„Curg nenorocirile în cascadă peste România. Spaţiul mioritic lasă impresia că s-ar fi metamorfozat, de la sfârşitul lunii iulie încoace, de când cu tragedia de la Caracal, într-un imens studio de televiziune în care 24 de ore din 24 nu se difuzează decât veşti mereu reîmprospătate în specificul buletinelor până mai adineauri îndeobşte cunoscute sub genericul „Ştirile de la ora 5“.
Ţara pare să fi devenit pământul nimănui. Avem nenumărate semne că nimeni nu mai poate ori nu mai vrea sau poate nu mai este în stare să îşi exercite autoritatea cu care a fost învestit prin lege, dar pentru care a fost şi este mai departe consistent plătit. Zişii factori responsabili doar constată, regretă şi promit măsuri. Edictează înţelept şi cu un aer trist-important că tragedia cutare ar fi putut fi evitată. Nu a fost. Adaugă că s-au săvârşit greşeli cu nemiluita, că se vor face anchete la sânge şi că vinovaţii vor plăti. De parcă sancţiunea legală şi morală cea mai dură ar putea răscumpăra, de pildă, durerea familiilor Alexandrei Măceşanu şi Luizei Malancu de la Caracal ori ale celor cinci morţi şi cei 8 grav răniţi de la Sepoca.”
RoEvanghelica 