădări.

Dar oamenii ratează deseori tocmai singura luptă care contează – cea cu Scriptura, în care e important să fii biruit, nu biruitor.

Oamenii ratează deseori tocmai Sîngele, al Celui Răstignit care a purtat păcatele multora.

Oamenii ratează deseori singura trădare care contează – Trădarea de sine. Cine nu se leapădă de tot ce are nu poate fi ucenicul lui Hristos.

Cine nu se leapădă de CLIȘEELE pe care le-a adunat nu e vrednic să fie ucenicul lui Hristos.

Căci întîlnirea cu Scriptura a umanoizilor îi plasează pe orbita spirituală a uceniciei.

Lepădare și iar lepădare!

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s