…Într-o lume cât de cât pusă pe șine, episodul ar fi fost circumscris prin mobilizarea coerentă a autorităților, evidențiind tocmai capacitatea instituțiilor statului de a face față unui caz complex, pe fondul suspiciunilor de crimă organizată. Ceea ce se întâmplă de peste o lună încoace este exact contrariul. Lipsa critică de rigoare și profesionalism altoită pe cârdășiile politico-economico-instituționale atinge tot, inclusiv presa. Aș spune că o mare parte din tabloul zăpăcitor al anchetei de la Caracal provine din modul în care (non)știrile sunt preluate și răspândite de redacții sau agenții (importante), fără altă grijă decât stârnirea sau alimentarea emoțiilor de jos nivel, aducătoare de rating, like-uri sau share-uri.
http://revista22.ro/eseu/marina-dumitrescu/o-radiografie-ca-o-rana