După 20 de ani (6) – Cîntăcioșii

Grupa noastră era de teologie baptistă pastorală, numeroasă, majoritatea fiind băieți.

Dar una dintre caracteristicile grupei noastre (1995-1999) – pe lîngă faptul că eram conștiincioși la învățătură (fără să fi existat vîrfuri academice precum unii din anii precedenți) și ne ajutam unii pe alții – era faptul că eram… cîntăcioși.

Autoritatea pe care am avut-o în fața colegilor mei (timp de 4 ani) a rezultat și din faptul că aveam pregătire muzicală și apetit pentru a cînta împreună și am investit în configurarea grupei resursele mele relaționale, academice, muzicale și spirituale.

În fotografia de mai sus, la festivitatea de absolvire din 1999 de la Biserica Baptistă Emanuel din Oradea, am cîntat împreună imnul grupei noastre: Facă-mi-se totdeauna, cunoscuta compoziție a lui Nicolae Moldoveanu.

Am cîntat pe o singură voce, eu doar dînd intrarea la fiecare frază.

La sfîrșitul festivității, după ce am primit fiecare diploma onorifică, ni s-a cerut (de către Paul Negruț) să mai cîntăm o dată această cîntare. Era duminică seara și biserica plină.

Nu am o înregistrare cu noi cu această piesă (nici cu alte piese), am doar o înregistrare cu chitara de acum 9 ani:

Sîmbătă, 7 septembrie 2019, la amiază, am așteptat peste o oră la poarta campusului, ca să îi salut (încă o dată) pe colegii mei care au venit la întîlnirea Alumni.

După oră de stat în soare și în picioare, m-am gîndit să-l sun pe un coleg să întreb dacă au încheiat prînzul.

Am avut o supriză (semi)plăcută – am ascultat la telefon cum cîntau (bărbații de azi) această cîntare preferată a grupei noastre.

Ne-am întîlnit apoi la poartă, am făcut și poză împreună, și i-am întrebat dacă au mai cîntat și altă cîntare. Din cîte am înțeles, nu au cîntat decît această cîntare. Unul dintre ei, la critica mea la adresa vocilor groase care întindeau frazele muzicale, a spus: Dar SPIRITUL în care am cîntat-o contează.

Are dreptate. O să o cîntați toată viața cîntarea asta, am replicat, pentru că SPIRITUL în care o cîntați e important.

În grupa noastră erau cîțiva din Rusia / Siberia și Republica Moldova. Le zicam „rușii”.

Ruşii cîntau frumos împreună şi, pe lîngă influenţa mea muzicală, rușii au constituit o bună resursă muzicală pentru felul în care noi eram… cîntăcioși.

De asemenea, exista pentru unii din grupă un interes pentru acompaniamentul cu chitara (și cu pianul).

Una dintre cîntările pe care le cîntam pe trei voci era: Cînt Domnului că mi-a făcut bine.

Fața lui Ken Tucker era luminoasă de obicei (în contrast cu fețele cenușii ale românilor), dar îmi aduc bine aminte că parcă era și mai luminoasă cînd grupa noastră a cîntat această cîntare la capelă. De SPIRIT e vorba, da, nu de vreo interpretare artistică.

O altă cîntare preferată a noastră era: O, ce bine mă simt cu aleșii Domnului.

Jocul meu de acompaniament la pian a contat foarte mult în cazul interpretării, cu spirit, a acestei cîntări.

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s